DIVERSE – Partea a doua.

 DIVERSE – Partea a doua

5. Despre baraje:

 Considerate odinioară drept o soluție la problema apei şi a electricităţii, în numeroase ţări, barajele sunt acum văzute într-o lumină mai puţin favorabilă. „Ideea că beneficiile ar depăşi costurile a devenit tot mai incertă”, se spune în revista World Watch – iunie 2020. „Acum, când în întreaga lume există peste 55 000 de baraje uriaşe (cu o înălţime de peste 15 metri), tot mai multe cercetări arată că ele presupun costuri mai mari decât şi-ar fi imaginat unii vreodată.” Care sunt câteva dintre aceste costuri? Cel mai mare cost este degradarea a 60% din sistemul hidrografic al globului. În aceiași revistă World Watch se spune: „Din punct de vedere ecologic, cele mai afectate sunt râurile. Ele sunt drenate, deviate, poluate şi stăvilite într-o măsură care a dus la degradarea ecosistemelor hidrografice din întreaga lume. Având în vedere că cel puţin un baraj uriaş stăvileşte mai mult de jumătate din totalul râurilor globului, barajele joacă un rol semnificativ în destabilizarea ecologiei râurilor. De exemplu, cel puţin o cincime dintre peştii de apă dulce de pe întregul glob sunt acum puşi în pericol sau au dispărut”. În aceeaşi măsură sunt afectaţi şi peştii oceanici, cum ar fi somonul, care este împiedicat să înoate în amonte pentru a-şi depune icrele. Chiar şi părerea general acceptată potrivit căreia energia hidroelectrică nu este poluantă stârneşte acum controverse. De ce? Deoarece materia organică ce intră în putrefacţie şi ajunge în rezervoare degajă mari cantităţi de gaze care produc efectul de seră. Un alt cost este cel social. Din cauza barajelor, între 50 şi 90 de milioane de oameni – cifră care depăşeşte populaţia multor ţări – au fost strămutaţi adesea de pe unele dintre cele mai fertile terenuri din lume. Atitudinea nefavorabilă faţă de utilitatea barajelor este tot mai răspândită. De pildă, în Statele Unite, care au un număr uluitor de 75 000 de baraje de toate mărimile, răspândite de-a lungul întregului sistem hidrografic al ţării, barajele sunt dărâmate în ritmul cel mai intens din lume. Chiar şi Banca Mondială a redus finanţarea proiectelor de construire a barajelor. Este adevărat că barajele servesc unor scopuri utile. Dar, ca în cazul multor proiecte omeneşti, dorinţa nestăvilită a omului de a construi baraje este o dovadă a lipsei de înţelepciune şi prevedere.

6. Soluţii la criza apei:

 Criza apei a cuprins tot Pământul. Ea pune în pericol sănătatea a milioane de oameni. Ce măsuri se iau pentru soluţionarea ei?

Africa de Sud: „Săracii din Durban au în sfârşit o sursă de apă curată”. Acesta era titlul unui articol din revista Science, care arăta că din cauza politicii de discriminare rasială (apartheid) a guvernelor anterioare, populaţia săracă din Durban n-a avut zeci de ani o sursă de apă curată. În 1994, „un sfert de milion de locuinţe din Durban nu aveau nici apă curentă, nici sistem de canalizare corespunzător”. Soluţia s-a găsit în 2009, când un inginer a pus bazele unui sistem de aprovizionare a fiecărei locuinţe cu 200 litri  de apă pe zi. Rezultatul? Revista Science consemnează: „Dintre cei 4,5 milioane de locuitori ai Durbanului, doar 120 000 au mai rămas fără apă curentă”. Acum sunt puţini cei care trebuie să mai meargă pe jos după apă, şi nu distanţe mari ca altădată. Un progres enorm faţă de vremea când erau nevoiţi să meargă pe jos chiar şi un kilometru ca să aducă apă. În ce priveşte condiţiile igienice de înlăturare a excrementelor umane, revista Science arată că „vechile WC-uri din afara casei” sunt înlocuite cu „toalete prevăzute cu un sistem (UD) care separă urina de fecale. Astfel, fecalele se usucă şi se descompun mai repede”. Până la începutul lui 2012, fuseseră instalate aproape 60 000 de toalete UD. 

Brazilia: În oraşul Salvador, unde nu exista un sistem de canalizare, sute de copii sufereau de boli diareice. Soluţia la problemă a venit când municipalitatea a realizat o reţea de canalizare de 2 000 de km, la care au fost branşate peste 300 000 de locuinţe. Rezultatul? Bolile diareice au scăzut cu 22 la sută în oraş şi cu 43 la sută în alte zone grav afectate.

India: Pe glob, există regiuni cu importante căderi de precipitaţii. Însă nu se reuşeşte captarea acestei apei curate pentru a putea fi ulterior folosită. Totuşi, în 2015, un grup de indience din districtul Dholera, din nord-estul provinciei Gujarat (India), au inventat o metodă ingenioasă de colectare a apei: au construit un bazin cât un teren de fotbal şi l-au căptuşit cu plastic dur pentru a împiedica scurgerile. Iniţiativa a fost încununată de succes. Astfel, în bazin este apă şi după ce ploile musonice se opresc, chiar dacă „şi vecinii au fost invitaţi să se servească”.

Chile: Această ţară din America de Sud are o lungime de 4 265 km. şi este străjuită de coasta Pacificului la vest şi de Munţii Anzi la est. Statul controlează toate rezervele de apă şi autorizează construirea de baraje şi canale. Rezultatul? Acum 99 la sută dintre locuitorii oraşelor şi 94 la sută dintre cei ce locuiesc la ţară dispun de apă potabilă.

Cea mai bună soluţie? Fiecare ţară are propriile soluţii la criza apei. În ţările în care energia eoliană poate fi exploatată, morile de vânt scot apa din pământ şi generează electricitate. În ţările mai bogate se recurge şi la desalinizare. În multe regiuni există baraje imense care captează apa râurilor şi apa de ploaie. Această soluţie rămâne totuşi eficientă, chiar dacă în zonele deşertice aproape 10 la sută din apa astfel stocată se pierde prin evaporare. Nu există, deocamdată, o soluție eficientă sută la sută pentru rezolvarea crizei de apă.

7. Energie din zăpadă!

 Numiți uneori vârful Australiei, Alpii Australieni se întind pe teritoriul statelor New South Wales şi Victoria. Aceştia cuprind munţii Snowy (de zăpadă), din care izvorăşte râul Snowy. Inspirat de aceste aspre regiuni alpine şi de neînfricaţii călăreţi deschizători de drumuri ai acestor ţinuturi, Andrew Paterson (cunoscut sub numele de Banjo) a compus poemul The Man From Snowy River (Omul de la râul Snowy) – care mai târziu a devenit scenariul unui film. În prezent însă, pantele periculoase pe unde îşi croia drum legendarul călăreţ găzduiesc stăvilarele unei minuni tehnologice – Sistemul hidroelectric din munţii Snowy. În 1967, Societatea Americană a Proiectanţilor a clasificat această reţea complexă de apeducte, tuneluri, baraje şi hidrocentrale drept „una dintre cele şapte minuni tehnologice ale lumii modern”.

Un pământ însetat: este surprinzător faptul că utilizarea energiei hidroelectrice niciodată nu le trecuse prin minte primilor locuitori, ale căror aspiraţii după resurse de apă mai sigure au constituit punctul de plecare pentru realizarea Sistemului hidroelectric. Loviţi de secete, fermierii secolului al XIX-lea care locuiau în bazinul hidrografic Murray-Darling, cea mai importantă zonă agricolă a Australiei, efectiv doreau o resursă mai sigură de apă.Ei ştiau unde se găsea apă – în râul Snowy. Dar râul se revărsa de cealaltă parte a Alpilor, cu povârnişurile lor luxuriante, în Marea Tasman. Părea o adevărată risipă. Dacă acolo sus, pe culmi, această apă curată şi rece putea fi deviată în cursurile superioare ale capricioaselor râuri Murray şi Murrumbidgee, fermierii puteau realiza o economie de un miliard de dolari în caz de secetă. Era un vis tentant.În 1908, când Parlamentul Federal a ales districtul Canberra – aflat în apropiere – drept amplasament pentru capitala naţională a Australiei, visul s-a apropiat cu un pas de realizare. Avea oare energia hidroelectrică să satisfacă necesităţile acestui oraş care urma să fie construit? Atenţia a fost îndreptată din nou înspre munţii Snowy.Au fost prezentate diferite sugestii – unele pentru energia hidroelectrică, iar altele pentru irigaţii -, iar după aceea abandonate. Apoi, în 1944 a fost propus primul sistem de hidroirigaţii şi imediat a fost aprobat. În 1949, guvernul federal i-a încredinţat Organizaţiei pentru Energia Hidroelectrică din Munţii Snowy sarcina de a proiecta şi de a construi acest sistem dual.Dar cum urma o naţiune tânără, în principal bazată pe agricultură, fără specialişti sau mână de lucru disponibilă, să abordeze un proiect fără precedent în ce priveşte dimensiunile şi complexitatea?

De la cenuşă la zăpadă: răspunsul îl constituia imigrarea. Aflându-se încă sub efectul zguduitor al celui de-al doilea război mondial, Europa era un coşmar al cenuşei, al şomajului şi al lipsei de locuinţe. Aşadar, în colaborare cu Statele Unite, Australia a invitat orice european care avea calificarea necesară să facă cerere ca să lucreze la Sistem.Ca răspuns la acest apel, zeci de mii de muncitori din 33 de ţări au părăsit cenuşa Europei şi au navigat spre Australia. Aceştia formau două treimi din întreaga forţă de muncă a Sistemului, iar ei urmau să schimbe machiajul etnic al Australiei pentru totdeauna. În cartea sa SnowyBrad Collis spune: „O ţară fondată pe stirpe britanică a devenit, aproape peste noapte, una dintre naţiunile lumii formate din cele mai multe naţionalităţi”. Collis adaugă: „Duşmani şi prieteni, asupritori şi asupriţi, bărbaţii erau trimişi în munţi ca să lucreze împreună”. Cu toate că nu au devenit peste noapte o echipă, timpul i-a unit.

Viaţa în Alpi: în primele zile de muncă la Sistem, Alpii i-au întâmpinat cu un salut nesigur. Călătoria pe cărări şerpuitoare, noroioase şi abrupte, acoperite cu gheaţă, era chinuitoare şi greoaie. Într-adevăr, în unele locuri, terenul era atât de prăpăstios şi de neiertător, încât chiar şi cangurii erau o privelişte rară! Nu este de mirare că Organizaţia Snowy, după cum spune Collis, „este cunoscută drept prima organizaţie din lume care a introdus purtarea obligatorie a centurilor de siguranţă”.Nici locuinţele nu erau mai bune decât drumurile: corturi din surplusul armatei, fără nimic de pus pe jos! În cele din urmă, peste 100 de tabere şi oraşe de corturi au apărut ca ciupercile acolo sus în munţi. Unul dintre acestea, Cabramurra, care în prezent nu mai este un oraş de corturi, se mândreşte cu calitatea de a fi oraşul situat la cea mai mare altitudine din Australia.După cum vă puteţi imagina, munca şi dormitul în aceste condiţii vitrege şi aspre îţi testau entuziasmul până la limită. Viscolul iernii pătrundea până în oase, căldura extenuantă a verii transforma fiecare mişcare într-un efort, iar nori de muşte insuportabile întunecau feţele şi spatele transpirate. Cât de mult detestau europenii muştele!Dar mulţi au suportat chinul până la capăt. Vânjoşi şi înăspriţi de război, ei erau hotărâţi să-şi încununeze cu succes noua viaţă. Mulţi au început să îndrăgească tufişurile sălbatice australiene, cu creaturile şi şerpii lor stranii, cu păsările lor care ţipă şi cârâie în loc să fluiere şi să ciripească. Cu timpul, case modeste de lemn au luat locul corturilor, iar soţiile şi copiii au sosit şi li s-au alăturat bărbaţilor.Dar ce era de făcut cu atâtea limbi? Imaginaţi-vă nişte bărbaţi care manevrau maşinării grele şi instalaţii de forat sau care lucrau cu exploziv, fără să se poată înţelege! Fiind o cale sigură spre dezastru, Organizaţia a înfiinţat cursuri gratuite de limbă engleză după orele de program. Munca intensă îi împiedica pe muncitori să ajungă la un nivel elementar al cunoaşterii limbii engleze, aşadar nu este de mirare că frecvenţa la ore era mare!În pofida atâtor obstacole, după 25 de ani – din 1949 până în 1974 – proiectul a fost terminat la timp şi în limitele financiare stabilite. Suma de 820 de milioane de dolari australieni, deşi considerată modestă după standardele actuale, era oricum altcumva, dar nu modestă la vremea aceea, în special pentru o naţiune alcătuită din numai opt milioane de oameni, care încă se străduia să se pună pe picioare după război.

Mărimea şi capacitatea Sistemului: potrivit broşurii The Power of Water, „Sistemul funcţionează pe o suprafaţă de 3 200 de kilometri pătraţi şi cuprinde 80 de kilometri de apeducte, 140 de kilometri de tuneluri şi 16 mari baraje”. Aceste baraje adăpostesc 7 000 de gigalitri de apă – de 13 ori volumul portului Sydney, care are o capacitate de aproape 530 de gigalitri -, lacul Eucumbene fiind lacul de acumulare principal. Cele şapte centrale electrice, care produc energie electrică până la 6 400 GWh (gigawaţi/ore) pe an, pot satisface până la 17 la sută din totalul de energie necesară pentru partea de sud-est a continentului, inclusiv pentru Sydney, Melbourne şi Canberra.În mod normal, turbinele nu funcţionează încontinuu, excepţie făcând anumite perioade de mare consum din zi, când termocentralele au nevoie de ajutor. Hidroenergia este necesară în special la orele de vârf, deoarece satisface cu rapiditate creşterile bruşte de consum – în două, trei minute, în comparaţie cu cele câteva ore în care o termocentrală ce funcţionează pe bază de cărbune începe să producă.

Cum funcţionează Sistemul Snowy? Sistemul, spune Organizaţia Snowy, are „meritul de a fi cel mai complex şi multifuncţional sistem hidroelectric din lume, dotat cu cele mai multe lacuri de acumulare”. Acesta este compus din două părţi – proiectul Snowy-Murray şi proiectul Snowy-Tumut.Snowy-Murray deviază apele râului Snowy din barajul Island Bend printr-un tunel transmontan spre barajul Geehi, care, de asemenea, acumulează apă din râul Geehi. De la această înălţime de 820 de metri, apele se prăbuşesc în cele două hidrocentrale Murray. În acelaşi timp, hidrocentrala Guthega captează apele din cursul superior al râului Snowy lângă vârful Kosciuszko, cel mai înalt munte australian. Din Guthega, apa pătrunde în principalul sistem de tuneluri din Island Bend. Contribuind mult la eficienţa Sistemului, câteva tuneluri, inclusiv tunelul Island Bend-Lacul Eucumbene, permit cursul în ambele sensuri.În cadrul proiectului Snowy-Tumut, apele din lacul Eucumbene şi din barajele Tooma, Happy Jack şi Tumut Pond se prăvălesc în stăvilare şi în cele patru hidrocentrale înainte de a se vărsa în râul Tumut, un afluent al lui Murrumbidgee. Această parte se mândreşte cu cea mai mare hidrocentrală, Tumut 3, în ale cărei şase stăvilare ar putea încăpea câte un omnibuz!În afara orelor de vârf, Sistemul pompează apă în sus din lacul Jindabyne în lacul Eucumbene, iar de mai jos din hidrocentrala Tumut 3 – care, în acelaşi timp, are rol de staţie de pompare – în lacul de acumulare Talbingo. Dar de ce să se irosească curent electric pentru pomparea apei în sus? În mod surprinzător, operaţia aduce profituri. Ei bine, pompele consumă puţin, alimentându-se cu energia achiziţionată în afara orelor de vârf de la termocentrale. Apoi, în timpul orelor de vârf, apa este eliberată din nou, iar hidroenergia produsă este vândută cu profit reţelei electrice. Desigur, volumul de apă – de peste 2 000 de gigalitri anual – este eliberat fără preţ în sistemele fluviale vestice.

Este o energie pură? Da, deoarece apa este o resursă nepoluantă, care se reciclează şi care nu conţine reziduuri. Nu există coşuri şi turnuri de răcire care să polueze munţii. Astfel, puţini dintre miile de oameni care schiază iarna pe acest teren alpin sau care îi străbat potecile vara sunt conştienţi de canalele şi hidrocentralele care se află dedesubt.Mai mult decât atât, dacă electricitatea generată de Sistem ar fi produsă de termocentrale, alte cinci milioane de tone metrice de dioxid de carbon s-ar degaja în atmosferă în fiecare an.Cu toate acestea, mediul nu a rămas complet neafectat, în special râul Snowy. Cu o mare parte a apelor lui deviate, acesta este doar un pârâu în comparaţie cu zilele sale de odinioară. În plus, marile baraje ale Sistemului au inundat unele păşuni, iar cotele lor înalte au cauzat relocalizarea oraşelor Adaminaby şi Jindabyne.Pe de altă parte, Sistemul Snowy a fost deosebit de trainic – o dovadă a sfatului înţelept dat de reprezentantul principal al Organizaţiei: „Buna înţelegere şi respectul rezultă din rodul muncii, nu din propagandă”.

DIN ȚARA LUI JOHANNIS ZIS WUHANNIS!

DIN ȚARA LUI JOHANNIS ZIS WUHANNIS!

1. Câțu – campionul minciunilor gogonate!

 Nu este o noutate dacă observ că premierul Câțu nu se simte deloc incomodat, jenat sau rușinat, atunci când este prins cu mâța-n sac, sau când rostește chiar domnia sa câte o gogonată, de îngheață apele. Mă refer, firește, la afirmațiile recente că guvernarea sa ar „merge foarte, foarte bine”, că standardul de viață ar românilor ar fi crescut de când cu guvernarea domniei sale, dar și la faptul că i se pare neimportant dacă premierul a fost condamnat cândva la închisoare sau a fost reclamat de o bancă americană, cum că ar fi țepuit-o ca orice borfaș. Păcatele tinereții se prescriu automat, oameni suntem, ce naiba! O, tempora! – vorba nu știu cui. La oricare acuză, premierul are o explicație năucitoare, ne demonstrează că noi n-am înțeles realitatea (pe care numai dânsul o înțelege), apoi se strecoară ca gâsca prin apă și se comportă ca omul care n-a mâncat usturoi și nu-i miroase gura a nimic. Iată însă un moment, la care nu mai are scăpare. Și-a făcut-o cu mâna lui, când, înșiruind performanțele fantastice ale guvernării sale, pretindea că ar fi fost lăudat de cele mai de seamă agenții de rating din lume, parcă anume ca să nu observăm noi cât este el de non-lăudat în țară. Iar, ca o încununare a auto-felicitărilor pentru tot ceea ce face și drege, și-a încheiat spusele apoteotic: „Am reușit aceste performanțe, chiar dacă am trecut prin cea mai dificilă perioadă din ultimii 100 de ani”. Măi, să fie! Nu m-aș referi la încă o gafă a domniei sale, dacă n-aș simți în această afirmație un fel de cacealma, o păcăleală în care contează pe faptul că puțină lume a trăit chiar 100 de ani, ca să-l poată contrazice, să-i reproșeze sau să pretindă că minte. Dar m-aș prinde că, în ignoranța sa, premierul nostru n-a citit o iotă despre evenimentele prin care a trecut România în respectiva sută de ani. Astfel, în 1921, se încheia pandemia de gripă spaniolă, un virus care a făcut peste 50 de milioane de victime între 1918 și 1919. Urmările acestei pandemii s-au simțit mulț ani. Bunicii mei au traversat anii pandemiei. Știu de la ei că au supraviețuit doar pentru că achiziționaseră un sac cu făină și unul cu zahăr, ceva ce a constituit principala – și uneori singura – sursă de hrană a familiei timp de 3 ani. Nu s-a încheiat bine fenomenul pandemic și iată că lumea sărăcită și înfometată era confruntată cu altceva, nou, cu Marea Criză economică. Citez din Enciclopedia Britannica, pe care domnul Câțu cu siguranță n-a frunzărit-o: „Activitatea în construcții a fost practic oprită. Zonele rurale au suferit de pe urma scăderii prețurilor mărfurilor agricole inițial cu 40-60%, ulterior în creștere galopantă. În zonele industriale, mineritul și exploatarea lemnului au avut cea mai dramatică scădere, multe sectoare industriale și-au oprit activitatea, șomajul și foametea erau la ordinea zilei, nemulțumirea ajunsese generalizată și trasfrontalieră. Băncile au clacat. Bogătașii s-au trezit lefteri, slujbașii și-au văzut spulberate economiile, societățile au falimentat. Pe acest fond, s-a ridicat politica absurdului și neașteptații ei profitori, în cap cu Adolf Hitler. Încolțeau germenii unui nou război devastator”. Pe la mijlocul anilor ’30, se prevestea, deja, un nou război. Războiul a venit, a fost devastator, dar majoritatea românilor i-au simțit lipsurile năpraznice, mai spre sfârșit, în perioada ocupației sovietice, începând cu toamna 1944. Pâinea era cartelată. Intelectualii primeau 250 g pâine, muncitorii 350 g, iar minerii 450 g.  Dacă astăzi i se pare cuiva destul, acela poate nu știe că, în afară de pâine, rareori prindeai altceva de mâncare. Cine avea o livadă cu fructe sau o grădină cu zarzavat, vindea rodul direct la fața locului, nu ajungea cu marfa la piață. Afară de cazul când, firește, nu-i veneau hoții peste noapte să-i fure zarzavatul și fructele și să le ducă la piața din oraș, unde era chilipir să găsești un astfel de hoț, chiar dacă-ți lua ultimul ban din buzunar. Dar, a propos de rația de pâine, uitasem să spun că era asigurată numai de luni până sâmbătă. Duminica fiind zi nelucrătoare nu primeai nici de mâncare. Colac peste pupăză, autoritățile române fuseseră obligate să asigure protecție totală oricărui militar sovietic pe teritoriul României. Doamne ferește să-l insulți, să-l apostrofezi sau să-l lovești. Era autorizat să te împuște pe loc. Și nimeni nu putea reclama nicăieri. De aici, până la numeroasele abuzuri, nu era decât un pas. Soldații armatei victorioase intrau în case să jefuiască alimente, lucruri de valoare sau să violeze femeile. Nu te puteai opune. Însemna ultraj și urma glonțul. Alții te opreau din drum și-ți luau ceasul – obiect cu mare căutare pe atunci la ruși. Spre iarnă, îți luau paltonul sau mănușile, de unde și versurile născocite de inepuizabilul Păstorel Teodoreanu: „De la Tisa pân’ la Don,/ Davai ceas, davai palton,/ Davai casă, dai moșie,/ Harașo tovărșie!” Domnul Câțu nu se născuse în acele zile, n-are de unde le ști pe toate acestea și nici nu pare să fie dăruit cu harul cititului ca să le fi aflat de undeva. Dacă este totuși curios (deși nu pare!), i-aș recomanda memorialistica vremii, ceva ce-ți face părul măciucă: memoriile prim-ministrului Constantin Sănătescu (1944), stenogamele respectivului guvern și cele ale următorului premier, Nicolae Rădescu (până la 6 martie 1945). Asemenea timpuri au trăit mulți români, domnule Florin Câțu, în ultimii aproape 100 de ani. Nu este bine să vă tot fandosiți că ați gestionat domnia voastră vremurile cele mai dificile! Diferența este că, pe cele de atunci le-a făcut războiul, pe cele de astăzi ni le-ați făcut voi, politicienii.  Românii au trăit și alte vremuri grele: au traversat  teroarea Anei Pauker, când dispărea omul de acasă și nu mai auzeai niciodată de el, sau, dacă apărea într-un târziu, își găsea nevasta remăritată și copiii plecați „la muncă”. Au cunoscut foamea, frigul, amenințarea. Domnul Câțu nu are decât o singură scuză: nu știe despre trecut, decât ori din auzite, ori și-l născocește singur, contând că nu avem cum verifica. De fapt, nimeni nu poate fi invinuit că n-a citit destul, că nu știe multe și chiar că vorbește verzi și uscate. Unui prim-ministru însă nu mi se pare permis. Dacă ai ajuns la asemenea rang, înseamnă că ai trecut prin niște furci caudine, te-a cernut cineva bob cu bob prin sita verificării, ai dovedit că ești integru și te-ai dovedit apt la un control profesional, moral sau juridic. Cum i-o fi păcălit domnul Câțu pe cei care trebuiau să-i verifice calitățile profesionale, de integritate și de onestitate? Nu i-a păcălit cu nimic. Nu asta îi interesa pe ei. A fost verificat politic și a corespuns tot politic. În fond, nu m-ar deranja prea mult ignoranța domnului Câțu, nici tupeul, cu care se laudă că unul ca el s-ar naște doar la un secol o dată. Dar mă îngijorează gândul că, tot vânzând gogoși despre ce știe el cu privire la evenimentele ultimului secol, nimic nu-l oprește să mai vândă și brașoave despre creșterea economică, despre succesele guvernării sale și despre ce departe vom ajunge dacă mizăm tot pe spusele lui, pe care de mult majoritatea românilor nu mai dau doi bani.

2. Nepăsarea lui Johannis zis Wuhannis!

 Tocmai faptul că președintele Johannis are cea mai înaltă poziție și niciun politician nu îi este egal implică și obligații pe măsură față de toți cetățenii României. Obligații pe care președintele le ignoră, trântind paltonul peste o țară care traversează una dintre cele mai teribile crize din istoria sa recentă. Dacă vremurile erau obișnuite, puseul de orgoliu și exercițiul pedagogic al d-lui Johannis ar fi fost mai ușor trecute cu vederea. Aceste orgolii prezidențiale sunt, însă, cinice și odioase acum, când în România moare un om la fiecare 4 minute numai din cauza Covid și cine știe câți alții din cauza altor boli pe care nu au loc să le trateze în spitale. Acum, când România este pusă în situația de a primi ajutor internațional de toate felurile, dar și în risc de a deveni leprozeria Europei, izolată pentru a nu infecta și restul continentului. Acum, când începe o iarnă în care mai mulți romani ca niciodată pot ajunge în situația de a alege între căldură și mâncare, ceea ce face dl. Johannis este cinic și odios. Omul, – bănuind că avem de a face totuși cu o ființă umană -, Klaus Johannis poate fi supărat pe cine vrea el, dar președintele nu are dreptul să transforme în victimă colaterală a supărării țara care l-a ales de două ori și al cărei bine ar trebui să fie principala sa grijă, dincolo de orice calcul politic. Este supărat dl. Johannis că poporul nu s-a vaccinat? De ce ar fi făcut-o când domnia sa și premierul domniei sale anunțau în vară că am învins pandemia? Pe de altă parte, sigur că problema energetică este una mondială, nu doar autohtonă, dar „guvernul meu” a fost incapabil să o anticipeze și să ia din timp niște măsuri pentru a atenua șocul inevitabil. Dar mai presus de toate, România trece printr-o criză totală de încredere. Între guvernați și guvernanți s-a căscat o urpașă prăpastie. Oameni înfricoșați de tot ceea ce se întâmplă, de tot ceea ce urmează, văd cum politicienii se ceartă precum elevii – cine cui a furat sandvişul din ghiozdan. Niciodată, nici în vremea guvernelor Dragnea, sentimentul de abandon și de sfidare nu a fost mai mare decât în timpul guvernelor Johannis. În vremea lui Dragnea protestele erau despre teme de principiu, justiție, integritate, acum ele vor fi despre foame, frig și moarte, ca în decembrie 1989. Victor Ponta a demisionat și a fost pus la zidul inframiei pentru moartea teribilă a 60 de oameni. Acum mor 300-400 de oameni pe zi doar de Covid și premierul vinovat nu numai că nu demisionează, dar grija este ca plecarea sa să afecteze cât mai puțin orgoliul propriu, al partidului și mai ales al președintelui. Principalul vinovat pentru drama actuală este Klaus Johannis.  El a vrut acest guvern foarte slab, el l-a împins pe Câțu în față ca să scape de Orban și pentru acest obiectiv a târât partidul într-un congres  înfiorător, acestui obiectiv a subordonat întreaga guvernare a României, din cauza acestui obiectiv a ratat vaccinarea, pregătirea valului 4 și orice măsură necesară de preîntâmpinare. Klaus Johannis a dat soarta țării pe mâna unor maimuțoi ridicoli doar pe criterii de obediență. Iar acum îi refuză României un guvern care să încerce în primul rând recâștigarea încrederii fără de care nu se poate face nimic. A făcut o propunere de premier despre care știa că nu are nicio șansă, de aceea, neconstituțională, ca să pedepsească USR și să se distreze puțin. Lasă capetele umflate pe care le-a promovat la vârful PNL să recite texte ridicole despre „marile reușite ale guvernului meu” și, astfel,  să jignească până și inteligențele cele mai modeste, să scuipe între ochi un popor care le plătește lefurile, mașinile, secretarele. Vâlceanu, Câțu și alte creaturi bizare sunt produsele lui politice, pe care le decontează 100% cu toate inepțiile lor. Când ar fi trebuit să nu intervină, de exemplu, în alegerea președintelui PNL, a făcut-o fără rezerve. Când ar trebui să intervină pentru a-l da jos pe Câțu de la volanul Guvernului și a stabili un premier liberal, decent și credibil, care să refacă guvernarea, se uită superior, considerând că oricum până la alegerile din 2024 mai este vreme destulă și poporul tâmp va uita. Cinic, incapabil să-și înțeleagă misiunea, dl. Johannis se comportă complet iresponsabil, strict în interes propriu și pentru a-și satisface imensul ego, indiferent de costuri în traume, morți, nenorociri. Poporul acesta nu mai are niciun motiv să-i plătească salariul și privilegiile, paltonul și crosa de golf. Dl. Johannis ar trebui suspendat și demis! Câțu, sprijinit de Johannis, a decis că, un congres intern de baroni-căpușă de partid este mult mai important decât gestionarea pandemiei. Faptul că Johannis și Câțu au ratat, „pas cu pas”, punctul de cotitură în criza Covid, de exemplu,  nu totuși o greșeală politică minoră, gen făcut poze chinuite prin parcări cu maneliști, eventual între două bâlbe despre benefiicile jocului de golf. În limba engleză, ca să înțeleagă și Câțu, genul ăsta de mega-eșecuri se numește „dereliction of duty” – adică refuzul de a face ceea ce este datoria ta să faci prin poziția pe care o ocupi ca prim-ministru sau președinte. Ce este important este însă tendința, și ea este clar în picaj pentru PNL și în ascensiune pentru PSD. Sincer să fiu, nu prea văd cine ar mai dori să voteze vreodată cu PNL după dezastrul Câțu, cu excepția probabil a primarilor-sugativă pe care i-a cultivat cu bani europeni și care cu siguranță îl vor părăsi la prima oportunitate. Prin modul în care s-a comportat vara asta, PNL a dovedit că nu se poate reforma și că dacă zgârii puțin la suprafață dai de aceleași fețe hâde, puse exclusiv pe căpătuit și parvenit ca în PSD-Dragnea. În fiecare zi crapă ceva, cu efecte sociale sau economice grave, iar instituțiile clădite să susțină tot eșafodajul se clatină. Dacă Emil Constantinescu este văzut azi ca Președintele-Impotent pe care l-a învins sistemul, Klaus Johannis va fi amintit probabil ca Președintele-Loser care a avut tot sistemul în mână, dar a lăsat cenușă în urma sa!  Președintele preferă să genereze și alimenteze crize (cea guvernamentală, în cazul de față), exact în momentul cel mai prost, când pandemia a scăpat practic de sub control. Întotdeauna am privit cu suspiciune ideea că Johannis este un mare strateg care își pregătește atent mișcările pe tabla de șah, eventual cu vrei 3-4 pasi înainte ca oponentul să realizeze ce se întâmplă. Nu, împăratul este gol, nu are decât o pălărie pe cap și aia este mult prea mare. Criza guvernamentală actuală are o simplă explicație: Johannis și-a dorit să aibă și el Bocul lui în persoana lui Câțu – pentru ce, nu este clar, având în vedere antiperformanta lui Câțu de până acum. De fapt, de când este președinte, Johannis nu a convins deloc că are capacitatea intelectuală să gestioneze poziția de președinte și rezultatele obținute sunt clare pentru oricine: eșec după eșec în timpul guvernării Dragnea și eșec după eșec în tipul guvernării PNL. Singura excepție este oarecum domeniul de politică externă (NATO, UE) în care nu a marcat mari succese, dar nici nu a cauzat probleme. După direcția în care se îndreaptă lucrurile, Johannis va lăsa România la sfârșitul celui de-al doilea mandat mai rău decât a preluat-o: un stat slab, căpușat și fară autoritate, o justiție semi-îngenucheată, o societate slabită și divizată, un PNL mort, o economie terminată etc..

3. Despre premierul „desemnat” – Dacian Cioloș:

 Klaus Johannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș să încropească un cabinet de strânsură și a fugit la Sharm El-Sheikh, via  Malmö. N-a vrut să audă cum Florin Câțu îi trântește ușa-n nas „nominalizatului”. Parcă niciodată nu a fost mai evidentă influența factorului extern în politica românească. În urmă cu o lună, în pădurile din Elveția președintele român, aflat cu „treburi” pe la Berna, s-a întâlnit pe ascuns cu Emmanuel Macron, președintele Franței. Se pare că acolo a primit edictul: „Franța a decis, Cioloș!” Sălăjanul s-a pozat la sfârșitul verii cu Macron. În ciuda evidențelor, l-a învins în alegerile interne din USR-PLUS pe Dan Barna. Evident, cu ajutorul factorului intern. Alegerile interne, de la ei, au fost asistate de un soft. Iar softul n-a avut nimic împotrivă de a-l nominaliza pe Cioloș învingător. Ne mai mirăm de ce învinșii din jurul lui Dan Barna au tăcut chitic? Puțină lume a observat că înainte de Congresul lor online, Parchetul European a deschis o anchetă împotriva contracandidatului lui Cioloș. Este limpede sau ne prefacem că avem „orbul găinilor”? Factorul intern se îmbucă (așa cum se zice prin Banat) cu cel extern, într-o cooperare avantajoasă. „Noi vă facem rost de cash-uri, voi ne asigurați protecția pentru furăciuni”. Cam ăsta este acordul între părți. Ca-ntre bandiți. Florin Câțu, având mandat din partea Biroului Executiv al PNL, l-a anunțat pe „desemnat” că nu va avea sprijinul parlamentar al fostului partener de coaliție. Kelemen Hunor l-a înștiințat că UDMR nu renunță la ideea înființării unui alt SIIJ. PSD, prin vocea lui Marcel Ciolacu, a dat cu flit. Liderii USR au anunțat deja că nu vor guverna cu AUR. Păi și atunci? „Desemnatul” se poate bizui doar pe 80 de voturi, din 233, necesare. Ridicolul este absolute! Candidatul insistă. Vrea să ajungă în Parlament. Practic, Dacian Cioloș ar trebui să-și depună mandatul. Doar că președintele nu-i acasă. Să-l lase la poartă? Nu este elegant. Să continue lupta? Cade de fazan. Dar, totuși, cât de penibil poți fi, să crezi că edictul unui alt stat se poate transforma în vot parlamentar? În Republica „asistată” România se poate. Nu că s-ar fi zis la Radio France International, ca la Radio Erevan, minusul dă plus, dar orice este posibil când lanțurile de supermarketuri sunt mai puternice decât lanțurile de iubire neaoșă românească. „Nimeni nu mă vrea, doar eu insist,” și-ar spune Cioloș, îmbucând un „foie gras” cu ceapă din grădina bunicii. Strădania lui Dacian Cioloș de a ne convinge că lui îi pasă de țară este stimabilă. Dă din vorbe și din coate pe toate micile ecrane. Câteva zile a fost tot un Cioloș în sus și Cioloș în jos. Unii au zis, Cioloș patriotul, alții, Cioloș cetățeanul devotat etc.. Din acest punct de vedere socoteala este mai ceva decât cea din tîrg. Este o demonstrație națională de devotament și civism.Cu o singură condiție. Dacă această insistență a sa ar mișca inima și gândirea partidelor politice. Și la un moment dat al zbaterii, liberalii, pediștii și pesedișii ar zice: „Bravo, domnule, este mai bun, mai insistent, mai al dracului decât noi, iar presunile asupra populației sunt așa de mari că musai să-l votăm!”. Ei bine, dacă l-ați văzut pe Câțu cu ce sictir a venit la consultări, dacă l-ați auzit pe Rareș Bogdan cu ce cârâit a comentat posibilitatea de pe craca bruxelleză, atunci devine destul de clar. Fără opinteala președintelui și a generalilor și a acoperiților din parlament, Dacian Cioloș nu mai ajunge premier. Și uite așa, încercarea sa „curajoasă” de a forma un guvern pentru a sprijini populația și a debloca frânele României începe să arate caraghios. Parcă Păcală s-ar îndrepta de unul singur împotriva Uniunii Sovietice sau a Chinei! Devotat, patriot, expresie a unei atitudini aproape europene, acest spirit este vecin iluziei iar nu curajului, ambâțului deșert, iar nu patriotismului înflăcărat. Ba această încăpățânare a lui Cioloș de a merge fără susținere în Parlament, de a toca și zilele necesare audierii fantomaticilor miniști ai guvernului imposibil devine păguboasă pentru țară. Toată strădania lui de a arăta că-i pasă și că el se oferă să pună cât mai urgent de un guvern se dovedește o talpă groasă și un mare bolovan pe calea rezolvării situației. Dacian Cioloș, sub pretextul grabei patriotice, ne bagă într-o fundătură mâncătoare de timp. Patriotismul înțeles prost are uneori greutatea unei diversiuni. De regulă, deștepții fac capodopere din aproape nimic în vreme ce proștii se împiedică pe drumul cel mai drept. Cu bună intenție, Dacian Cioloș joacă singur pentru a ieși tot pe locul trei, dacă nu chiar patru!

4. Mintea cea de pe urmă a lui Johannis:

 Olimpian, președintele Johannis ne-a comunicat după ultima tragedie de la ATI-ul din Constanța că statul a eșuat. Ce noutate! Zecile de arși în spitalele românești au simțit asta chiar pe pielea lor. Constatarea președintelui seamănă a bătaie de jos, a sfidare a inteligenței nației, așa analfabetă funcțional cum este ea. Johannis s-a spălat pe mâinile pe care nu și le-a băgat niciodată în foc să facă vreo schimbare majoră în țara asta. Patronul statului eșuat este chiar prezidentul și oricât încearcă să se derobeze de responsabilitate nu-i iese. În ultimele luni și-a dat arama pe față, provocând o criză politică susținându-l pe Câțu în răspărul evidenței: premierul este o nulitate absolută, cu beția puterii suită la cap.Câțu, această Udrea a lui Johannis, a reușit în câteva luni de zile să distrugă mai tot ce a atins: coaliție, guvern, campanie de vaccinare, încredere în reforme și PNL. A reușit să credibilizeze PSD și să-l așeze pe cai mari pentru alegerile din 2024. Vorba lui Dâncu, „este cel mai bun agent electoral al PSD”. A făcut praf coaliția de guvernare într-un timp record. Dacă ar fi vorba de o conspirație, de forțe obscure care au lucrat la asta, este fără discuție o reușită! Una dintre cele mai triste de la revoluție încoace.Soluția în acest moment este una singură: Florin Câțu trebuie să plece cât mai repede din palatul Victoria și să lase locul liber pentru totdeauna. Este nevoie urgentă de un premier capabil și responsabil, care să pună în primul rând capăt haosului periculos în gestionarea valului patru al pandemiei până nu se ajunge la o catastrofă umanitară. Asistăm în ultimele zile la un tăvălug de decizii contradictorii și aiuristice, fără cap și coadă, care nu pot opri răspândirea viruslui și nu fac decât să mărească teama populației și neîncrederea în autorități. Hotărârile acelui CNSU, – instituție pe trei sferturi militarizată, unde vocile profesioniștilor sunt în minoritate evident -, sunt shimbate la două zile o dată, incidența în funcție de care se impun diverse restricții este urcată din pix fără nicio explicație medicală, normal din moment ce Câțu nu are în cap decât să țină cârciumile deschise. Mai nou, școlile rămân și ele deschise la peste 6, chiar 7 la mie, dar fără testarea elevilor, la care s-a renunțat. Motivul? Statul eșuat al lui Johannis și Câțu nu este capabil să asigure logistica pentru testele pe bază de salivă ( care nici măcar omologate și achiziționate nu sunt) pentru că valul patru i-a prins complet nepregătiți.Așa cum același stat eșuat nu a reușit în aproape doi ani de zile să rezolve problema paturilor de la ATI. Degeaba se umflă Câțu la managerii de spitale puși politic și la foștii ministri ai Sănătății, reproșându-le că au închis spitalele Covid după valul trei. Păi nu era relaxare, nu învinsesem pandemia, nu am avut o vară verde? În plus, erau mii de bolnavi cronici care fuseseră lăsați de izbeliște aproape un an de zile. Ei trebuiau lăsați să moară? Mai mult, guvernul nu a fost capabil nici să remedieze problemele de infrastructură din secțiile ATI, ca dovadă doar în ultimul an au avut loc 12 incendii în care au murit zeci de oameni, cel mai recent fiind cel de la Constanța. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm care sunt măsurile luate după întânirea de la precedentul incendiu dintre Johannis, managerii de spitale, premier și ministrul sănătății. Atunci, președintele ne spunea că astfel de tragedii nu trebuie să se mai întâmple. Vorbe goale. S-au întâmplat pentru că statul nu a putut să schimbe niște prize și circuite electrice.Guvernul eșuat a fost incapabil să reglaze cât de cât predarea online, așa încât ea să nu fie o catastrofă națională, lucru recunoscut cu lejeritate de mâna dreaptă a României educate, ministrul Sorin Câmpeanu. Când se trage linie, performanțele guvernului Câțu se reduc la împărțeala de banii către primari, dotarea clientelei politice cu sinecuri și plantarea incompetenților fideli lui Superman în posturi-cheie.Întrebarea este dacă patronul spiritual al acestui eșec de proporții îl va lăsa pe Câțu din lesă sau va prelungi criza politică prin tot felul de tertipuri, constituționale, este drept, care îi stau la îndemână. De exemplu, să-l nominalizeze la a doua strigare pentru formarea unui guvern tot pe Superman. Ar mai putea să-l țină împăiat la palatul Victoria încă un timp, mai ales dacă pune umărul și PSD-ul. Dar ce ar rezolva cu asta? Pur și simplu nu există nicio urmă de logică, pentru că un guvern minoritar PNL-UDMR este sinucidere politică pentru România în primul rând, pentru PNL și pentru propriul lui mandat, în al doilea rând.Îmi este greu să cred că președintele nu vede toate acestea, adică este orb în fața realității și a evidenței, că nu-i mai pasă chiar de nimic. Nu cred că Johannis, cu toate păcatele lui, chiar dacă are cine știe ce presiuni, interese sau planuri oculte, vrea să arunce cu bună-știință totul la gunoi. În logica unei elementare responsabilități ar fi trebuit să rupă pisica imediat după moțiunea de cenzură și căderea cabinetului Câțu. Adică să cheme USR-PLUS la discuții, să propună un premier agreat de toate părțile și să ofere garanții că Florin Câțu este istorie. Schimbarea din temelii a echipei guvernamentale, eliminarea incompetenților și a pafariștilor, nominalizarea unui ministru al Sănătății de calibru, demilitarizarea gestionării pandemiei și a campaniei de vaccinare, sunt prioritățile momentului. La fel și rezolvarea crizei facturilor la energie și gaze. Urmează o perioadă extrem de grea, iar dacă aceste mișcări nu sunt făcute rapid, nemultumirea populației va crește în asemenea măsură încât Johannis ar putea să-l vadă pe Câțu alungat de la palatul Victoria prin mișcări de stradă. Asta vrea? Merită să-și distrugă ultimul mandat pentru Câțu așa cum a făcut Băsescu pentru Udrea!?

ÎNTREBĂRI PRIVITOARE LA … SFÂRȘITUL LUMII! Prima parte.

ÎNTREBĂRI PRIVITOARE LA … SFÂRȘITUL LUMII! Prima parte

1. Ce urmează să se întâmple în lume conform profeţiei biblice legată de sfârşitul lumii?

 Biblia are foarte multe lucruri de spus în ceea ce priveşte sfârşitul lumii. Aproape fiecare capitol din Biblie conţine elemente profetice legate de sfârşitul lumii. Organizarea şi punerea cap la cap a tuturor acestor profeţii pot fi însă treburi dificile. Iată mai jos un rezumat foarte scurt asupra a ceea ce Biblia spune că se va întâmpla în vremea sfârşitului lumii: Hristos îi va lua de pe pământ pe toţi credincioşii care au experimentat naşterea din nou şi care formează astfel Biserica (sfinţii Noului Testament), eveniment care este cunoscut ca Răpirea (1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51). Aceşti credincioşi vor fi fie răsplătiţi pentru faptele lor bune şi slujirea lor în ascultare de Dumnezeu atunci când se vor afla înaintea Scaunului de Judecată al lui Hristos, fie vor pierde aceste răsplăţi (nu însă şi viaţa veşnică) din cauza lipsei slujirii şi a ascultării (1 Corinteni 3:11-15; 2 Corinteni 5:10). Antihrist (fiara) va veni cu putere şi va semna o înţelegere/legământ de pace cu Israel pentru şapte ani (Daniel 9:27). Această perioadă de şapte ani este cunoscută ca perioada Necazului cel Mare. În timpul Necazului cel Mare, vor avea loc războaie teribile, vor fi foamete, epidemii şi dezastre naturale. Dumnezeu Îşi va revărsa mânia Sa împotriva păcatului, răului şi ticăloşiilor. În timpul Necazului cel Mare vor apare cei patru călăreţi din Apocalipsa, precum şi cele şapte sigilii, trâmbiţa şi judecăţile potirelor. La aproape jumătate din perioada acestor 7 ani, Antihrist va rupe legământul de pace cu Israel şi va întoarce război acestuia. Antihrist va săvârşi urâciunea pustiirii şi îşi va construi o imagine de sine căruia oamenii să i se închine în templu (Daniel 9:272 Tesaloniceni 2:3-10). La finele celor 7 ani ai Necazului cel Mare, Antihrist va lansa un atac final asupra Ierusalimului, culminând cu bătălia de la Armaghedon. Iisus Hristos se va întoarce, îl va învinge pe Antihrist şi pe armatele sale şi îi va arunca în lacul de foc (Apocalipsa 19:11-21). Hristos îl va ţine legat pe Satan în abis timp de 1000 de ani, instaurând domnia Sa în împărăţia de 1000 de ani pe pământ (Apocalipsa 20:1-6). La finele celor 1000 de ani, Satan va fi eliberat, învins din nou şi apoi aruncat în lacul de foc (Apocalipsa 20:7-10). După aceea, Hristos îi va judeca pe toţi necredincioşii (Apocalipsa 20:10-15) înaintea Marelui Tron Alb de Judecată, aruncându-i pe toţi în lacul de foc. Apoi Hristos va crea un Cer Nou şi un Pământ Nou – locuinţa veşnică a credincioşilor. Nu vor mai exista păcate, întristare sau moarte. De asemenea, Noul Ierusalim va fi coborât din cer (Apocalipsa capitolele 21-22).

2. Ce este Împărăţia de 1000 de ani? Trebuie înţeleasă aceasta în sens literal?

 Împărăţia de 1000 de ani este titlul dat pentru perioada de 1000 de ani de domnie a lui Iisus Hristos asupra Pământului. Unele persoane interpretează aceşti 1000 de ani ca fiind o expresie alegorică, metaforică. Alţii înţeleg aceşti 1000 de ani ca o modalitate pur figurativă de a spune cu alte cuvinte că este vorba despre o perioadă lungă de timp. Aceste interpretări conduc pe oameni în a nu şe aşteptă ca în viitor să existe o domnie fizică, literală a lui Iisus Hristos pe Pământ. Cu toate acestea, Împărăţia de 1000 de ani este menţionată de 6 ori în Apocalipsa 20:2-7 ca fiind o perioadă de exact 1000 de ani ca durată. Dacă Dumnezeu ar fi dorit să spună prin aceasta că „este o perioadă lungă de timp”, El ar fi putut menţiona acest lucru fără a ne spune în mod repetat şi explicit cât de lungă este această perioadă. Biblia ne spune că atunci când Hristos se va întoarce pe Pământ va deveni în mod fizic Împărat în Ierusalim, stând pe tronul lui David (Luca 1:32-33). Legămintele necondiţionate ale lui Dumnezeu arată că este necesară o întoarcere literală, fizică a lui Hristos pentru a-Şi restabili domnia. Legământul avraamic promisese poporului Israel o ţară, prosperitate, un lider, precum şi binecuvântări spirituale (Geneza 12:1-3). Legământul din Deuteronom 30:1-10 promitea poporului Israel restaurarea în ceea ce priveşte ţara promisă şi ocuparea acesteia. Legământul davidic promisese poporului Israel iertarea ca modalitate prin care neamul  urma să primească binecuvântările promise (Ieremia 31:31-34). La cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos, aceste legăminte vor fi împlinite prin regruparea poporului Israel dintre popoarele unde se aflp răspândit (Matei 24:31), prin convertirea lui (Zaharia 12:10-14) şi prin domnia lui Mesia, Iisus Hristos asupra întregii lumi. Biblia vorbeşte despre caracteristicile Împărăţiei de 1000 de ani ca fiind un mediu fizic şi spiritual perfect. Această perioadă va fi un timp de pace (Mica 4:2-4; Isaia 32:17-18), bucurie (Isaia 61:7,10), odihnă (Isaia 40:1-2), lipsă a sărăciei (Amos 9:13-15) sau suferinţei (Ioel 2:28-29). Biblia spune de asemenea că numai cei credincioşi vor avea acces în Împărăţia de 1000 de ani. Din acest motiv, Împărăţia va fi un timp al îndreptăţirii complete (Matei 25:37; Psalmul 24:3-4 – T.M.), al supunerii totale (Ieremia 31:33), al sfinţeniei (Isaia 35:8), al adevărului (Isaia 65:16), al plinătăţii de Duh Sfânt (Ioel 2:28-29). Iisus Hristos va domni ca Împărat (Isaia 9:3-7; 11:1-10), avându-l pe David ca predecesor (Ieremia 33:15,17,21; Amos 9:11). Voievozii şi sfinţii vor fi implicati în conducerea Împărăţiei (Isaia 32:1; Matei 19:28). Ierusalimul va deveni centrul întregii lumi (Zaharia 8:3). Apocalipsa 20:2-7 ne oferă pur şi simplu informaţia exactă cu privire la perioada de timp a Împărăţiei de 1000 de ani. Chiar şi fără aceste versete specifice din Sfânta Scriptură, există o mulţime de alte referinţe biblice care arată că Mesia Iisus Hristos va domni în mod fizic pe Pământ. Împlinirea multora dintre legămintele şi promisiunile lui Dumnezeu nu se poate face decât în contextul unei împărăţii concrete, reale, fizice şi literale a lui Iisus Hristos pe Pământ. Nu există niciun agument solid pentru a nega înţelegerea literală a Împărăţiei de 1000 de ani şi a duratei acesteia.

3. Ce reprezintă Răpirea Bisericii?

 Cuvântul „răpire” nu apare ca atare în Biblie. Cu toate acestea, conceptul de Răpire este clar prezentat în Sfânta Scriptură. Răpirea Bisericii este evenimentul prin care Dumnezeu va lua pe toţi credincioşii de pe pământ pentru a face posibilă administrarea judecăţii Sale asupra pâmântului în perioada Necazului cel Mare. Răpirea este descrisă în mod deosebit în 1 Tesaloniceni 4:13-18 şi 1 Corinteni 15:50-54. 1 Tesaloniceni 4:13-18 descrie Răpirea ca fiind actul de înviere a tuturor credincioşilor de pe pământ de către Dumnezeu, care le dă acestora trupuri de glorie, urmată de luarea de pe pământ a credincioşilor aflaţi în viaţă la acel moment, cărora tot El le va da trupuri de glorie de asemenea. „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:16-17). 1 Corinteni 15:50-54 se focalizează pe natura instantanee a Răpirii şi pe trupurile glorificate pe care le vom primi. „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trambiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:51-52). Răpirea este un eveniment glorios pe care noi toţi ar trebui să îl aşteptăm. Astfel vom fi definitiv eliberaţi de păcat. Vom fi veşnic în prezenţa lui Dumnezeu. Există multe dezbateri şi opinii cu privire la înţelesul şi anvergura Răpirii, însă nu credem că polemica este ceea ce Dumnezeu doreşte. Dimpotrivă, în ceea ce priveşte Răpirea, Dumnezeu vrea ca noi „să ne încurajăm reciproc cu aceste cuvinte.”

4. Când va avea loc Răpirea Bisericii în relaţie cu Necazul cel Mare?

 Localizarea în timp a Răpirii Bisericii în relaţie cu Necazul cel Mare reprezintă unul dintre cele mai controversate subiecte din creştinismul contemporan. Principalele 3 puncte de vedere în acest sens fac referire la: Răpirea înainte de Necazul cel Mare (pre-tribulaţională), la Răpirea la mijlocul Necazului cel Mare (răpirea midtribulaţională), respectiv la Răpirea la finele Necazului cel Mare (răpirea post-tribulaţională). Un al 4-lea punct de vedere face referire la Răpirea înainte de vărsarea mâniei lui Dumnezeu peste pământ, acest punct de vedere fiind unul derivat din conceptul răpirii midtribulaţionale. În primul rând, este important să vedem care este scopul Necazului cel Mare. Conform cu Daniel 9:27, a mai rămas cea de-a 70-a „săptămână” (7 ani) care trebuie să se împlinească. Întreaga profeţie a lui Daniel legată de cele 70 săptămâni (Daniel 9:20-27) vorbeşte despre poporul Israel. Este vorba despre o perioadă de timp în timpul căreia Dumnezeu Îşi va focaliza atenţia în mod special asupra lui Israel. A 70-a săptămână, Necazul cel Mare, trebuie să fie de asemenea o perioadă de timp în care Dumnezeu va lucra în mod specific cu Israel. Deşi aceasta nu înseamnă în mod necesar că Biserica nu ar putea exista la acel moment, se pune iată întrebarea de ce ar mai fi nevoie ca Biserica să fie pe pământ în acea perioadă. Principalul verset din Sfânta Scriptură care face referire la Răpire este 1 Tesaloniceni 4:13-18. Acesta spune că toţi credincioşii în viaţă, împreună cu credincioşii deja morţi, se vor întâlni cu Domnul Iisus în cer şi vor fi cu El pentru totdeauna. Răpirea constă concret în faptul că Dumnezeu Îşi va lua pe ai Săi de pe pământ. La numai câteva versete, respectiv la 5:9, apostolul Pavel spune: „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Iisus Hristos.” Apocalipsa, care se ocupă primordial cu perioada Necazului cel Mare, este un mesaj profetic despre cum Îşi va vărsa Dumnezeu mânia asupra pământului în timpul Necazului cel Mare. Ar putea să pară ilogic ca Dumnezeu să promită credincioşilor că nu vor suferi mânia Lui, apoi să îi abandoneze pe pământ în timpul Necazului cel Mare. Faptul că Dumnezeu promite să îi scoată pe credincioşi de sub mânia Lui imediat după ce le-a promis că îi va lua de pe pământ face să pară că cele două evenimente sunt legate. Un alt pasaj biblic crucial cu privire la momentul Răpirii este dat în Apocalipsa 3:10. Aici, Hristos promite să îi elibereze pe credincioşi de „ceasul încercării” ce se va abate asupra pământului. Aceasta ar putea însemna două lucruri: (1) Hristos îi va elibera pe credincioşi din mijlocul acestor încercări, sau (2) Hristos îi va scuti pe credincioşi de aceste încercări. Ambele versiuni sunt corecte în sensul traducerii expresiei greceşti „din”. Totuşi, este important să recunoaştem că cei credincioşi vor fi feriţi de ceasul încercării. Nu doar de încercare, ci chiar de „ora” încercării. Hristos promite să îi protejeze pe credincioşii care nu vor experimenta aceste încercări, altfel denumite Necazul cel Mare. Scopul Necazului cel Mare, al Răpirii, înţelesul din 1 Tesaloniceni 5:9, şi interpretarea Apocalipsa 3:10 toate susţin punctul de vedere al răpirii pre-tribulaţionale. Dacă Biblia este interpretată literal şi în context, doctrina răpirii pre-tribulaţionale este cel mai bine argumentat biblic punct de vedere legat de Răpire.

5. Ce reprezintă cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos?

 Cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos este speranţa credincioşilor că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor, că El este credincios promisiunilor şi profeţiilor din Cuvântul Său. La prima Sa venire, Iisus Hristos a venit pe pământ ca prunc într-o iesle din Betleem, întocmai cum s-a profeţit. Iisus a împlinit multe dintre profeţiile cu privire la Mesia prin naşterea, viaţa, lucrarea, moartea şi învierea Sa. Totuşi, există încă unele profeţii cu privire la Mesia pe care Iisus Hristos nu le-a împlinit încă. Cea de-a doua venire a lui Hristos va consta în întoarcerea lui Hristos pentru a împlini profeţiile care au rămas încă neîmplinite. La prima Sa venire, Iisus a fost Slujitorul care a suferit. La cea de-a doua Sa venire, Iisus va fi Împăratul care va cuceri şi va domni. La prima Sa venire, Iisus a venit pe pământ în cele mai umile condiţii, în timp ce la cea de-a doua venire Iisus va fi înconjurat de armatele Cerului de partea Sa. Profeţii Vechiului Testament nu au făcut această distincţie între cele două veniri ale lui Mesia. Aceasta însă poate fi observată în Sfintele Scripturi în versete precum Isaia 7:14; 9:6-7 şi Zaharia 14:4. Ca rezultat al profeţiilor care păreau să vorbească despre două persoane, mulţi dintre învăţaţii evrei au crezut că vor exista atât un Mesia care va suferi cât şi un Mesia care va fi cuceritor. Ceea ce nu au înţeles ei era că acelaşi Mesia urma să împlinească ambele roluri. Iisus a împlinit deja rolul de slujitor care a suferit (Isaia, capitolul 53) la prima Sa venire. La cea de-a doua Sa venire, Iisus va împlini rolul de Eliberator al poporului Israel şi Împărat. Zaharia 12:10 şi Apocalipsa 1:7, care descriu cea de-a doua venire, arată că trupul lui Iisus poartă urmele străpungerii pe cruce. Poporul Israel şi întreaga lume vor deplânge faptul că nu L-au acceptat pe Mesia de la prima Sa venire. După ce Iisus S-a înălţat la Cer, îngerii au spus apostolilor: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele Apostolilor 1:11). Zaharia 14:4 arată că locul celei de-a doua veniri este Muntele Măslinilor. Matei 24:30 declară: „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă”. Tit 2:13 descrie cea de-a doua venire ca fiind o apariţie glorioasă. Cea de-a doua venire este descrisă în detalii în Apocalipsa 19:11-16: „Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”. Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.””

6. Care sunt semnele vremurilor de la sfârşitul lumii?

 Matei 24:5-8 ne oferă informaţii importante care ne ajută să discernem ceea ce se va întâmpla în vremurile sfârşitului lumii: „Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor”. Creşterea numărului de falşi mesia, înmulţirea războaielor, foametei, plăgilor şi dezastrelor naturale – acesea sunt „semnele” vremurilor de sfârşit. Chiar şi în acest pasaj, iată, primim un avertisment. Nu trebuie să fim amăgiţi (Matei 24:4), întrucât aceste lucruri sunt doar începutul durerilor (Matei 24:8), sfârşitul urmând să se întâmple mai târziu (Matei 24:6). Multe persoane înterpretează aceasta prin aceea că fiecare cutremur de pământ, fiecare criză politică şi fiecare atac asupra poporului Israel reprezintă semne sigure că sfârşitul lumii este foarte aproape. Cu toate că într-adevăr astfel de evenimente fac parte din categoria semnelor sfârşitului lumii, totuşi ele nu sunt în mod necesar semne că sfârşitul lumii a şi venit. Apostolul Pavel a avertizat asupra faptului că zilele de pe urmă se vor caracteriza printr-o creştere marcantă a învăţăturilor false: „Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4:1). Ultimele zile ale pământului sunt descrise ca „vremuri periculoase” datorită creşterii caracterului păcătos şi plin de răutate al oamenilor şi datorită faptului că oamenii se vor împotrivi în mod vădit adevărului biblic (2 Timotei 3:1-9; citiţi de asemenea 2 Tesaloniceni 2:3). Alte semne posibile includ reconstrucţia unui templu de închinare evreiesc în Ierusalim, creşterea ostilităţii împotriva Israelului precum şi orientarea lumii către o singură guvernare, mondială. Cel mai important semn al sfârşitului lumii este, totuşi, poporul Israel. În 1948, Israel a fost recunoscut ca stat suveran pentru prima oară în istorie după anul 70 d. H.. Dumnezeu îi promisese lui Avraam că urmaşii lui vor avea Canaanul ca ţară unde vor locui pentru totdeauna (Geneza 17:8), iar Ezechiel a profeţit restaurarea fizică şi spirituală a poporului Israel (Ezechiel 37). Ţinând cont de faptul că Israel este o naţiune recunoscută cu un teritoriu propriu, acest lucru devine foarte important în lumina profeţiei cu privire la sfârşitul lumii, întrucât din punct de vedere escatologic Israel este un element marcant (Daniel 10:1411:41; Apocalipsa 11:8). Cu aceste semne ale sfârşitului lumii, putem discerne în ceea ce priveşte evenimentele care vor avea loc la sfârşitul lumii. Totuşi, nu trebuie să interpretăm orice eveniment singular ca indicaţie clară asupra sosirii imediate a sfârşitului lumii. Dumnezeu ne-a oferit suficiente informaţii astfel încât să fim pregătiţi pentru sfârşitul lumii, dar şi suficient de limitate pentru a nu deveni aroganţi.

7. Ce reprezintă perioada Necazului? Cum ştim faptul că Necazul va dura 7 ani?

 Necazul reprezintă o perioadă de 7 ani din viitor, timp în care Dumnezeu va încheia disciplina poporului Israel şi va finaliza judecata Sa cu privire la cei necredincioşi. Biserica, alcătuită din toţi cei care au crezut în Persoana şi lucrarea Domnului Iisus prin care au fost salvaţi de la a suferi pedeapsa pentru păcate, nu va fi prezentă pe pământ în timpul Necazului. Biserica va fi fost deja luată de pe pământ înaintea Necazului printr-o lucrare specială denumită Răpirea (1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51-53). Biserica este ferită de la cunoaşterea mâniei lui Dumnezeu care se va revărsa peste pământ (1 Tesaloniceni 5:9). De-a lungul Sfintelor Scripturi, perioada Necazului mai este denumită şi altfel, folosind diverse expresii, precum:1) Ziua Domnului (Isaia 2:12; 13:6, 9; Ioel 1:15, 2:1, 11, 31, 3:14; 1 Tesaloniceni 5:2); 2)Strâmtorarea sau ziua mâniei (Deuteronom 4:30; Ţefania 1:15); 3) Necazul cel Mare care se referă la cea mai intensă parte – a doua – a perioadei de 7 ani (Matei 24:21); 4) Vremea sau ziua strâmtorării (Daniel 12:1; Ţefania 1:15); 5) Vremea de necaz a lui Iacov (Ieremia 30:7). Pentru a înţelege scopul şi timpul în care se va desfăşura Necazul este necesar să înţelegem corect pasajul biblic din Daniel 9:24-27. Aceste versete din Daniel vorbesc despre 70 de săptămâni care au fost declarate împotriva „poporului tău”. Poporul lui Daniel sunt evreii, neamul lui Israel, iar ceea ce spune Daniel 9:24 reprezintă o perioadă de timp pe care Dumnezeu a dat-o pentru a se ajunge „până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor”. Dumnezeu declară că cele „70 de săptămâni” vor dura până se vor împlini toate aceste lucruri. Este important să înţelegem că atunci când s-a vorbit despre „70 de săptămâni”, sensul nu este literal, adică săptămâni calendaristice aşa cum le cunoaştem noi, fiecare de câte 7 zile. Cuvântul „heptad” din ebraică folosit pentru a descrie săptămâna biblică din Daniel 9:24-27 înseamnă literal „7” iar „70 de săptămâni”  înseamnă literal 70 de câte 7, sau de 70 de ori câte 7. Această perioadă de timp înseamnă în realitate de 70 de ori câte 7 ani adică 490 de ani. Acest lucru este confirmat de o altă parte a acestui pasaj din Daniel. În versetele 25 şi 26, i se spune lui Daniel că Mesia va fi respins după „7 zile şi 62 de săptămâni” (adică în total 69 de săptămâni) începând cu data poruncii de reconstruire a Ierusalimului. Cu alte cuvinte, Mesia urma să fie respins după 69 ori 7 ani, adică 483 ani de la porunca de reconstruire a Ierusalimului. Istoricii care au studiat Biblia au confirmat faptul că au trecut într-adevăr 483 de ani de la momentul poruncii de reconstrucţie a Ierusalimului până când Iisus a fost crucificat. Cei mai mulţi învăţaţi creştini, indiferent de punctele de vedere pe care le au asupra evenimentelor escatologice (viitoare), au acelaşi punct de vedere în ceea ce priveşte cele 70 de săptămâni din Daniel. Odată trecuţi cei 483 de ani de la porunca de reconstrucţie a Ierusalimului până la crucificarea lui Mesia, rămâne iată un ultim grup de 7, adică 7 ani până la împlinirea deplină a profeţiei din Daniel 9:24: „până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor”. Aceasta perioadă finală de 7 ani este cunoscută ca perioada Necazului, fiind o vreme în care Dumnezeu va încheia judecata Sa asupra poporului Israel pentru păcatele acestuia. Daniel 9:27 ne oferă câteva elemente în ceea ce priveşte înţelegerea perioadei Necazului de 7 ani. Daniel 9:27 spune: „El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât”. Persoana despre care se vorbeşte în acest verset este persoana pe care Iisus a numit-o „urâciunea pustiirii” (Matei 24:15) şi care este numită fiara în Apocalipsa 13. Daniel 9:27 spune că fiara va face un legământ pentru o săptămână (7 ani), însă la mijlocul acestei perioade de o săptămână (după 3 ani şi jumatate din perioada Necazului), el va rupe acest legământ, oprind jertfa şi darul de mâncare. Apocalipsa 13 explică faptul că fiara se va aşeza în templu şi va impune lumii întregi să i se închine. Apocalipsa 13:5 spune de asemenea că această perioadă va continua timp de 42 de luni, ceea ce echivalează cu 3 ani şi jumătate. Întrucât Daniel 9:27 spune că ruperea legământului va avea loc la mijlocul săptămânii, iar Apocalipsa 13:5 spune că fiara va obliga lumea să i se închine timp de 42 de luni, este iată uşor să vedem că durata totală în timp este de 84 de luni, adică 7 ani. De asemenea, vedem că Daniel 7:25 spune că este vorba despre „o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme” (o vreme=1 ani; două vremi=2 ani; o jumătate de vreme=o jumătate de an; în total 3 ani şi jumătate), referindu-se la Necazul cel Mare, respectiv jumătatea a doua a perioadei de 7 ani a Necazului, când „urâciunea pustiirii” (fiara) va fi în putere. Pentru alte referinţe biblice privind perioada Necazului, citiţi Apocalipsa 11:2-3, care vorbeşte despre 1260 zile şi 42 luni, şi Daniel 12:11-12 care vorbeşte despre 1290 zile şi 1335 zile, ambele făcând astfel referire la mijlocul perioadei Necazului. Celelalte zile din Daniel 12 pot include perioada de timp de la finele judecăţii neamurilor (Matei 25:31-46) şi perioada de pregătire a împărăţiei de 1000 de ani a lui Iisus Hristos (Apocalipsa 20:4-6).

8. Cine este Antihristul?

 Există multă speculație referitoare la identitatea Antihristului. Unele ținte mai cunoscute sunt Vladimir Putin, Mahmoud Ahmadinejad, Papa Benedict XVI, Papa Francisc etc.. În Statele Unite ale Americii, foști președinți precum Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama precum și actualul președinte Biden sunt cei mai comuni candidați. Deci, cine este Antihristul și cum îl vom recunoaște? Biblia nu ne spune nimic specific legat de locul de unde va veni Antihristul. Mulți erudiți ai Bibliei speculează că va veni dintr-o confederație a zece națiuni și/sau un Imperiu Roman renăscut (Daniel 7:24-25; Apocalipsa 17:7). Alții cred că este evreu, pentru a putea pretinde că este Mesia. Toate sunt doar speculații, pentru că Biblia nu ne spune specific de unde va veni Antihristul sau din ce rasă va fi. Într-o zi, Antihristul va fi descoperit. 2 Tesaloniceni 2:3-4 ne spune cum va fi recunoscut Antihristul: „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” Este probabil că majoritatea oamenilor care trăiesc în vremea când Antihristul va fi descoperit va fi foarte surprinsă de identitatea sa. Antihristul s-ar putea să fie în viață în zilele noastre sau nu. Martin Luther a fost convins că Papa din vremea sa a fost Antihristul. În anii 1940, mulți au crezut că Adolf Hitler a fost Antihristul. Alții care au trăit sute de ani înaintea noastră au fost la fel de siguri de identitatea Antihristului. Până acum, toți au greșit. Ar trebui să lăsăm speculațiile deoparte și să ne focalizăm pe ceea ce Biblia ne spune, de fapt, despre Antihrist. Apocalipsa 13:5-8 declară: „I s-a dat (fiarei) o gură care rostea vorbe mari și hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni. Ea și-a deschis gura și a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinții și să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam. Şi toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat.”

9. Cine sunt cei 144.000?

 Cartea Apocalipsa a fost mereu o provocare pentru cei care o interpretează. Cartea abundă în imagini vii și simboluri, pe care oamenii le-au interpretat foarte diferit, în funcție de ideile lor preconcepute față de carte ca întreg. Există patru interpretări majore ale cărții Apocalipsa: 1) preteristă (care consideră toate sau aproape toate evenimentele din Apocalipsa ca fiind deja consumate până la sfârșitul primului secol); 2) istoricistă (care percepe Apocalipsa ca pe o privire de ansamblu a istoriei Bisericii din timpurile apostolice până în prezent); 3) idealistă (care vede Apocalipsa ca pe o zugrăvire a luptei dintre bine și rău); 4) viitoristă (care consideră Apocalipsa ca fiind o profeție despre evenimentele care urmează să aibă loc). Dintre cele patru, doar abordarea viitoristă interpretează Apocalipsa cu aceeași metodă gramatico-istorică precum restul Scripturii. De asemenea, se potrivește mai bine cu propriile afirmații ale Apocalipsei, și anume aceea de a fi o profeție (Apocalipsa 1:3; 22:7, 10, 18, 19). Deci, răspunsul la întrebarea „Cine sunt cei 144.000?” va depinde de abordarea interpretativă pe care o avem asupra cărții Apocalipsa. Cu excepția abordării viitoriste, toate celelalte abordări interpretează acest 144.000 în mod simbolic, ca reprezentare a Bisericii, numărul 144.000 fiind simbolul totalului, numărul complet al celor ce sunt Biserica. Totuși, privind direct, „Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: o sută patru zeci și patru de mii, din toate semințiile fiilor lui Israel” (Apocalipsa 7:4), nimic din pasaj nu ne conduce la interpretarea celor 144.000 decât ca fiind numărul literal de evrei – 12.000 luați din fiecare trib al „fiilor lui Israel”. Noul Testament nu ne oferă niciun text clar care să înlocuiască Israelul cu Biserica. Acești evrei sunt „pecetluiți”, ceea ce înseamnă că au parte de protecția specială a lui Dumnezeu de la toată mânia divină și față de Antihrist, pentru a-Și duce la împlinire misiunea din timpul Necazului celui mare (vezi Apocalipsa 6:17, în legătură cu care oamenii se întreabă cine poate sta în picioare în ziua mâniei care vine). Perioada Necazului celui mare este un timp de șapte ani, în care Dumnezeu va decreta judecată divină împotriva celor care Îl resping și va finaliza planul Său de mântuire al neamului Israel. Toate acestea sunt după revelația lui Dumnezeu față de profetul Daniel (Daniel 9:24-27). Cei 144.000 de evrei sunt un fel de „prime roade” (Apocalipsa 14:4) ale Israelului răscumpărat, după cum a fost profețit (Zaharia 12:10; Romani 11:25-27), iar misiunea lor este să evanghelizeze lumea după răpire și să proclame Evanghelia în timpul Necazului celui mare. Ca urmare a lucrării lor, milioane – „o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă” (Apocalipsa 7:9) – vor veni la credința în Hristos. O mare parte a confuziei referitoare la cei 144.000 este rezultatul doctrinei false a Martorilor lui Iehova. Martorii lui Iehova pretind că cei 144.000 reprezintă numărul oamenilor care vor domni alături de Hristos în Cer și vor petreci veșnicia cu Dumnezeu. Cei 144.000 au ceea ce Martorii lui Iehova numesc speranța Cerului. Cei care nu sunt între cei 144.000 se vor bucura de ceea ce ei numesc speranța pământului –  un paradis pe pământ sub domnia lui Hristos și a celor 144.000. Evident, putem vedea că învățătura Martorilor lui Iehova stabilește clase sociale în viața de apoi, cu o clasă conducătoare (cei 144.000) și cei care sunt guvernați. Biblia nu ne dă învățătură despre o astfel de doctrină a celor două clase. Este adevărat că, după Apocalipsa 20:4, vor fi oameni care vor domni în timpul Mileniului, alături de Hristos. Acest grup este alcătuit din Biserică (credincioși în Iisus Hristos), sfinții Vechiului Testament (credincioși care au murit înainte de prima venire a lui Hristos) și sfinții Marelui necaz (cei care Îl acceptă pe Hristos în timpul Marelui necaz). Totuși, Biblia nu dă o limită numerică acestui grup de oameni. Mai mult, Mileniul este diferit de veșnicie, care va avea loc la sfârșitul perioadei milenare. În acea perioadă, Dumnezeu va locui alături de noi în Noul Ierusalim. El va fi Dumnezeul nostru, iar noi vom fi poporul Său (Apocalipsa 21:3). Moștenirea promisă în Hristos și pecetluită de Duhul Sfânt (Efeseni 1:13-14) va fi a noastră și vom fi împreună-moștenitori cu Hristos (Romani 8:17).

10. Ce este „urâciunea pustiirii”?

 Expresia „urâciunea pustiirii” se referă la Matei 24:15: „De aceea, când veți vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „așezată în locul sfânt” – cine citește să înțeleagă!” Referirea se face la Daniel 9:27: „El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare, și pe aripa urâciunilor idolești va veni unul care pustiește, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.” În 167 î.H. un rege grec, pe nume Antioch  Epiphanes, a așezat un altar pentru Zeus peste altarul darurilor arderilor-de-tot în templul evreiesc din Ierusalim. De asemenea, a jertfit un porc pe altar în Templul din Ierusalim. Acest eveniment este cunoscut sub numele de „urâciunea pustiirii”. În Matei 24:15, Iisus vorbea după aproximativ 200 de ani după ce „urâciunea pustiirii” descrisă mai sus a avut loc. Deci Iisus trebuie să fi profețit că la un moment dat în viitor o altă urâciune a pustiirii va avea loc într-un templu evreiesc în Ierusalim. Majoritatea celor care interpretează profețiile Bibliei cred că Iisus Se referă la Antihrist, care va face ceva asemănător cu ceea ce a făcut Antioch Epiphanes. Acest lucru este confirmat de faptul că o parte din ceea ce a profețit Daniel în 9:27 nu a avut loc în 167 î.H. prin Antioch Epiphanes. Antioch nu a confirmat un legământ cu Israel timp de șapte ani. Antihristul este cel care, la sfârșitul veacurilor, va încheia un legământ cu Israelul timp de șapte ani, iar mai apoi îl va încălca, făcând ceva asemănător cu urâciunea pustiirii din templul evreiesc din Ierusalim. Oricare va fi viitoarea urâciune a pustiirii, nu este nicio îndoială că cel care o va face este persoana cunoscută sub numele de Antihrist. Apocalipsa 13:14 îl descrie ca făcând o icoană în fața căreia toți vor fi forțați să se închine. Transformarea templului Dumnezeului celui viu într-un loc de închinare înaintea lui Antihrist este într-adevăr o „urâciune”. Cei care trăiesc și rămân în timpul Necazului celui mare trebuie să vegheze și să știe că acest eveniment va marca începutul celor trei ani și jumătate a celei mai grele perioade ale Necazului celui mare și că întoarcerea Domnului Iisus este iminentă. „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21:36).

SĂ NE REAMINTIM – PROGRAMUL TVR ÎN ZILELE REVOLUȚIEI!

SĂ NE REAMINTIM – PROGRAMUL TVR ÎN ZILELE REVOLUȚIEI!

Miercuri, 20 decembrie 1989:

19.00 Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România

19,25 TELEJURNAL

19.25 Vizita în Iran a tovarăşului Nicolae Ceauşescu

19.25 Întoarcerea în ţară

19.27 Vizita în Iran (inclusiv plecarea)

19.35 Comunicatul comun româno-iranian

19.39 Vizita tovarăşului Nicolae Ceauşescu reflectată în presa şi radioteleviziunea iraniană

19.42 În spiritul sarcinilor indicate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu (imagini din  industrie şi construcţii)

19.54 Meteo

19.57 În dezbatere- Documentele Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român.

20.23 Cântece patriotice din judeţele ţării

20.53 Mândria de a fi cetăţean al României Socialiste.

21.09 File de glorioasă istorie

21.29 Documentar despre România

21.45 Reluarea cuvântării tovarăşului Nicolae Ceauşescu de la ora 19

22.10 Trăim decenii de împliniri măreţe

22.30 Telejurnal (Vizita în Iran, Fapte de muncă, Ştiri externe, Meteo)

după ora 23 Închiderea programului.

Joi, 21 decembrie 1989:

11.57 Mira de reglaj (doar două minute)

11.59 Transmisiune directă de la Marea Adunare populară din Piaţa Republicii din Capitală organizat la cererea muncitorilor din Bucureşti

12.40 celebra întreruprere

12.54 Închiderea programului.

19.00 TELEJURNAL

Şedinţa Comitetului Central al Partidului Comunist Român

Mitingul de la Bucureşti

Ripostă fermă manifestărilor de denigrare (alte adunări în ţară)

Situaţia din Panama

Meteo

20.00 Chemare (pentru apărarea şi consolidarea cuceririlor revoluţionare ale poporului român, a independenţei şi suveranităţii patriei)

20.01 File de glorioasă istorie. Flacără nestinsă a dragostei de ţară (neprogramat- rezervă din Mapa specială)

20.20 Chemare

20.23 Versuri şi cântece patriotice, revoluţionare

20.53 Chemare

20.57 Congresul al XIV-lea – Congresul marilor victorii socialiste. Deplină independenţă economică şi politică a ţării – realizare istorică a Epocii Nicolae Ceauşescu.

21.20 Chemare

21.21 Din marea carte a patriei socialiste. Maramureşul- o poartă deschisă spre oameni

21.38 Apel către cetăţenii României (Comunicat)

21.40 Deplină unitate în patria română. Versuri şi cântece revoluţionare.

21.49 TELEJURNAL

21.49 Şedinţa Comitetului Central al Partidului Comunist Român

21.52 Mitingul de la Bucureşti

22.10 Ripostă fermă capitaliştilor

22.16 Ştiri externe

22.18 Fermă condamnare a SUA împotriva atacării Republicii Panama

22.19 Meteo

22.21 Închiderea programului (Hora Unirii)

Vineri, 22 decembrie 1989:

10.50 Mira de reglaj

10.52.30 Imnul de stat + Harta RSR (Trei culori cunosc pe lume)

10.56.00 Sigla TVR cu muzică patriotică instrumentală

11.02.00 Decret prezidenţial de necesitate

11.05.00 Sigla TVR

11.06.00 Cântece patriotice

11.25.30 Decret prezidenţial de necesitate

11.29.00 Sigla TVR

11.30.00 Cântece patriotice

11.37.00 Decret prezidenţial de necesitate

11.40.30 Cântece patriotice

11.45 Decret prezidenţial de necesitate

11.49 Închiderea programului.

 Urmează, în continuare, un lung citat din cartea editată de Televiziunea Română, REVOLUŢIA ROMÂNĂ ÎN DIRECT, volumul 1 apărută la sfârşitul anului 1990, sub coordonarea lui Mihai Tatulici. Au promis că vor scoate trei volume, dar şi-au dat seama că scot prea multe lucruri la lumină şi s-au oprit la primul şi singurul volum. „Fără niciun fel de anunţ prealabil la radio, postul de televiziune se deschide la o oră la care telespectatorii nu erau obişnuiţi. Dar după evenimentele de la Timişoara, după cele din ziua precedentă de la Bucureşti, această emisiune devenise previzibilă. O ţară întreagă o aştepta. După o miră scurtă şi semnalul muzical, a apărut sigla TVR. Şi imediat a intrat în emisie Studioul 4. În cadru, crainicul George Marinescu. În dreapta sus, sigla Actualităţi TVR. Iată textul citit: „Decret prezidenţial cu privire la instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul ţării. Având în vedere încălcarea gravă a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti, în temeiul art.75, pct.14 din Constituţia Republicii Socialiste România, preşedintele Republicii Socialiste România decretează

Art.1 – Se instituie starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării. Toate unităţile armatei, Ministerul de interne şi formaţiunile gărzilor patriotice sunt puse în stare de alarmă.

Art.2 – Pe timpul stării de necesitate se interzic orice întruniri publice, precum şi circulaţia în grupuri mai mari de 5 persoane. Se interzice circulaţia pe timpul nopţii începând cu ora 23, cu excepţia persoanelor care lucrează în schimburi de noapte.

Art.3 – Toate unităţile socialiste sunt obligate să ia măsuri imediate de desfăşurare normală o proceselor de producţie, pentru paza bunurilor obşteşti şi pentru respectarea strictă a ordinii, disciplinei şi a programelor de lucru.

Art.4 – Consiliile populare municipale, orăşeneşti şi comunale sunt obligate să asigure respectarea strictă a ordinii publice, paza bunurilor şi proprietatea socialistă de stat şi cooperatistă, aprovizionarea în condiţii bune a populaţiei, desfăşurarea normală a transporturilor, organizarea şi desfăşurarea in bune condiţii a întregii activităţi economice şi sociale.

Art.5 – Întreaga populaţie a ţării este obligată să respecte cu stricteţe legile ţării, ordinea şi liniştea publică, să apere bunurile obşteşti, să participe activ la înfăptuirea normală a activităţii economico-sociale.

 Decretul este semnat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România.

 În Bucureşti şi în întreaga ţară muncitorii să apere tot ceea ce s-a realizat, suveranitatea şi independenţa ţării. Informăm că Ministrul forţelor armate a acţionat ca trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi dându-şi seama că este descoperit s-a sinucis. Facem apel către toţi cei care-şi iubesc ţara şi poporul să acţioneze cu cea mai mare fermitate împotriva oricărui trădător. Toate zvonurile şi minciunile au fost dirijate în strânsă legătură cu trădătorii de ţară şi cu cercurile imperialiste de trădătorul Milea, care a organizat aceste provocări, a spus minciuni şi a informat fals în legătură cu situaţia din ţară. Apelăm la clasa muncitoare, ţărănime şi intelectualitate, la întregul popor, de a acţiona cu înaltă răspundere pentru a întări ordinea şi liniştea. Problemele noastre să le rezolvăm în strânsă unitate, fără niciun amestec din afară. Să facem totul pentru a apăra suveranitatea, independenţa şi integritatea României socialiste”

 Sigla TVR şi marş mobilizator, mai mult de un minut. Apoi comunicatul se reia în aceeaşi lectură, a lui George Marinescu. La cea de-a doua lectură, starea de emoţie, de surescitare a crainicului creşte – tuşeşte, îşi drege vocea. Important de semnalat este şi faptul că faţă de prima variantă a comunicatului, următoarele trei (căci au fost patru de toate), conţin o ciudată modificare. Fraza care se referă la generalul Milea, cităm , „… de trădătorul Milea, care a organizat aceste provocări, a spus minciuni şi a informat fals în legătură cu situaţia din ţară”, capătă o virgulă în loc de punct, şi apoi o adăugire „nespunând nimic despre crimele şi distrugerile din Timişoara”. Din nou siglă TVR şi marş mobilizator pe dedesubt. Pe aproximativ aceeaşi durată. Urmează a treia lectură a comunicatului. Această adăugire este ultima „indicaţie” pe care „conducerea superioară” de partid o transmite Televiziunii Române. Ea este de natură să releve faptul că cei doi intenţionau – în disperare de cauză – să facă din generalul Milea, post-mortem, singurul vinovat din interiorul ţării pentru tot ceea ce se întâmplase la Timişoara. Din nou sigla TVR şi marş mobilizator. Apoi a patra lectură a comunicatului. După aceasta, sigla TVR a rămas minute întregi în emisie, pe alb, fără nicio muzică pe dedesubt”

12.30-12.47 Mira cu bare

12.47 Sigla TVR cu muzică simfonică

12.51 Prima emisiune liberă

12.54 Sigla TVR cu mizică simfonică

12.59 Transmisiune directă maraton din studiouri şi din curtea TVR

16.03 Muzică populară dintr-un concert Tezaur folcloric

16.09 Teodor Brateş anunţă pauză pentru o oră, ca să se răcească aparatele!

16.10 Închiderea programului.

 Continui citatul din cartea „REVOLUŢIA ROMÂNĂ ÎN DIRECT”: „În jurul orelor 13-14 a apărut pe ecranele celor ce lăsaseră televizoarele deschise (şi erau mulţi!) sigla TVR sub care s-a auzit muzică simfonică. Această imagine, de obicei lipsită de semnificaţie a intrigat o ţară întreagă; era limpede că la Bucureşti se întâmplase ceva. Numeroase mărturii ale telespectatorilor din diferite oraşe ale ţării dovedesc limpede, că prima emisie liberă a televiziunii a fost receptată chiar din primul moment. Paradoxal, ceea ce telespectatorii încă nu vedeau se petrecea în studioul 4 al Televiziunii şi imaginile înregistrate o dovedesc. În haosul creat, nu s-a mai menţinut tradiţionala colaborare între studioul de emisie, controlul general şi serviciul magnetoscoape. Studioul 5 avea impresia că este în emisie, Studioul 4 se pregătea să intre în emisie, în timp ce controlul general încă nu avea confirmarea deschiderii releelor teritoriale. Aşa se face că funcţionând un magnetoscop, suntem în posesia unor imagini care n-au intrat pe post. Ele provin din studioul 4 care se pregătea să intre în emisie. Imaginile prezintă o masă de aproximativ 30 de civili (între care se pot recunoaşte Ţugui, Şold, Holban, Cazimir, Caramitru, Dinescu, Brateş, Ciurăscu, Modreanu, Alex. Mica, Rizea, ş.a.), care discută agitat despre ce urma să se întâmple. Secvenţa durează aproximativ 2 minute. După care se face relativ ordine în cadru, în faţa meselor de prezentare (folosite de obicei de crainici) rămân în prim plan Caramitru şi Dinescu, un grup de civili, iar în spate un grup mai numeros de tineri, urcaţi probabil pe scaune şi care ţin un steag tricolor la vedere. După care Dinescu îşi şterge fruntea de transpiraţie , Caramitru priveşte înainte, muzica se filează şi vocea cunoscutului actor devine prima voce care se va auzi la Televiziunea Română Liberă.  Ion Caramitru (în bluză de trening, hanorac de fâş, cu o gentuţă trecută după gât, surescitat, obosit):

 – Fraţilor, mulţumită lui Dumnezeu (îşi face cruce) ne aflăm în studiourile Televiziunii. Am reuşit să ajungem aici în spatele tancurilor, cu armată şi cu studenţime şi cu oamenii pe care-i vedeţi şi cu mii şi mii de români şi de alte naţionalităţi care ne-au condus. În faţa dumneavoastră se află eroul nostru, Mircea Dinescu, poetul. Vă rog să-l priviţi, el lucrează, vă va spune despre …,  ce este vorba. Suntem emoţionaţi, obosiţi şi dorim ca tot poporul român, de orice naţionalitate, care a luptat cu arma în mână în sensul că au avut în suflet acea suflare divină a lui Dumnezeu şi a răbdării poporului român care în sfârşit s-a rupt să putem asculta cuvintele lui Mircea Dinescu care va fi … vor fi purtătoarea geniului românesc peste timp. Noi lucrăm … Iată-l pe Mircea Dinescu, care o să vă spună. … Spune ce faci?

 Mircea Dinescu (pulover negru de lână de casă, cu dungi subţiri roşii şi galbene, nebărbierit, tras la faţă, transpirat, surescitat):

 – Peste 10 minute vom da un apel către populaţie. Vă rog să vă pus … să vă păstraţi calmul, sunt momente în care Dumnezeu şi-a întors faţa către români. Să ne uităm către Dumnezeu, câteva minute, înainte de a vă vorbi, înainte ca să apelăm la toate forţele ale armatei noastre (ridică vocea) armata din Bucureşti e cu noi, dictatorul a fugit … apelăm … facem un apel către Ministerul forţelor de interne, să depună armele, să intre în cazarmă … poporul e cu noi. Peste 5 minute vom face un apel către toată suflarea română … către eroicul popor român …

Teodor Brateş (din off): -… victorios!

M.Dinescu (şi alţii) : – … victoros!

 Toţi (de-a valma) :Televiziunea e cu noi! Am învins! Am învins! Suntem aici! Am învins! Emisia Studioului 4 se întrerupe câteva secunde, timp în care grupul se reorganizează cu greu. Şi alţii se urcă pe scaune. Se mai desfăşoară un drapel tricolor. E o presiune permanentă a celor din spate de a ajunge în faţă. Pe aceste imagini se filează muzica şi se aude din nou vocea lui Mircea Dinescu.

 M.Dinescu – Către întregul popor român! Fraţilor, în clipa aceasta lucrăm împreună la programul şi proclamaţia către ţară. Rugăm să vă păstraţi calmul şi înţelepciunea. A curs destul sânge. Trebuie să avem răbdare. Am aşteptat 20 de ani …

 T.Brateş – …25

 M.Dinescu – … 25 de ani … să mai avem răbdare câteva minute. Poporul a învins! Apelăm încă o dată la armată şi la securitate să depună …

 Voci din spate – Armate e cu noi!

 M.Dinescu – … steagurile în bernă (din off – Să fraternizăm!) Să fraternizăm! A curs destul sânge … la Timişoara, la Bucureşti, la Cluj … la Iaşi …

 Voci diu off – … Sibiu … Arad…

 M.Dinescu – … Arad, … Sibiu (din off Braşov) în toată ţara (off … la Reşiţa, vocea e de femeie). Fiţi calmi! Ieşiţi pe stradă în linişte … ascultaţi în linişte totul … fiţi …

 T.Brateş – … Să apere Televiziunea …

 M.Dinescu – … apăraţi Televiziunea română …

 Voce din off – … şi Radiodifuziunea..

 M.Dinescu – … şi Radio … difuziunea … şi fabricile. Nu devastaţi nimic. Fiţi calmi, aveţi răbdare o clipă! 5 minute şi poporul român va învinge pentru totdeauna. Se suflă din off tot felul de îndemnuri. Cele care se aud mai tare sunt preluate de vorbitor.

 M.Dinescu – … Daţi dovadă încă o dată de calm şi înţelepciune … Vom reveni din 10 în  10 minute … Vom lucra aici împreună cu toţii … Nu răspundeţi la provocări …

 O voce (reia ideea) – … la Program şi proclamaţia …

 M.Dinescu – la Prog … la Programul poporului român (obosit) şi la proclamaţia către popor…

 I.Caramitru – A vorbit Mircea Dinescu, pentru cine nu-l cunoaşte. Acesta este Mircea Dinescu, poetul nostru naţional (M.Dinescu suflă greu, se aude respiraţia în microfon) care a suferit …

 M.Dinescu (ca ars) – … nu am suferi … nu eu am suferit … Eu am stat în spatele cărţilor mele şi mi-am asumat dacă vreţi moartea … Eroi sunt cei care au murit … în … toţi sunteţi eroi … tot poporul român e erou în clipa asta …

 I. Caramitru – Aşteptaţi proclamaţia!

 Se dă legătura în curtea TVR unde o mare mulţime se agită, scandează … Un cetăţean în jur de 35 de ani e lângă un microfon. Nu se aude sunetul de ambianţă. Imaginile sunt ilustrate cu muzică simfonică. Se agită diverse alte persoane în jurul acestui microfon instalat lângă pasarela care leagă blocul turn ce corpul studiouri. Lângă el, ing. Mircea Toader, şeful serviciului Care de reportaj, ing.Vascan, şef de car, alţi tehnicieni, operatorul Cătălin Căţoiu, care filmează cu o cameră Sony Betacam. Imaginile din curtea Televiziunii sunt transmise de carul 5 color, al cărui şef, ing. Mihai Mârţu, a luat singur iniţiativa de a face această transmisie. Se lucrează cu două camere la care muncesc nu operatorii de imagine, ci lucrătorii carului . Publicul (ca o reacţie la ceva ce s-a spus anterior): Nu suntem tovarăşi! Nu suntem tovarăşi! (scandarea durează aproape un minut). Mihai Voicu (aşa a declarat că se numeşte cetăţeanul care a vorbit la microfon, de profesie pictor de firme, fost lucrător în armată, a refuzat să dea alte lămuriri, a cerut bani pentru aceste informaţii, a mai spus că-i este frică):

 – Cetăţeni ! Cetăţeni ! Vă rugăm linişte!

 Mulţimea scandează apoi „Suntem români”!

Vineri, 22 decembrie 1989 (0rele 17-24):

 După pauza de răcire a aparatelor, emisia a început la ora 17.10 şi a continuat până la ora 7 dimineaţa. Transcrierea emisiunii dintre orele 17 şi 24 ocupă 64 pagini A5. Din nefericire, volumul 2 care urmă să redea emisiunea de după ora 0 nu a mai apărut niciodată.

17.10 Sigla TVR + Trei culori varianta originală a lui Ciprian Porumbescu

17.11 Transmisiune din studio

17.17 Continuă spectacolul de muzică populară de la ora 16.03

17.20 „La început a fost cântecul” (film concert cu Dumitru Fărcaş)

17.27 Transmisiune din studio

17.30 Mitingul din Piaţa Palatului (transmisie cu dificultăţi tehnice)

17.53 Transmisiune din studio

17.54 Mitingul din Piaţa Palatului

17.57 Transmisiune din studio

18.00 Mitingul din Piaţa Palatului

18.15 Transmisiune din studio (Ştiri)

18.31 Continuă filmul cu Dumitru Fărcaş (2)

18.45 Transmisiune din studio

18.53 Continuă filmul cu Dumitru Fărcaş (3)

19.00 Transmisiune din studio

19.03 Continuă filmul cu Dumitru Fărcaş (4)

19.08 Siglă TVR, fără muzică

19.16 Din studio se transmite un apel

19.18 Siglă TVR, fără muzică

19.22 Transmisiune din studio

19.24 Sigla TVR + Trei culori

19.26 Transmisiune din studio

19.29 Sigla TVR + „Eroi au fost, eroi sunt încă”, „Deşteaptă-te române!”, „Tricolorul” vechi, din nou „Deşteaptă-te române!” şi  „Eroi au fost, eroi sunt încă”

19.43 Transmisiune din studio

19.47 Sigla TVR + „Deşteaptă-te române!”, „Tricolorul” instrumental şi  „Eroi au fost, eroi sunt încă”

19.57 Din studio se transmite un anunţ

19.58 Sigla TVR + „Eroi au fost, eroi sunt încă!” şi  „Deşteaptă-te române”

20.01 Din studio se transmite un apel şi se prezintă Scânteia Poporului

20.04 Sigla TVR + „Deşteaptă-te române!”  şi  „Eroi au fost, eroi sunt încă”

20.09 Mitingul din Piaţa Palatului (incendiu)

20.10 Sigla TVR

20.15 Din nou, despre Scânteia poporului, şi incendiul de la o aripă a a Palatului

20.25 Poezia Patria de George Coşbuc, recită Gheorghe Cozorici

20.27 Din studio se transmite un apel, apoi  Mitingul din Piaţa Palatului

20.29 Reacţii peste hotare + Mitingul din Piaţa Palatului

20.42 Sigla TVR + „Deşteaptă-te române!”

20.44 Din studio se transmit informaţii şi se prezintă Scânteia Poporului

20.52 Poezia Ţara de Vasile Alecsandri

20.53 Muzică populară cu Sofia Vicoveanca

20.54 Transmisiune directă de la Miting, cu mici intervenţii din Studio

22.25 Este adus Nicu Ceauşescu în Studioul 4.

22.46 Sigla TVR + „Eroi au fost, eroi sunt încă!”

22.48 Ştiri din Studioul 4

22.53 Sigla TVR + „Deşteaptă-te române!”  şi  „Eroi au fost, eroi sunt încă”

22.57 Studioul 4 anunţa că urmează primul comunicat al FSN, apoi Ştiri externe

23.02 Sigla TVR + „Eroi au fost, eroi sunt încă!”

23.03 Ştiri interne din studioul 4

23.07 Sigla TVR + „Tricolorul” instrumental şi „Deşteaptă-te române!”

23.10 Ştiri interne din studioul 4

23.18 Sigla TVR + „Tricolorul” instrumental şi „Deşteaptă-te române!”

23.21 Ştiri interne, un ţăran cooperatist din Teleorman

23.22 Sigla TVR + „Tricolorul” instrumental şi „Deşteaptă-te române!”

23.27 Studioul 4 General colonel Ţîrcă Stelian face urări colegilor şi poporului

23.29 Sigla TVR + „Eroi au fost, eroi sunt încă!” şi  „Deşteaptă-te române”

23.31 Studioul 4 – Petre Popescu citeşte apelul Comitetului provizoriu de organizare al cetăţenilor din municipiul Constanţa, apoi mesaje de salut de la Partidul Comunist Francez  şi de la preşedintele Venezuelei, Carlos Andres Perez.

23.32 Ion Iliescu citeşte Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale

23.44 Sigla TVR + „Tricolorul” instrumental, „Deşteaptă-te române!”, „Tricolorul” vechi, din nou „Eroi au fost, eroi sunt încă” şi  „Deşteaptă-te române!”

23.53 Petre Popescu anunţă că radioul este în pericol. Victor Ionescu cu câteva ştiri interne şi externe

23.58 Sigla TVR + „Deşteaptă-te române!” (câteva secunde)

23.58 Apel pentru apărarea Radioului

23.59 Sigla TVR (câteva secunde)

23.59 Este atacat sediul Ministerului Apărării Naţionale  şi centrala telefonică Drumul Taberei 2.

Vineri, 22 decembrie 1989 (Ultima parte – 0rele 0-7):

 Teoretic, este foarte monoton ceea ce urmează, s-au repetat la nesfârşit aceleaşi 5 melodii. 

00.00 Sigla TVR + „Tricolorul”

00.01 Este atacată Televiziunea, Ştiri interne

00.04 Sigla TVR + Tricolor, Deşteaptă-te,Tricolor,Eroi au fost

00.10 Apel dis studio pentru apărarea Radioului

00.11 Sigla TVR

00.12 Apel al tinerilor

00.16 Reluarea Comunicatului către ţară al CFSN

00.31 Sigla TVR + Deşteaptă-te

00.33 La Timişoara – masacru

00.35 Sigla TVR + Tricolor + Eroi au fost

00.38 Vorbeşte scriitorul Ioan Grigorescu

01.02 Reluarea Comunicatului către ţară al CFSN

01.13 Continuă Ioan Grigorescu

Ştiri

01.43 Sigla TVR + Tricolor + Eroi au fost

01.45 Telegramă din Vatra Dornei, Ştiri; Ioan Grigorescu

Sigla TVR + Tricolor +Deşteaptă-te

Ioan Grigorescu

02.09 Reluarea comunicatului către ţară

02.19 Sigla TVR + „Deşteaptă-te române”

02.21 Ştiri din studio

02.25 Sigla TVR + Tricolor, Eroi au fost … + Tricolor

02.29 Vorbeşte Dan Marţian

02.31 Sigla TVR + Deşteaptă-te …

02.33 Reluarea Comunicatului către ţară

02.42 Ştiri din studio, reluarea de încă două ori a Comunicatului

03.38 Sigla TVR + Deşteaptă-te …

03.41 Studenţii prezintă Tineretul Liber

Ştiri din Studio

04.24 Sigla TVR + Deşteaptă-te …,Tricolor, Eroi au fost …, Tricolor

04.34 Reluarea Comunicatului către ţară

04.44 Din studio vorbeşte Mihai Moldovan

04.47 Sigla TVR + Deşteaptă-te …

04.51 Ştiri interne şi externe, Un comunicat despre securitate

05.00 Ştiri interne şi externe, Comunicatul către ţară al CFSN, diferite apeluri şi pauzele cu cele 5 melodii.

07.00 Închiderea programului.

(Emisia se va relua imediat, la ora 08.00)

Sâmbătă, 23 decembrie 1989 (Emisie continuă orele 08.00-22.40):

08.00 Deschiderea emisiei

 Până seara, a fost aceeaşi alternanţă de Ştiri interne şi externe, Comunicatul către ţară al CFSN,  alte comunicate, apeluri, aceleaşi melodii. După 13.30  au apărut două noi melodii – „Hora Unirii” şi „E scris pe Tricolor unire”.

18.00 Un nou comunicat FSN

20.40 Filmul artistic RINGUL regizat de Sergiu Nicolaescu şi cu Marin Moraru în rol de boxer

21.00 Ştiri din studio

21.03 Continuă filmul RINGUL

21.09 Sigla TVR (care întrerupe pentru totdeauna filmul)

21.15 Reluarea comunicatului de la ora 18

21.29 Sigla TVR

21.34 Ştiri din studiouri

22.15  Reluarea comunicatului de la ora 18

22.29 Ştiri din studio

22.40 Închiderea programului.

Duminică, 24 decembrie 1989 (Emisie în două părţi orele 09.00-15.38 şi 19.00-0.30):

09.00 Sigla TVR + Tricolorul vocal, Sfânta zi a libertăţii (premieră!) şi Deşteaptă-te, române

09.05-11.18 Maraton din Studioul 4 cu Ştiri interne şi externe, reluarea comunicatelor, apeluri, albumul foto cu vacanţa din 1980 a familiei Ceauşescu, imagini de la demonstraţia de la Iaşi. În pauze, sigla TVR

11.18 Fragment dintr-un spectacol cu Tudor Gheorghe

Odă bucurii (Beethoven), fragment dintr-un spectacol din Sala de concerte a RTV

Vorbeşte Sanda Ţăranu

11.33 Buletin informativ

11.38 Hotărârea Guvernului Maghiar

11.40 Cântă Gheorghe Zamfir

11.53 Se anunţă un nou comunicat important (al 3-lea)

Imagini de la demonstraţia de la Piteşti, de sâmbătă

12.03 Fragment dintr-un spectacol de muzică populară

12.10 Ştiri din Studio

12.46 Al treilea Comunicat CFSN

13.00 Continuă Gheorghe Zamfir

13.05 Reluarea celui de-al treilea comunicat

13.19 Corul Madrigal- Codrule, codruţule, solist Lucian Bonifaciu

13.23 Ansamblul Doina al Armatei cu un fragment din oratoriul lui Tudor din opera Tudor Vladimirescu

13.25 Apel pentru apărarea lăcaşelor artistice

Ştiri interne

13.28 Anda Călugăreanu şi un poet, în direct

13.35 Ştiri din studio şi imagini de la demonstraţia de la Ploieşti

13.48 Continuă concertul din sala RadioTeleviziunii

14.00 Reluarea celui de-al treilea comunicat

14.08 Răspusuri la telefoane

14.10 Vorbeşte Iurie Darie

14.11 Muzică simfonică dirijată de Sergiu Celibidache

14.27 Din studio se prezintă ziarul Opinia (Fosta Flacăra Iaşului)

Vorbeşte Domokos Gheza

14.36 Muzică populară din Ardeal, dintr-un film artistic

14.50 Apel, apoi ambasadorul SUA la Bucureşti transmite un mesaj din partea lui George Bush senior.

14.53 Vorbeşte Eugenia Iorga, din CNRM (?)

Vorbeşte Asociaţia Cineaştilor

15.03 Cântă Gheorghe Zamfir

15.05 Vorbeşte redacţia maghiară RTVR, apoi se trasmite un scurt film maghiar

15.15 Continuă Gheorghe Zamfir

15.20 Ştiri, Sigla TVR

15.24 Comunicatul către ţară (3)

15.35 Sigla TVR + Sfânta zi a libertăţii şi Deşteaptă-te, române

15.38 Închiderea programului

* * *

19.00 Sigla TVR (nouă) + Deşteaptă-te, române

19.05 Program din Studioul 4 cu Ştiri interne şi externe, apeluri, reluarea celui de-al treilea comunicat, Colinde de crăciun (Madrigal) şi un reportaj de la vila Zoei Ceauşescu

20.08 Spectacol cu Tudor Gheorghe

Reportaj din inteprinderi bucureştene

20.55 Vorbeşte şi cântă Ion Lăceanu

Revista presei maghiare

21.22 Film de muzică populară

Reluarea reportajului cu Zoia Ceauşescu

Vorbeşte Octavian Ursulescu

21.47 Continuă Gheorghe Zamfir

Ştiri, Colinde

Mesaje de peste hotare

Muzică simfonică

00.30 Închiderea programului.

Luni, 25 decembrie 1989 (Emisie în două părţi orele 10.00-15.00 şi 18.00-05.30):

 Orele 10-15 S-au transmis ştiri, apeluri, reluarea comunicatelor importante, multe colinde (doar audio), un desen animat cu Moş Crăciun şi prima slujbă în direct transmisă de la Patriarhia Română

 Ora 18 Din nou, ştiri, colinde, apeluri, desene animate (4 filme), muzică populară şi muzică simfonică.

21.30 Petre Popescu anunţă despre procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu

01.30 Reportaj (scurt rezumat de la proces)

01.44 Se anunţă închiderea programului.

01.45 Sigla TVR + Tricolorul, apoi linişte

01.49 Petre Popescu revine şi solicită cetăţenilor României să rămână în faţa televizoarelor, deoarece se va transmite execuţia.

01.50-02.30 Se repetă la nesfârşit acest apel, intercalat cu sigla TVR  

02.30 Reluarea unor reportaje (Zoe Ceauşescu, Nicu Ceauşescu, Bucureşti, Arad)

05.30 Se anunţă că nu se poate developa pelicula, neavând materiale pregătite şi sunt ameninţaţi de terorişti

05.30 Închiderea programului.

Marţi, 26 decembrie 1989 (Emisie continuă orele 11.00-01.04):

10.45 Mira complexă, fără oră şi dată, folosind fundal sonor programul radio.

11.00 Sigla TVR, cu dată electronică, + Deşteaptă-te române!

11.02 Reluare rezumat proces

11.07 Revista presei, comunicate, decrete, mesaje de peste hotare

11.37 Muzică simfonică

11.42 Videoclip german (Jingle Bells, Moş Crăciun într-o sanie şi multă zăpadă)

11.44 Colinde

11.49 Scrisori din ţară

11.54 Vorbeşte un preşedinte de sindicat, Traian Floarea

12.06 Muzică simfonică din Sala de concerte a RTV

12.10 Al 5-lea comunicat CFSN

12.12 Două reportaje de la fabrici din Bucureşti

12.19 Vorbeşte Ionela Prodan

12.25 Colinde de Crăciun

12.27 Datini de Anul Nou

12.31 Muzică simfonică

12.37 Este prezentată gazeta Armata Poporului şi un afiş

12.43 Muzică simfonică

12.50 reluarea comunicatului CFSN

12.52 Apel, Scrisori din ţară

12.57 Vorbeşte Ion Alexandrescu

13.10 Muzică populară

13.18 Procesul + o fotografie cu Ceauşescu mort

13.24 Comunicate

13.32 Sigla TVR

13.36 Muzică corală

14.02 În premieră, Doina Cornea, Dumitru Mazilu şi Silviu Brucan 

16.14 Sigla TVR + Deşteaptă-te române

16.20 Reprezentantul Partidului Democrat Român

16.28 Sigla TVR + Deşteaptă-te române

16.33 Ion Iliescu, Petre Roman, reprezentanţi ai armatei, studenţi

17.19 Sigla TVR + Deşteaptă-te române şi Sfânta zi de libertate

17.23 Vorbește Ion Iliescu

17.44 Sigla TVR + Deşteaptă-te române

17.46 Film cu Gheorghe Zamfir

18.10 Vorbeşte o reporteră

18.13 Reportaj din Bucureşti

Vorbeşte un preot, apoi Ion Caramitru

Balet

Muzică simfonică

20.30 Sunt prezentate ziare noi, inclusiv PROGRAMUL RADIOTELEVIZIUNII ROMÂNE. 

20.41 Ştiri externe

20.58 Colind

21.00 Desene animate (o casă cu 8 copilaşi – partea a doua)

21.08 Colind

21.10 Vorbeşte un poet de la ţară

21.17 Colind

21.19 Desene animate – două filme – O casă cu 8 copilaşi – partea I – reluare

Doi iepuri trăiesc o poveste de dragoste în decembrie

21.32 Vorbeşte Virgil Tănase

22.00 Se anunţă difuzarea integrală a procesului, anunţ repetat mereu, alternând cu muzică simfonică din Sala de Concerte a RTVR, sigla TVR şi comunicate

00.00 Procesul soţilor Ceauşescu varianta aproape completă

01.00 Din studio se anunţă închiderea emisiei

01.02 Sigla TVR + Sfânta zi de libertate

01.04 Închiderea programului.

Miercuri, 27 decembrie 1989 (Emisie continuă orele 11.00-00.30):

 S-au transmis: știri, procesul soţilor Ceauşescu, imagini de la execuţie, apeluri, communicate, reportaje, documentare

Ora 17 Desene animate BAMBI partea I

Muzică populară

Ştiri

Colinde cu formaţia BZN etc..

 Cam atât. Miercuri 27 decembrie trebuia să apară la chioşcuri programul TVR pentru perioada D.31 decembrie 1989 – S.06 ianuarie 1990, cu programul de Revelion 1990. Bineînţeles că nu s-a mai tipărit.

Joi, 28 decembrie 1989 (Emisie în două părţi orele 11.00-14.00 şi 18.00-23.45):

11.00 INFORMAŢII

11.10 Scrisori

11.23 Reportaj din Braşov (e iarnă!)

11.27 Reportaj din inteprinderi bucureştene

11.33 Ştire externe

11.39 Prezentarea programului dimineţii

11.40 Colindele copiilor, program prezentat de Mihai Mălaimare

1156. Desene animate BAMBI (partea a 2-a)

12.20 SĂ VORBIM DESPRE LIBERTATE (Comunicat despre apă, Invitaţi din judeţul Mureş)

12.35 Începem să trăim din nou (reportaj pe străzile bucureştene)

12.45 Muzică uşoară cu Beatles

12.57 INFORMAŢII, Scrisori

13.07 Reportaje

13.27 Vorbeşte ambasadorul Italiei la Bucureşti

13.30 Vorbeşte ambasadorul Turciei la Bucureşti

13.34 Muzică populară cu Efta Botoca şi Colinde

13.56 Se anunţă închiderea programului

13.57 Sigla TVR şi Deşteaptă-te române

13.59 Închiderea programului

* * *

18.00 Sigla TVR şi Deşteaptă-te române

18.02 INFORMAŢII (PROGRAM INFORMATIV)

18.37 Invitaţi în studioul 4 al TVR

19.06 Desene animate TOM ŞI JERRY (3 filme)

19.29 Invitaţi în studioul 4 al TVR

19.40 BOLERO de Maurice Ravel

19.52 Reporta despre deservire

20.00 VALS  de Maurice Ravel

20.08 INFORMAŢII (+ gânduri despre libertate)

21.06 Film artistic DICTATORUL cu Charley Chaplin (acesta este primul film difuzat integral după Revoluţie!)

23.12 Sigla TVR + Sfânta zi de libertate

23.15 INFORMAŢII (Comunicate şi decrete)

23.43 Sigla TVR şi Deşteaptă-te române

23.45 Închiderea programului

Vineri, 29 decembrie 1989 (Emisie în două părţi orele 11.00-14.31 şi 18.00-24.00):

10.45 Mira de reglaj, fără dată şi oră, cu program de radio şi sigla TVR BUCUREŞTI

10.56 Aceeaşi miră de reglaj cu dată, oră, muzică instrumentală şi cu sigla BUCUREŞTI (fără TVR !)

11.00 Sigla TVR şi Deşteaptă-te române

11.03 INFORMAŢII (Ştiri, Reportaje, Decrete, Scrisori)

11.45 Prezentarea programului.

11.45 Desene animate ALBĂ CA ZĂPADA (partea 1)

12.19 INVITAŢI ÎN STUDIOUL 4 (din Franţa, Comunicat)

13.00 Muzică populară

13.11 Documentar 7 ZILE ÎN BUCUREŞTI

13.20 INVITAŢI ÎN STUDIOUL 4

13.42 Prezentarea unui ziar

13.45 Cântă Placido Domingo

13.56 Muzică Simfonică

14.00 Funeraliile lui Vasile Milea

14.25 Muzică simfonică

14.28 Sigla TVR şi Deşteaptă-te române

14.31 Închiderea programului

* * *

18.00 INFORMAŢII

18.39 Desene animate ALBĂ CA ZĂPADA (partea a 2-a)

19.25 Reportaj de la Radio Bucureşti

19.49 Muzică corală

19.53 SĂ VORBIM DESPRE LIBERTATE la Casa Scriitorilor

20.20 SUITA A TREIA de George Enescu, poem simfonic cinematografic

21.03 Reportaj de la CFSN

21.19 Ministrul Afacerilor Interne, alte interviuri

21.45 Muzică simfonică

22.00 STUDIOUL TINERETULUI LIBER  (multă muzică)

24.00 Închiderea programului

Sâmbătă, 30 decembrie 1989 (Emisie continuă orele 11.00-00.30):

11.00 ACTUALITATEA  (acesta este primul titlu care a înlocuit Telejurnalul, iar după câteva zile s-a transformat în Actualităţi, titlu păstrat până prin 1996, înlocuit de Anca Toader cu Jurnal, apoi actualul Jurnalul TVR)

11.42 ECRANUL COPIILOR

Colinde

La Polul Nord (film muzical realizat de Mihai Mălaimare, difuzat iniţial în emisiunea de duminică seara Micul ecran pentru cei mici)

Desene animate PISICILE ARISTOCRATE (1)

12.43 ACTUALITATEA

13.15 MAGAZIN CULTURAL ARTISTIC

Muzică populară

Muzică uşoară

Reportaje

Muzică simfonică

Brigadă de studenţi (cred că Divertis sau Vouă)

ACTUALITATEA

Anul sportiv 1989

Interviuri

Desene animate PISICILE ARISTOCRATE (2)

19.35 TELEENCICLOPEDIA

20.05 Film artistic PE ARIPILE VÂNTULUI (două serii complete)

00.10 ACTUALITATEA

00.30 Închiderea programului

Duminică, 31 decembrie 1989 (Emisie în două părţi orele 10.00-17.08 şi 20.00-05.50):

10.00 ACTUALITATEA

10.30 Transmisiune directă a Slujbei de la Patriarhia română

11.57 Invitaţi în Studio

12.05 Documentar despre Ion Creangă

12.15 Desene animate ruseşti NO PAGADI!  (4 filme)

13.07 Reportaj

13.20 ACTUALITATEA (legi, decrete, comunicate)

13.35 Reportaj de la vilele de la Snagov

13.58 SĂ VORBIM DESPRE LIBERTATE cu Gheorghe Parhon, Dan Grigore, ministrul Învăţământului

14.31 TELEPROGRAMUL SATULUI (cu multe datini)

15.33 Primul jurnal cinematografic liber de la studioul Alexandru Sahia

15.55 Apel

15.57  SĂ VORBIM DESPRE LIBERTATE

16.23 ACTUALITATEA

17.08 Închiderea programului.

* * *

20.00 Deşteaptă-te române

20.02 ACTUALITATEA

20.02 Ştiri interne

20.05 Reportaj de la Râmnicu Vîlcea, despre Contul Libertatea

20.10 Cristian Ţopescu adresează un mesaj paraşutiştilor

20.12 Reportajul Daruri pentru ostaşi

20.18 Declaraţia lui Domokoş Gheza

20.23 Reportaj de la ziarul România Liberă

20.31 Reportaj de la Uzina Danubiana

20.38 Ştiri externe

20.45 Film folcloric O noapte de Anul Nou (obiceiuri tradiţionale româneşti)

21.00 Decretul care desfiinţează Securitatea ! (aşa a început Revelionul)

21.01 REVELION 1990

21.01 Prolog

21.03 Am venit cu bucurie ( muzică populară)

21.10 Revelion 90

21.15 Marele vals

21.17 Revelioanele noastre (Toma Caragiu în 1972)

21.22 Muzică uşoară italiană

21.40 Decretul care desfiinţează Securitatea! (aşa a continuat Revelionul)

21.44 Un cântec pentru fiecare cu Cornel Constantiniu, Loredana Groza, Angela Similea

21.57 Parada glumelor

22.02 Muzică uşoară străină

22.15 Revelioanele noastre (Tamara Buciuceanu Botez – O cabinieră talentată)

22.25 Atenţie, filmăm (moment vesel)

22.35 Un cântec pentru fiecare

22.45 În pană de Anul Nou (moment vesel)

22.53 Invitaţie la dans

23.00 Mesajul preşedintelui CFSN, Ion Iliescu

23.17 Muzică uşoară

23.20 Parada glumelor

23.28 Muzică populară

23.35 Şlagăre de-a lungul anilor

23.50 Muzică populară

0.00 Deşteaptă-te române

0.07 În ritme de tango

0.11 Parada glumelor

0.14 Saluturi muzicale de la alte televiziuni

0.25 Caii (moment vesel)

0.37 Muzică populară

0.45 Papanaşul (Moment vesel cu Dem Rădulescu şi Horia Şerbănescu)

0.50 Invitaţie la dans

1.00 – 2.00 O oră de revistă

 Au mai fost doar două momente vesele şi multă muzică uşoară românească şi internaţională

05.50 Închiderea programului

Luni, 1 ianuarie 1990 (Emisie continuă orele 12.00-00.20):

12.00 ACTUALITATEA

12.40 Film serial TOATE PÂNZELE SUS – episodul 1

13.30 Concertul extraordinar de Anul Nou. Transmisiune directă de la Viena

15.00 CALEIDOSCOP

Telecinemateca Revelioanelor

Circ

Muzică uşoară românească şi internaţională

Muzică populară

Teatru scurt

16.30 ACTUALITATEA

17.00  Desene animate FERMA ANIMALELOR (George Orwell, 1955), cu o lungă prezentare făcută de Irina Margareta Nistor, care a şi dublat filmul

19.00 Vorbeşte Silviu Brucan

19.45 Se întrerupe brusc convorbirea, pentru a se transmite în direct un interviu cu Petre Roman  realizat de canalul 3 al Televiziunii Franceze

20.40 Se reia convorbirea cu Brucan

21.00 Film artistic – E.T. (Extraterestrul, dublat şi prezentat de Irina Margereta Nistor)

23.00 ACTUALITATEA

23.35 Dacă doriţi să revedeţi… (muzică uşoară)

00.20 Închiderea programului.

Marţi, 2 ianuarie 1990 (Emisie continuă orele 11.00-00.30):

 11.00 ACTUALITĂŢI

11.30 Desene animate LAMPA LUI ALADIN (1)

11.50 Film serial TOATE PÂNZELE SUS – episodul 2

12.40 Concert de prânz (Beethoven)

14.10 CALEIDOSCOP

Muzică uşoară internaţională

Muzică rock

Muzică populară

Teatru scurt

Cascadorii râsului

Scrisoarea I de Mihai Eminescu, recită Ion Caramitru

17.20 Desene animate LAMPA LUI ALADIN (1)

17.50 ACTUALITATEA

18.30 Muzică rock

19.40 Reluarea convorbirii cu Sergiu Brucan

21.00 ACTUALITATEA

22.00 Film artistic american  ŞOFERUL.

00.30 Închiderea programului

Miercuri, 3 ianuarie 1989 (Emisie în două părţi orele 11.00-14.30 şi 18.00-00.30):

11.00 ACTUALITATEA

11.25 Desene animate LAMPA LUI ALADIN (1)

12.00 Invitaţi la Televiziunea Română Liberă („TVRL” va fi fi folosită câteva luni, şi prin vară au renunţat la particula „Liberă”, redevenind TVR; tin minte , că la închiderea şi deschiderea emisiei, apărea pnetru câteva secunde un carton cu deviza „DEMOCRAŢIE, LIBERTATE, DEMNITATE”)

12.20 Muzică populară

12.40 Invitaţi la Televiziunea Română Liberă

12.50 Muzică uşoară internaţională

13.10 Ecran de vacanţă TOATE PÂNZELE SUS (3)

13.56 ACTUALITATEA

14.30 Închiderea programului

* * *

18.00 ACTUALITĂŢI

18.40 Invitaţi la Televiziunea Română Liberă

SCRISOAREA II de Mihai Eminescu, recită Leopoldina Bălănuţă

19.05 Desene animate

19.45 Muzică uşoară

20.05 Dezvăluiri (de la Snagov)

20.15 ACTUALITĂŢI

21.00 Film artistic american  CONCURENŢA

23.00 ACTUALITĂŢI

23.30 MASĂ ROTUNDĂ despre Ceauşescu partea1

24.30 Închiderea programului.

Joi, 4 ianuarie 1989 (Emisie în două părţi orele 11.00-14.09 şi 18.00-23.10):

11.00 ACTUALITĂŢI

11.23 Ecran de vacanţă TOATE PÂNZELE SUS (4)

12.10 SĂ VORBIM DESPRE LIBERTATE cu Fănuş Neagu

12.30 Muzică uşoară cu formaţii vocal instrumentale

12.58 Invitaţi la TVRL (o arhitectă)

13.15 Muzică populară

13.30 ACTUALITĂŢI

14.09 Închiderea programului

 * * *

18.00 ACTUALITĂŢI

18.45 SCRISOAREA III de Mihai Eminescu. Recită Adrian Pintea

19.00 MASĂ ROTUNDĂ despre Ceauşescu reluarea părţii1 + continuarea

20.45 Muzică populară

21.03 Desene animate (4 filme)

21.35 Decret în direct

21.40  UN SECOL DE VIAŢĂ  Concertul din 9 decembrie 1987, din Sala de concerte a Radioteleviziunii Române, organizat cu prilejul centenarului Celei Delavrancea, la care a participat şi ea, la 100 ani!)

22.57 ACTUALITĂŢI

Interviu cu fostul prim-ministru al României, Ioan Gheorghe Maurer.

23.10 Închiderea programului.

Vineri, 5 ianuarie 1989 (Emisie în două părţi orele 11.00-14.00 şi 18.00-24.00):

11.00 ACTUALITĂŢI

11.45 Ecran de vacanţă TOATE PÂNZELE SUS (5)

12.30 Invitaţi la TVRL

13.00 Muzică populară

13.25 ACTUALITĂŢI

14.00 Închiderea programului

* * *

18.00 ACTUALITĂŢI

13.35 Desene animate VRĂJITORUL DIN OZ (1)

19.10 Interviu cu Ioan Gheorghe Maurer, partea a doua

19.40 SCRISOAREA IV, de Mihai Eminescu, recită Mariana Buruiană

20.00 ACTUALITĂŢI, Interviuri, declaraţii, apeluri

22.00 Film artistic sovietic

23.20 ACTUALITĂŢI

24.00 Închiderea programului

Sâmbătă, 6 ianuarie 1990 (Emisie continuă orele 10.30-00.30):

10.30 Transmisiune directă de la Patriarhie a slujbei de Bobotează

11.00 ACTUALITĂŢI

11.30 Ecran de vacanţă TOATE PÂNZELE SUS (6)

12.20 Reluarea primului jurnal cinematografic liber Alexandru Sahia

12.37 ORA DE MUZICĂ Festivalul internaţional George Enescu

13.53 Filmuleţ dedicat paraşutiştilor

14.00 ACTUALITĂŢI, cu George Marinescu şi Florin Mitu

George Marinescu prezintă numărul 1 al revistei – program RADIOTELEVIZIUNEA ROMÂNĂ LIBERĂ.

14.35 – 20.00 CALEIDOSCOP

14.36 Eroica (reportaj şi muzică simfonică)

14.53 Muzică rock cu Holograf

15.10 Pantomimă cu Mihai Mălai Mălaimare şi studenţi de la IATC

15.15 Apel

15.20 Festivalul Dorthmund 1989

15.36 Muzică populară

15.49 Desene animate (Oblio – 1)

16.10 Cascadorii râsului

16.25 Videoclip

16.32 Telesport (cu invitaţi)

17.06 Prognoza meteo pentru luna ianuarie 1990

17.17 Reportaj despre presă

17.30 Prima parte a concertului organizat de canalul RTV4 Veronique (Olanda), ale cărui fonduri vor fi trimise românilor.

18.00 Muzică uşoară internaţională

18.25 Desene animate VRĂJITORUL DIN OZ (2)

18.55 Un secol de viaţă (2) continuarea spectacolului dedicat Celiei Delavrancea

19.45 Reflector teatral

20.00 ACTUALITĂŢI, cu Eugen Roibu şi Florin Mitu

20.24 Să vorbim despre libertate, cu George Marinescu

20.43 TELEENCICLOPEDIA:

20.45 Hora de la Frumuşica

20.51 Energii neconvenţionale

20.56 Fauna din Africa

21.05 Terra – planetă vie

21.14 Vorbeşte Ministrul Alimentaţiei

21.23 SCRISOAREA V de Mihai Eminescu, recită Dinu Manolache

21.35 Apel

21.37 Film artistic american STEAUA DE TINICHEA

23.00 ACTUALITĂŢI

00.30 Închiderea programului

Duminică, 7 ianuarie 1990 (Emisie continuă orele 10.00 – 0.00)

10.00 ACTUALITĂŢI, cu Paul Şoloc, Eugen Roibu, Nicolae Melinescu

10.25 Ecran de vacanţă TOATE PÂNZELE SUS  episodul 7

11.15 Desene animate PARISUL VESEL (GAY PUREE) episodul 1

11.45 ARMATA POPORULUI (fosta De strajă patriei)

12.20 SATUL ROMÂNESC

13.20 Invitaţi în studioul 4 al TVRL, Partidul Liberal, Judecători

14.00 – 18.00 CALEIDOSCOP

Bună seara, iubite cu Loredana Groza

14.05 muzică rock

Brigadă de studenţi

Muzică populară

Reportaj

14.35 Desene animate OBLIO (2)

14.50 ACTUALITĂŢI

 Au urmat reportaje, apeluri, documentare, varietăți etc.. Programul zilei următoare, luni – 8 ianuarie se regăsea în programul tipărit.  Țin minte că vineri 13 ianuarie 1990 a fost zi de doliu naţional pentru victimile revoluţiei, cu multă muzică simfonică. În fiecare dimineaţă, cu excepţia zilei de luni, când emisia a început după-amiază, şi a zilei de vineri s-au transmis restul episoadelor din Toate pânzele sus. Apoi a început şcoala …

SFÂRȘITUL LUMII ÎN LUMINA BIBLIEI – PARTEA A TREIA.

SFÂRȘITUL LUMII ÎN LUMINA BIBLIEI – PARTEA A TREIA

 Sfârșitul veacurilor este descris prin simboluri în cartea Apocalipsei. Dar indiferent ce s-ar întâmpla în vremurile Apocalipsei, Dumnezeu are grijă de oamenii Lui.

La sfârșitul veacurilor, de atâta groază, oamenii își vor da duhul: Biblia continuă să spună că lucrurile vor fi așa de rele la sfârșitul veacurilor, pericolele și dezastrele atât de mari încât oamenii pur și simplu vor muri de teamă. „Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor; oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.” (Luca 21:25). Oare cât de tare va fi urletul mării? Vor fi tsunamiuri? Nivelul fricii trebuie să fie extraordinar de mare ca o ființă umană să moară de spaimă. Chiar și un atac de panică nu atinge acel nivel, se știe că de un atac de panică nu se moare, este neplăcut, dar nu este fatal. Cât de grea va fi situația în lume încât oamenii să moară, literalmente, de frică? Până la COVID-19, oamenii credeau că astfel de lucruri nu se pot întâmpla în zilele noastre, însă scenariile de la sfârșitul veacurilor, descrise în Apocalipsa, devin tot mai reale.

Trâmbița a doua: o treime din ființele mărilor moare la sfârșitul veacurilor: sunetul celei de-a doua trâmbițe anunță alte dezastre naturale: moare o treime din tot ce trăiește în mare și este dezafectată o treime din flota maritimă a lumii.„Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare s-a făcut sânge. Și a treia parte din făpturile care erau în mare și aveau viață au murit și a treia parte din corăbii au pierit.” (Apocalipsa 8:8-9).Nu știm exact cum va avea loc moartea peștilor, mamiferelor acvatice și al altor ființe care trăiesc în mări și oceane, în așa fel încât să afecteze și flota maritimă. Deoarece este descris un munte mare de foc, citind versetul de mai sus, oamenii tind să creadă că este vorba de un meteorit. Posibil. Dar dacă până acum cartea Apocalipsei a descris prin simboluri dezastrele, de ce brusc, când vine vorba de un asteroid, ar trece la o abordare denotativă?Muntele de foc trebuie să fie un simbol. Nu știm ce este, știm doar rezultatul: o treime din ființele mării moare. Dacă pH-ul oceanelor devine cu un punct mai bazic sau mai acid, unele specii de pești mor, iar vasele maritime pot trece printr-o coroziune agresivă și se vor scufunda. Nu știm ce este acel munte de foc. Poate fi orice, de la apă maritimă mai alcalină până la un asteroid.

Trâmbița a treia: o treime din apa potabilă devine nebăubilă: la sfârșitul vremurilor, sunetul trâmbiței a treia aduce otrăvirea apelor. O mulțime de oameni este afectată de acest lucru.„Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin”. Și a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.” (Apocalipsa 8:10-11).O treime din râuri și izvoare este enorm fiindcă multe izvoare potabile sunt în zone locuite. Oamenii vor trebui să parcurgă distanțe mari după apă. În Scriptură, expresia „ape amare” se referă la faptul că apa nu este potabilă. „Ape amare” nu face referire la gustul apei. „Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie. Au apucat înspre pustia Șur și, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).” (Exod 15:22:23).

Trâmbița a patra: noaptea și ziua își pierd o treime din lumină: sunetul trâmbiței a patra aduce pierderea unei treimi din lumina diurnă și din lumina stelelor și a lunii.„Al patrulea înger a sunat din trâmbiță. Și a fost lovită a treia parte din soare și a treia parte din lună și a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-și piardă a treia parte din lumina ei și noaptea, de asemenea.” (Apocalipsa 8:12).Despre aceste semne în soare, în lună și în stele, chiar și Domnul Iisus Hristos ne-a avertizat.„Vor fi semne în soare, în lună și în stele.” (Luca 21:25).Cu siguranță, la sfârșitul veacurilor, pierderea unei treimi din lumina diurnă va afecta fotosinteza plantelor. Pe lângă fotosinteza plantelor, mai este afectată toată economia bazată pe energia solară, cu panouri solare. Mai este afectată absorbția calciului în corpul uman, prin sintetizarea vitaminei D. Întunecarea cu o treime a zilei este un lucru grav.

Trâmbița a cincea, pecetea a cincea, primul potir al mâniei: sunetul trâmbiței a cincea marchează începutul vărsării potirelor mâniei lui Dumnezeu. Ne putem da seama de această sincronizare de la faptul că, la sfârșitul veacurilor, când sună a cincea trâmbiță, cei care au semnul Fiarei sunt chinuiți cinci luni. Prin această trâmbiță sunt anunțați creștinii că le urmează martiriul de la pecetea a cincea (trâmbițele anunță peceți). Iată sincronizarea trâmbiță-potir: „Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii adâncului și a deschis fântâna adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieșit niște lăcuste pe pământ. Și li s-a dat o putere ca puterea pe care o au scorpiile pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei când înțeapă pe un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea și n-o vor găsi; vor dori să moară și moartea va fugi de ei.” (Apocalipsa 9:1-6). Se poate vedea limpede că primul potir este aceeași judecată divină ca trâmbița a cincea deoarece este vorba de cei care nu au pecetea lui Dumnezeu, ci a Diavolului. Iată primul potir: „Cel dintâi s-a dus și a vărsat potirul lui pe pământ. Și o rană rea și dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei.” (Apocalipsa 16:2). Vedem că este vorba de semnul Fiarei, cei care nu îl primesc sunt omorâți de Antihrist, iar cei care îl primesc, sunt chinuiți de acei demoni eliberați din Adânc.

Treimea spurcată de la sfârșitul veacurilor: la sfârșitul veacurilor, Diavolul împreună cu Antihristul și falsul profet (pseudo-profet) formează trioul necurcat, trio numit de unii teologi „treimea spurcată”. Ei lucrează deodată: „Apoi am văzut ieșind din gura Balaurului și din gura Fiarei și din gura Prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște.Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.” (Apocalipsa 16:13-14).Desigur, este vorba despre războiul numit „Gog și Magog”, când întreaga lume, în frunte cu Antihristul, va ataca Israelul, iar Dumnezeu va salva o rămășiță din poporul evreu.La sunetul acestei trâmbițe (5) sunt eliberați pe pământ demoni atât de răi încât nici ceilalți demoni nu vor să îi întâlneascăDiavolul primește cheia Fântânii Adâncului și o deschide. Ființele demonice care ies de acolo sunt atât de rele și înspăimântătoare, încât nici dracii demonizatului din Gadara n-au vrut să fie puși în aceeași închisoare cu ele:„Și dracii rugau stăruitor pe Iisus să nu le poruncească să se ducă în Adânc.” (Luca 8:31).Nici dracii nu vor să fie închiși laolaltă cu acei demoni pe care Abadon îi va elibera la sfârșitul veacurilor! Fântâna Adâncului este locul pentru cele mai periculoase ființe demonice (2 Petru 4:4). Iar acei demoni, când sunt eliberați, îi vor chinui cinci luni pe cei care au primit semnul Fiarei.„Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiți de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi care păreau de aur. Fețele lor semănau cu niște fețe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie și dinții lor erau ca dinții de lei.Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fier; și vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulți cai care se aruncă la luptă.Aveau niște cozi ca de scorpii, cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele aveau ca împărat pe Îngerul Adâncului, care pe evreiește se cheamă „Abadon”, iar pe grecește, „Apolion””.(Apocalipsa 9:7-11).Steaua care cade este Abadon, iar Abadon este Diavolul în calitate de Distrugător (nu de Ispititor).

Potirul al doilea: toate animalele și ființele acvatice mor: când a fost sunată trâmbița a doua, a murit doar o treime din ființele mării. Însă când este turnat al doilea potir al mâniei, mor toate ființele, chiar și cele care trăiesc în mări. Nu mai rămâne niciun animal și niciun pește.„Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Și marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare.” (Apocalipsa 16:3).

Potirul al treilea: toate apele nu mai sunt potabile: dezastrele anunțate de trâmbița a treia continuă să se înrăutățească până când distrugerea este completă. Trâmbița a treia anunțase otrăvirea unei treimi din apele potabile ale lumii. Potirul al treilea este mânia lui Dumnezeu care face toate apele nebăubile:„Al treilea a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor. Și apele s-au făcut sânge. Și am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge. Și sunt vrednici.”” (Apocalipsa 16:4).Că de se vor transforma apele chiar în sânge, că este sângele doar o metaforă, important este să înțelegem că apele nu vor fi potabile. Oamenilor li se va face o sete teribilă. Animalele nu se vor chinui, au murit la potirul anterior.

Potirul al patrulea: soarele dogorește: la trâmbița a patra, soarele și-a pierdut o treime din lumină. Însă la potirul al patrulea, soarele începe să dogorească. Se poate ca soarele să nu fie luminos, dar să dogorească? Desigur, soarele nu doar că luminează, ci emite și radiații.„Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.” (Apocalipsa 16:8,9).

Potirul al cincilea: întuneric peste Împărăția Fiarei: nu avem detalii despre acest potir și ce înseamnă întunericul prezis. Întunericul este un simbol. Nu avem detalii deoarece nu știm ce au profețit cele șapte tunete.„Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al Fiarei. Și împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere.” (Apocalipsa 16:10).Vedem că efectul întunericului, orice ar însemna acesta, este că oamenii vor trece prin dureri atât de cumplite încât își vor mușca limbile de durere. Probabil că dacă ar fi fost descoperită profeția celor șapte tunete, am fi înțeles mai bine ce se va întâmpla. Cert este că nu va fi un lucru plăcut, ci unul cu praguri foarte înalte de durere.

Trâmbița a șasea, pecetea a șasea, potirul al șaselea: începe Ziua Domnului: despre Ziua Domnului vorbesc toți profeții mici (de la finalul Vechiului Testament), aproape jumătate din Psalmi, Ezechiel, Isaia, Daniel etc.. Este culminarea întregii istorii a omenirii. Este momentul în care Hristos a supus orice o domnie și stăpânire.„În urmă, va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere.” (1 Corinteni 15:24).

Trâmbița a șasea anunță ruperea peceții a șasea de către Miel: la sunetul trâmbiței a șasea este omorâtă a treia parte din omenire prin război:„Îngerul al șaselea a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu și zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița:Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legați la râul cel mare Eufrat!”. Și cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni. Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți; le-am auzit numărul.” (Apocalipsa 9:13-16).

Potirul al șaselea este vărsat peste Eufrat, care seacă: „Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit.Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște.Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.” (Apocalipsa 16:12-14,16).Știm bine că o linie de apă, precum e un râu, este un avantaj tactic militar enorm: o poți electrifica. Atunci nimic nu mai trece pe un anumit segment. La potirul al șaselea, ni se spune că apa Eufratului va seca, iar armatele vor trece. Iar neamurile, aflate în război, nu vor mai fi inamice, când o treime din omenire va fi murit, ci se vor uni contra Israelului, rămas în afara războiului, să se strângă în Valea lui Iosafat, Armaghedon.În citatul mai sus am sărit peste versetul 15 al capitolului 16 din Apocalipsa. Este interesant că fix în mijlocul descrierii despre adunarea neamurilor la ultimul război contra lui Dumnezeu, este inserată următoarea remarcă:„Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” (Apocalipsa 16:15).Interesant, nu-i așa? Probabil această remarcă este făcută deoarece atrage atenția că A Doua Venire este legată de războiul condus de Antihrist, la Armaghedon.

Pecetea a șasea este cea mai groaznică: „Când a rupt Mielul pecetea a șasea, m-am uitat și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ.Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele și stelele au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic.Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Și toți munții și toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.” (Apocalipsa 6:12-14).Acest eveniment este descris și în Psalmi:„Munții se topesc ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pământ.” (Psalm 97:5 – T.M.).Acest eveniment este descris și în cartea lui Isaia:„O, de ai despica cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munții înaintea Ta, ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot!Te-ai coborât, și munții s-au zguduit înaintea Ta, cum niciodată nu s-a pomenit.” (Isaia 64:1-4).„Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.” (Isaia 13:10).Chiar și Hristos le spune ucenicilor despre această zi:„Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor vor fi clătinate.” (Matei 24:29).

Asediul Ierusalimului la sfârșitul vremurilor: după ce toate Neamurile se vor război între ele și va muri o treime din populația globului, acest război le va uni, cumva, contra Ierusalimului.„În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica vor fi vătămați și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.” (Zaharia 12:3).La sfârșitul veacurilor, toate neamurile se vor uni, cu toții conduși de o coaliție de zece grupuri arabice, în fruntea tuturor fiind Antihristul. Iată coaliția de zece grupuri:„„Veniți”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!” Se strâng toți cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta: corturile lui Edom și ismaeliții, Moabul și hagareniții, Ghebal, Amon, Amalec, filistenii cu locuitorii Tirului. Asiria se unește și ea cu ei și își împrumută brațul ei copiilor lui Lot.” (Psalmul 83:4-8 – T.M.).Aceste popoare, în antichitate erau: edomiții, ismaeliții, hagareniții, moabiții, ghebaliții, amoniții, amaleciții, filistenii amestecați cu locuitorii Tirului și asirienii amestecați cu copiii lui Lot.

Antihristul, Fiara, este el însuși reprezentantul direct a trei popoare: „Fiul omului, întoarce-te cu fața spre Gog, din țara lui Magog, spre domnul Roșului, Meșecului și Tubalului, și prorocește împotriva lui!” (Ezechiel 38:2).Nu vrem să facem speculații despre cine sunt, în parte, astăzi, aceste grupuri etnice, mai ales din cauză că, în ziua de azi, acuzațiile de rasism se aruncă ușor în dreapta și-n stânga. Cert este că Gog, Antihristul, va conduce acest război contra Ierusalimului și, oricum, toate neamurile pământului vor fi implicate în acest război, nu doar coaliția anti-evreică.„Numărul lor va fi ca nisipul mării.” (Apocalipsa 20:8).

Trâmbița a șaptea: la sfârșitul vremurilor, trâmbița a șaptea va suna să prezică finalul, care va fi pecetea a șaptea. Semnul ei va fi cutremurul de pământ descris și la potirul al șaptelea și pecetea a șasea. „Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.” Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ și o grindină mare.” (Apocalipsa 11:15-19).

Potirul al șaptelea: marele cutremur de pământ descris la trâmbița a șaptea și la pecetea a șasea: „Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” Și au urmat fulgere, glasuri, tunete și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare. Cetatea cea mare (Ierusalimul) a fost împărțită în trei părți și cetățile neamurilor s-au prăbușit(!). Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit și munții nu s-au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.” (Apocalipsa 19:17-21).

A Doua Venire a lui Hristos: „Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat” și El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”. Oștile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subire, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.” (Apocalipsa 19:11-15). De ce are Hristos haina înmuiată în sânge? Ni se explică în Isaia că este de la măcelul pe care Îl face prin armata dușmanilor Ierusalimului: „Dar pentru ce Îți sunt hainele roșii și veșmintele Tale ca veșmintele celui ce calcă în teasc?” – „Eu singur am călcat în teasc și niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea și i-am zdrobit în urgia Mea; așa că sângele lor a țâșnit pe veșmintele Mele și Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare și venise anul celor răscumpărați ai Mei.” Așadar, atunci se fac cerurile ca un sul, din moment ce este scris în citat: „am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb. Întreaga lume îl vede pe Hristos și pe Dumnezeu stând pe Tron” (Apoc. 6:15,16). Atunci va avea loc cel mai mare cutremur, toate orașele lumii vor fi prăbușite, dărâmate (Apoc. 16:19), iar munții se vor surpa de parcă ar fi făcuți din ceară.

Hristos îl omoară pe Antihrist și-i dă un mormânt în Israel: la A doua Venire, Însuși Domnul coboară din cer la Muntele Măslinilor, pe nori (așa cum fusese acoperit de un nor când se înălțase), călare pe un cal alb. El vine și îl omoară pe Antihrist.„Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit.Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit și spre apus, și se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi.” (Zaharia 14:12).Evreii vor fugi să se adăpostească în valea făcută de despicarea Muntelui Măslinilor (Zaharia 14:5), cauzată de cutremurul Venirii Sale. Despre cei care se ridică împotriva Israelului și ajung să cucerească țara până la Ierusalim, împresurându-l, Dumnezeu spune ce le va face:„Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor și le va putrezi limba în gură.” (Zaharia 14:12).După ce-l va prăpădi pe Gog cu suflarea gurii Sale (2 Tes. 2:8), Domnul îi va da acestuia un mormânt în Israel. Trupul îi va fi înmormântat în Israel, iar sufletul, aruncat în iazul cu foc.„În ziua aceea, voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel: Valea Călătorilor, la răsăritul Mării Moarte, și mormântul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulțimea lui și vor numi valea aceasta: Valea mulțimii lui Gog.” (Ezechiel 39:11).Apoi în Apocalipsa ni se spune:„Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce ședea călare pe cal și cu oastea Lui. Și fiara a fost prinsă.Și, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos (…).Amândoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.” (Apocalipsa 19:19-20).

Oamenii vor fi mai rari decât aurul curat: la sfârșitul vremurilor, după ce Moartea (călărețul al patrulea) ucide o pătrime din populația globului, la trâmbița a șasea este ucisă o altă treime din populația globului, după războiul condus de Gog (în care armatele vor fi ca nisipul mării) abia vor rămâne câțiva oameni în viață:„Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir.
(Isaia 13:12).Vor muri miliarde de oameni într-o perioadă foarte scurtă de timp. Sfârșitul veacurilor nu va fi un lucru plăcut, ci groaznic, pentru cei care nu sunt ai lui Dumnezeu.

Pecetea a șaptea: Judecata de Apoi și sfârșitul vremurilor: pecetea a șaptea marchează sfârșitul planului istoric al lui Dumnezeu pentru omenire, sfârșitul judecăților și răsplătirilor.„Când a rupt Mielul pecetea a șaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.” (Apocalipsa 8:1).Această tăcere marchează Judecata de Apoi. În cer se face o tăcere ca de mormânt când sunt judecate sufletele oamenilor. Este o tăcere sobră deoarece unii vor sfârși, din păcate, în iazul cu foc.„Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa 20:12-15).Cronologia propusă de noi despre sfârșitul veacurilor: nu ne-am lăsat influențați de Hollywood în această interpretare, că Fiarele ar fi chiar niște monștri genetici. Noi am ales să interpretăm Apocalipsa cu ajutorul Bibliei.Unii interpretatori ai Apocalipsei spun că fiecare pecete este, de fapt, câte o trâmbiță și câte un potir, alții spun că a șaptea pecete deschide a prima trâmbiță, iar a șaptea trâmbiță anunță primul potir.Abordarea noastră despre sfârșitul vremurilor este că fiecare trâmbiță anunță o pecete, iar când se ajunge la trâmbița a cincea, în cadrul pecetei a cincea, sunt turnate primele cinci potire. Cert este că la trâmbița a șasea, care anunță pecetea a șasea, aproape toate interpretările Apocalipsei spun că este turnat și potirul al șaselea. La pecetea a șasea, trâmbița a șasea, potirul al șaselea, toate școlile de interpretare au cronologia sincronizată.Așadar, cronologia propusă de noi este: trâmbița întâi + pecetea întâi, trâmbița a doua + pecetea a doua, trâmbița a treia + pecetea a treia, trâmbița a patra + pecetea a patra, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul întâi, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul al doilea, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul al treilea, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul al patrulea, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + al cincilea potir, trâmbița a șasea + pecetea a șasea + potirul al șaselea, trâmbița a șaptea + pecetea a șasea+ al șaptelea potir, apoi a șaptea pecete.După cum este aranjată cronologia din acest articol, pare că va avea loc chiar când învie „cei doi martori” și are loc marele cutremur de pământ, adică la trâmbița a șaptea

DESPRE ARGEDAVA.

 DESPRE ARGEDAVA

 Una dintre cetăţile geto-dacice deosebit de importante pentru istoria noastră este Argedava, locul unde se spune că a trăit tatăl regelui Burebista. Situată la numai câteva zeci de kilometri de Bucureşti, în localitatea Popeşti, cetatea este acum acoperită de pământ pe care cresc de mulţi ani doar bălării. Istoricul giurgiuvean Emil Păunescu declară că „presupunerea că, dava de la Popeşti, oraşul Mihăileşti – Giurgiu,   este cea indicată de Ptolemeu ca Argedava se datorează savantului Radu Vulpe. El a efectuat săpături acolo. Este sigur că a fost reşedinţa unei căpetenii getice dar rămâne o ipoteză că este vorba de reşedinţa tatălui lui Burebista”. Dovada pe care se bazează istoricii în susţinerea ideii că Argedava este cetatea condusă de tatăl lui Burebista constă într-o inscripţie descoperită în Bulgaria. „În oraşul Balcic, care în Antichitate era Dionysopolis s-a descoperit o inscripţie, din păcate incompletă, în care locuitorii îi mulţumeau unui concetăţean care a fost translator şi diplomat în epocă chiar în această cetate a tatălui lui Burebista. Ca atare, în momentul în care Burebista a cucerit toate cetăţile de la Marea Neagră, singura pe care a iertat-o a fost Dionysopolis”, adaugă profesorul Păunescu. Este vorba de decretul datat în jurul anului 48 î.H. prin care cetăţenii greci din această cetate îi mulţumeau lui Acornion care a mers într-o solie la Argedava. Legat de aceste dovezi, sunt istorici care susţin că Argedava ar putea fi chiar cetatea unde a stat Burebista. Cetatea măsoară 160 de metri lungime de la Nord la Sud, 120 de metri lăţime de la Est la Vest şi are o înălţime de 20 de metri. Fortificaţiile sunt amplasate în partea de S-SE şi V-SV de Nucet. Este cea mai mare aşezare din epoca bronzului şi a fierului din Sudul României. Aici au fost descoperite clădiri din perioada secolului III î.H. – secolul I d.H., cum ar fi, de exemplu un sanctuar compus din două încăperi şi o curte. Lângă acest sanctuar era o altă clădire, probabil un  palat. S-au mai descoperit locuinţe şi diferite ateliere meşteşugăreşti. Din păcate, lipsa finanţărilor a făcut ca săpăturile în acest sit arheologic să fie întrerupte de multă vreme, peste cetate fiind aşezat pământ, astfel încât aspectul ei exterior este de movilă. Conform specialiştilor, Argedava a fost cercetată forte puţin, maxim o treime din cetate a făcut obiectul săpăturilor arheologice. Restul rămâne, deocamdată, acoperit cu pământ. „S-au ratat nişte ocazii importante de a obţine finanţări pentru dezvoltarea cercetărilor de la Argedava. Lipsa banilor a dus la întreruperea cercetărilor. Nici toate descoperirile de acolo nu au văzut lumina tiparului, nu există o monografie a descoperirilor de acolo, deşi există mii de artefacte, tezaure scoase la lumină”, ne explică istoricul Emil Păunescu. Însă, Argedava a trezit atenţia opiniei publice mai ales prin relatările localnicilor care susţin că în perioada anilor 50, când aici se făceau săpături arheologice, s-au descoperit scheletele unor oameni uriaşi. Localnicii spuneau că aceste rămăşite umane erau de aproximativ 5 metri. „Nu este în sine de lepădat legenda, deoarece nu numai aici s-a vorbit despre astfel de descoperiri. Din păcate aceste oase de mai mari dimensiuni decât cele normale nu pot fi cercetate pentru că nu se ştie unde sunt. Nu pot nega această ipoteză. E posibil să fi existat o populaţie cu alte dimensiuni anatomice decât noi, într-o anumită epocă. Sunt aşa numiţii uriaşi. Din păcate sunt relatări, nu avem probe materiale deocamdată”, explică profesorul Păunescu.

POTOPUL LUI NOE – INUNDAȚIE GLOBALĂ SAU LOCALĂ?

POTOPUL LUI NOE – INUNDAȚIE GLOBALĂ SAU LOCALĂ?

 Mulți creștini susțin astăzi că potopul din vremea lui Noe a fost doar o inundație locală. Ei pretind că a fost limitat undeva în jurul regiunii Mesopotamiei și nu a acoperit cu adevărat întregul pământ. Descoperirea unui strat de noroi de către arheologi din Orientul Mijlociu și, mai recent, găsirea unor dovezi despre o inundație locală în Marea Neagră, au fost considerate ca argumente pentru o inundație locală. Oamenii cred în general într-o inundație locală deoarece au acceptat istoria evoluționistă a Pământului, teorie acceptă pe scară largă, care interpretează fosilele de sub picioarele noastre ca istorie a apariției secvențiale a vieții de-a lungul timpului. Oamenii de știință au înțeles clar că fosilele (care sunt îngropate în sedimente de noroi și nisip purtate de apă) sunt în mare parte rezultatul marelui potop. Cei care acceptă acum miliardele de ani de acumulare treptată a fosilelor au minimalizat prin modul lor de gândire dovezile despre Potop – de unde și credința lor într-o inundație locală sau necredința totală în vreo astfel de inundație. Dacă ar gândi dintr-o perspectivă biblică, ei ar vedea dovezile abundente pentru Potop. După cum a spus cineva, „nu le-aș fi văzut dacă n-aș fi crezut.” Cei care acceptă perioadele de timp îndelungate și acumularea fosilelor, jefuiesc, involuntar poate, căderea în păcat al lui Adam de consecințelor sale grave. Ei au pus fosilele, care mărturisesc despre boală, suferință și moarte înainte ca omenirea să apară, înainte ca Adam și Eva să păcătuiască și să aducă moarte și suferință în lume. În acest fel, ei subminează sensul morții și învierii lui Hristos. Un astfel de scenariu, de asemenea, golește de orice sens afirmația pe care Dumnezeu o face la sfârșitul creației sale ca fiind „foarte bună”. Unii predicatori vor spune că ei cred într-o inundație „universală” sau „la nivel mondial”, dar nu cred cu adevărat că potopul a acoperit întreg pământul. Ei se plasează astfel pe lângă învățătura clară a Bibliei, dând în același timp aparența de a crede, prin redefinirea inteligentă a cuvintelor. Ei consideră termenul de „universal” și „mondial” numai în ceea ce privește limită imaginară a habitatului uman la vremea respectivă. Ei își închipuie de exemplu că, dacă oamenii trăiu doar într-o vale din Mesopotamia atunci potopul a ucis toți oamenii din acele ținuturi istorice, fără a fi un potop global cu adevărat.

Dovezi biblice despre potopul global:

 Ideea unui potop local este total incompatibilă cu Biblia, așa cum demonstrează următoarele argumente:

Nevoia unei arce (nave): dacă potopul ar fi fost local, de ce trebuia Noe să construiască o Arcă? Ar fi putut merge de cealaltă parte a munților și ar fi scăpat. Călătorind cu doar 20 km pe zi, Noe și familia sa ar fi putut călători peste 3.000 de kilometri în șase luni. Dumnezeu ar fi putut pur și simplu să-l avertizeze pe Noe să fugă, așa cum a făcut cu Lot în Sodoma.

Dimensiunea Arcei: în cazul în care potopul a fost local, de ce a fost Arca suficient de mare pentru a susține toate tipurile de animale vertebrate terestre din lume? Dacă ar fi urcat la bord doar animalele mesopotamiene sau doar animalele domestice, Arca ar fi putut fi mult mai mică.

De ce animalele trebuiau să fie pe Arcă? Dacă potopul a fost local, de ce Dumnezeu a trimis animalele la Arcă pentru a scăpa de moarte? Ar fi existat și alte animale care să reproducă aceste feluri (specii), chiar dacă ar fi murit în zona locală. Sau le-ar fi putut trimite într-o regiune neinundată.

De ce păsările trebuiau să fie pe Arcă? Dacă potopul ar fi fost local, de ce ar fi fost transportate păsările la bord? Acestea ar fi putut pur și simplu să aterizeze pe un teren mai îndepărtat. Păsările pot zbura câteva sute de kilometri într-o singură zi.

Judecata a fost universală: dacă potopul ar fi local, oamenii care nu trăiau în vecinătate nu ar fi fost afectați de el. Ei ar fi scăpat de judecata lui Dumnezeu asupra păcatului. M-aș mira ca, după toate acele secole de la creație, oamenii să nu fi migrat și în alte părți – sau că oamenii care locuiau la periferia unui astfel de inundații locale nu s-ar fi mutat într-o zonă adiacentă mai înaltă, decât să se înece așteptând. Iisus a spus că inundațiile au ucis pe toți cei care nu erau pe Arcă (Matei 24: 37-39).„Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului.”Desigur, cei care vor să creadă într-o inundație locală spun, în general, că lumea este veche și că oamenii sunt aici cu zeci de mii de ani înainte de potop. Dacă ar fi așa, este de neconceput că toți oamenii ar fi putut să se așeze într-o vale localizată în Mesopotamia, de exemplu, sau că nu ar fi migrat mai departe, pe măsură ce populația a crescut.

Potopul a fost chipul judecății universale: în A doua epistolă Sobornicească a Apostolui Petru în capitolul 3, judecata universală viitoare care se va realiza prin foc este asemănătă cu judecata prin apă a potopului lui Noe:„și prin apă lumea de atunci a pierit înecată, iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi. „(versurile 6 și 7).

Apele erau deasupra munților: dacă potopul ar fi local, cum ar putea apa să se ridice la 15 coți (8 metri) deasupra munților (Fac./Gen. 7,20)? Apa se întinde peste tot pământul păstrându-și același nivel. Nu se putea ridica pentru a acoperi munții locali lăsând restul zonelor neatinse.

Durata potopului: Noe și familia au stat în Arcă timp de un an și zece zile (Fac. 7:11, 8:14) – cu siguranță o perioadă excesivă de timp pentru orice inundație locală? A durat mai mult de șapte luni de zile înainte ca vârfurile munților să devină vizibile. Cum s-ar fi putut ei plimba într-o inundație locală atât de lungă, fără să vadă munți?

Și-a încălcat Dumnezeu promisiunea? Dacă potopul ar fi fost local înseamnă că Dumnezeu și-a încălcat în mod repetat promisiunea Lui de a nu mai trimite niciodată un astfel de potop. În ultimii ani au avut loc inundații „locale” uriașe: de exemplu, în Bangladesh, unde 80% din țara respectivă a fost inundată sau în Europa în 2002.

Toți oamenii sunt descendenți ai lui Noe și ai familiei sale: genealogiile lui Adam (Facere 4: 17-26, 5: 1-31) și Noe (Gen. 10: 1-32) sunt exclusive – ne spun că toți oamenii din perioada pre-potop au descins din Adam și toți de după potop au descins din Noe. Descendenții lui Noe trăiau împreună la Babel și refuzau să „umple pământul” așa cum li s-a poruncit (Fac. 9: 1). Așa că Dumnezeu le-a încurcat limbile și i-a împrăștiat (Fac. 11: 1-9).Există dovezi izbitoare că toate popoarele de pe Pământ au descins din Noe, găsite în povestile despre inundații din multe culturi din întreaga lume – America de Nord și de Sud, Insulele Mării Sudului, Australia, Papua Noua Guinee, Japonia, China, India, Orientul Mijlociu, Europa și Africa. S-au adunat sute de astfel de povești. Poveștile cele mai apropiate de zona de dispersie de la Babel sunt cele mai apropiate în detalii de ceea ce spune Scriptura – de exemplu, epopeea lui Gilgamesh.

SUPRAVEGHEREA CA MOD DE VIAȚĂ!

 SUPRAVEGHEREA CA MOD DE VIAȚĂ!

 Statele Unite ale Americii au comemorat 20 de ani de la atentatele jihadiste de la 11 septembrie 2001. La două decenii după atentatele din 11 septembrie, multe acte simple, care odinioară erau obișnuite, par acum de neînțeles: să-i însoțești pe cei dragi până la poarta de îmbarcare la aeroport; să te plimbi prin sediile companiilor; să mergi pe străzile de lângă clădirile guvernamentale. S-au înălțat ziduri, fizice sau virtuale, în orașele americane, din cauza temerii că atentate precum cele din 11 septembrie 2001 s-ar mai putea întâmpla. Este mai greu să te aduni în grup, din moment ce spațiile publice pe traseul dintre casă și serviciu sunt eliminate. Când aceste locuri dispar, comunitățile se pot destrăma.

Ochii electronici care urmăresc oamenii:

 Potrivit lui Mizue Aizeki, director executiv interimar al Proiectului de Apărare a Imigranților (ICE) din New York, „sistemele de identificare sunt deosebit de vulnerabile la a deveni instrumente de supraveghere”. „Colectarea și analiza datelor au devenit din ce în ce mai importante pentru capacitatea ICE-ului de a identifica și urmări imigranții”, a mai spus el, menționând că Departamentul pentru Securitate Internă și-a sporit dramatic sprijinul pentru sistemele de supraveghere, de la înființarea sa de după 11 septembrie. „ICE a cheltuit milioane de dolari cu parteneri precum Palantir, controversatul agregator de date care vinde servicii de informații guvernelor din țară și din străinătate. Furnizorii pot colecta listele utilizatorilor din clădirile în care ne afișăm ID-urile, poate face recunoaștere facială în piețe publice și are nenumărate alte instrumente de supraveghere care urmăresc zonele din jurul clădirilor de birouri. În deceniile de când au căzut turnurile gemene din New York, s-a ridicat o constelație de ochi electronici: globul de sticlă fumurie de pe un semafor al orașului; cilindrul elegant argintat montat deasupra ușii unui magazin; camerele ascunse care scapă de privirea noastră, dar care ne pot vedea întotdeauna.” – spune Mizue Aizeki. Deși nu există un recensământ complet al camerelor în New York, Amnesty International a localizat 15.000 de camere ale poliției în Manhattan, Brooklyn și Bronx. Această pânză de păianjen de supraveghere „răstoarnă prezumția de nevinovăție”, spune Matt Mahmoudi, care a condus proiectul, mai ales atunci când este combinat „cu un software de recunoaștere facială pentru a urmări fiecare mișcare”. Camerele proprii poliției din New York sunt doar un punct de plecare. Potrivit unei estimări, departamentul are acces la peste 20.000 de camere private. Înainte de 11 septembrie, un sondaj al Uniunii pentru Libertăți Civile din New York a găsit 2.400 de camere în tot Manhattan-ul, inclusiv sisteme publice și private. Astăzi, numărul camerelor găsite doar în sucursalele bancare din Manhattan ar putea fi cu ușurință de zece ori mai mare. Pe măsură ce camerele au crescut în cantitate, la fel și puterea lor individuală. Dispozitive care, în primele zile după 11 septembrie, au înregistrat conținut cu definiție scăzută a imaginii au fost înlocuite cu dispozitive în rețea care pot salva ore nesfârșite de imagini clare, alimentând un vast bazin de imagini sondat și exploatat cu o gamă tot mai mare de instrumente bazate pe inteligența artificială (AI).

O comunitate divizată:

 Excluderea post-9/11 nu este doar digitală. Mii de noi borne, garduri, puncte de control și porți de securitate au format o arhitectură de excludere în orașe. Nu există un recensământ al numărului de baricade metalice și alte bariere instalate în jurul orașului New York, dar o plimbare obișnuită vă poate arăta că sunt de ordinul miilor. Criza Covid-19 a sporit aceste forme de excludere. Muzeele și parcurile, care odinioară erau deschise tuturor, necesită acum scanări temporizate de intrare și temperatură. În loc să discute cu cei de pe o bancă din apropiere, vecinii păstrează distanța. Virușii, nu teroriștii, au devenit brusc noul pericol și au fost ridicate noi paravane de excludere și izolare. Ultimii ani au adus proteste fără precedent împotriva statului supraveghetor. La New York, acest lucru a condus la adoptarea anul trecut a Legii privind controlul public al tehnologiei de supraveghere, prima reformă privind supravegherea dintr-o întreagă generație. Legea ar putea fi doar un prim pas modest spre transparență. În ceea ce privește milioane de newyorkezi, traumele provocate de 11 septembrie 2001 s-au vindecat, iar amenințarea „următorului atac” nu mai este așa de mare. Poate dura ani, dar pe măsură ce frica dispare, poate fi reconstruit un oraș în care oamenii să fie liberi.

APOCALIPSA – COMENTARIU BIBLIC. (PARTEA A DOUĂSPREZECEA).

APOCALIPSA –  COMENTARIU BIBLIC. (PARTEA A DOUĂSPREZECEA)

Capitolul 4:1-11: Evenimentele viitoare – Introducere în partea a treia a Apocalipsei; folosirea înştiinţărilor profetice:

 Partea profetică a cărţii Apocalipsa începe cu capitolul 4 şi se termină cu capitolul 22:5. Această a treia parte a cărţii conţine comunicări cu privire la lucrurile »care au să vină«. Evenimentele profetice nu încep însă înainte de capitolul 6. Evenimentele din cer, pe care le vedem în capitolele 4 şi 5, poartă clar caracterul unei introduceri la prima serie de judecăţi care sunt descrise în capitolul 6. În toate timpurile a existat lupta dintre bine şi rău, între lumină şi întuneric şi aceste principii au fost şi sunt susţinute de puteri care, de asemenea, sunt în conflict unele cu altele şi anume între Duhul lui Dumnezeu şi Satan. De aceea noi putem înţelege uşor pentru ce anumiţi comentatori văd o împlinire parţială a cuvântului profetic deja în timpul actual şi în timpul trecut. Dar cu toate că noi trebuie să admitem că se pot recunoaşte anumite asemănări între evenimentele actuale, evenimentele trecute şi evenimentele din partea profetică a cărţii Apocalipsa, trebuie totuşi să insistăm asupra faptului că profeţiile îşi vor avea împlinirea lor deplină abia în timpul Necazului de cel puţin şapte ani, care va veni. Aplicarea înştiinţărilor profetice la viitor este fără îndoială corectă. O aplicare la trecut se bazează întotdeauna mai mult sau mai puţin pe presupuneri şi, în cele mai multe cazuri, nici măcar doi susţinătorii ale lor nu sunt de aceeaşi părere. Acest fel de interpretare este cu adevărat de nejustificat. Prin aceasta istoria ar fi făcută interpretul profeţiei. Ar trebui să se presupună că unul sau altul din evenimentele care au avut deja loc este amintit în legătură cu peceţile, trâmbiţele sau potirele, ceea ce nu este nicidecum adevărat. Mai avem şi alte două obiecţii împotriva părerii că profeţiile din această carte se referă la evenimente din trecut, sau din prezent. În primul rând sunt mulţi copii ai lui Dumnezeu săraci şi necitiţi şi pentru ei ar fi practic imposibil să înţeleagă profeţiile, dacă pentru aceasta ar fi necesare cunoştinţe de istorie; în al doilea rând, profeţiile şi-ar pierde prin aceasta însemnătatea şi puterea lor morală pentru suflet.

Răpirea sfinţilor înainte de pornirea judecăţilor:

 Între sfârşitul capitolului 3 şi începutul capitolului 4, deci între partea a doua şi partea a treia a cărţii, învingătorii sunt răpiţi şi mulţimea necredincioşilor este »vărsată din gura Lui«; vizionarul nu aminteşte aceste evenimente, dar el le presupune. Apostolul Pavel, dimpotrivă, a scris, potrivit cu descoperirile care i-au fost făcute, cu multe detalii remarcabile despre învierea şi răpirea sfinţilor Vechiului Testament şi Noului Testament (1. Tesaloniceni 4:15-17 ). Redăm trei exemple incontestabile din care rezultă că, sfinţii vii şi sfinţii care au adormit în Domnul vor fi luaţi înainte de începerea părţii profetice a Apocalipsei:

1. În timpul judecăţilor care sunt descrise în cartea Apocalipsei, Adunarea/Biserica nu mai este pe pământ. Aceste judecăţii lovesc mulţimea iudeilor şi păgânilor, dar nu lovesc Adunarea. Cuvântul Adunarea sau Adunările apare de aproximativ 20 de ori în primele trei capitole, dar în capitolele care urmează Adunarea nu este nici numită şi nici nu se fac referiri la ea până în capitolul 22:16; acest loc corespunde desigur observaţiilor finale, în care Duhul lui Dumnezeu S-a reîntors la situaţia prezentă şi el nu mai aparţine nicidecum viziunilor despre lucrurile viitoare. Din faptul că de la capitolul 4 şi până la capitolul 22:5 Adunarea nu mai este văzută pe pământ, trebuie să tragem concluzia că ea se află în cer. Unde ar putea ea să fie de altfel?

2. Cele trei părţi ale Apocalipsei nu se suprapun, evenimentele descrise în ele nu au loc concomitent. Conţinutul textului din capitolul 1:19 este, ca să spun aşa, simplitatea însăşi. »Scrie dar lucrurile, pe care le-ai văzut«, aceasta este apariţia lui Iisus Hristos pe care vizionarul a privit-o mai înainte; »lucrurile care sunt«, înştiinţările făcute celor şapte Adunări şi înştiinţările despre cele şapte Adunări care existau în timpul acela; »şi cele care au să vină după ele«, deci atunci când Adunarea a fost deja răpită şi se hotărăşte problema guvernării asupra lumii. Duhul Sfânt Însuşi a stabilit prin aceasta cele trei părţi ale cărţii, care se ocupă cu trecutul, cu prezentul şi cu viitorul. Cuvintele »cele care au să vină după ele« arată clar că »ceea ce este« trebuie să fie terminat. Conţinuturile celor trei părţi ale cărţii sunt succesive. Partea a treia începe în capitolul 4:1 cu cuvintele »îţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri«. Domnul voia să-i arate lui Ioan după acestea, deci după ce El S-a ocupat cu Adunările de pe pământ, istoria evenimentelor şi a lucrurilor viitoare. Un şir de evenimente urmează după altul.

3. În capitolul 4, şi după capitolul 4, toată situaţia este schimbată. Vizionarul nu mai vede şi nu mai aude pe Domnul în mijlocul celor şapte sfeşnice sau al Adunărilor, ci el vede tronul din cer. O realitate mare de o importanţă deosebită pentru înţelegerea cărţii este că sfinţii lui Dumnezeu în capitolul 4 şi după aceea permanent până la capitolul 19 sunt văzuţi în cer. În capitolul 19:14 citim că ei Îl urmează pe Domnul când El va veni din cer să facă judecata lumii. În timpul judecăţilor şi chiar înainte de ele, totalitatea sfinţilor cereşti este văzută în cer. Cum au ajuns ei acolo? Singura şi cea mai mulţumitoare explicaţie este că a avut loc răpirea conform cu 1. Tesaloniceni 4 . Acest eveniment încheie inevitabil preocuparea Domnului cu Biserica pe pământ şi cu aceasta a »ceea ce este«. După aceea urmează trecerea la situaţia nouă, profetică, al cărei simbol exact este tronul din cer. Toate acestea sunt simple şi logice şi ni se pare ca şi cum ar fi gravat pe suprafaţă.

Capitolul 4:

Tronul Celui veşnic; situaţia complet schimbată:

1. »După acestea am văzut: şi iată o uşă era deschisă în cer, şi glasul dintâi, ca de trâmbiţă, pe care l-am auzit vorbind cu mine, spunând: „Suie-te aici şi îţi voi arăta cele ce trebuie să aibă loc după acestea.”« Vedem aici o situaţie complet schimbată. Vizionarul a fost mutat de pe pământ în cer: »Suie-te aici.« Capitolele 2 şi 3 tratează istoria Bisericii pe pământ. Capitolele 4 şi 5 descriu evenimente şi acţiuni din cer de o măreţie incomparabilă. Istoria Bisericii sau Adunării a fost scrisă, învingătorii au fost răpiţi în văzduh ca să fie la Domnul şi mulţimea vinovată, care avea numai o mărturisire creştină, a fost »vărsată din gura Lui«. În felul acesta răpirea Adunării face oarecum loc evenimentelor profeţiei pentru ca acestea să poată ocupa spaţiul rezervat lor. Cuvintele »după acestea« marchează un început nou. Diversele stări ale Adunărilor de pe pământ aparţin trecutului. Acum scene şi viziuni profetice trebuie să preocupe atenţia vizionarului. Cuvintele »după acestea« vestesc nu numai şirul de viziuni, ci şi evenimentele care se leagă în succesiune naturală.

1. »O uşă era deschisă în cer.« Prin aceasta se arată că trebuie mers în cer pentru a înţelege profeţia. Acolo este locul unde se găsesc izvoarele binelui, unde în hotărârile lui Dumnezeu sunt stabilite deja stările viitoare ale fericirii de o mie de ani şi ale fericirii veşnice şi de asemenea de unde vin judecăţile prealabile. Uşa, care era deschisă în cer, a dat posibilitate vizionarului să intre. »Cerul deschis« va permite sfinţilor să vină din cer urmând pe Domnul (Apocalipsa 19:11-14 ).

1. »Glasul dintâi.« Prin aceasta nu se înţelege primul glas, dintr-o serie de mai multe glasuri, ci este glasul Domnului, pe care vizionarul l-a auzit deja în capitolul 1:10. Acest glas »ca de trâmbiţă« se adresează din nou lui Ioan, dar acum nu de pe pământ, ci din cer. El îl cheamă de pe pământ să vină în cer. Acum urmează să se reveleze evenimente din cer şi acestea pot fi văzute numai acolo. Punctul de plecare al profeţiei este cerul şi de aceea vizionarul trebuie să îşi aibă locul în cer, dacă vrea să înţeleagă corect viziunile profetice care se vor desfăşura acum înaintea ochilor lui. Planul profetic a fost întocmit în cer şi numai acolo, departe, deasupra norilor şi ceţii pământului şi a altercaţiilor, a invidiei şi mândriei oamenilor, putem să înţelegem gândurile lui Dumnezeu cu privire la viitor. Această învăţătură morală este foarte importantă pentru fiecare slujitor al lui Dumnezeu.

Înzestrarea vizionarului cu destoinicie morală; tronul şi Cel ce şade pe el:

2.-3. »Îndată am fost în Duh; şi iată, un tron era aşezat în cer şi pe tron şedea Cineva. Şi Cel care şedea era asemenea unei pietre de iaspis şi de sardiu la înfăţişare; şi de jur-împrejurul tronului era un curcubeu, asemenea smaraldului la vedere.« Solicitarea divină »Suie-te aici« nu suportă amânare. »Îndată am fost în Duh.« Contemplarea lui Hristos ca Fiu al Omului (capitolul 1) în slavă supranaturală, în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur era prea copleşitoare pentru ochii unui muritor. Vizionarul se afla în momentul acela sub deplina călăuzire a Duhului. El trăia şi se mişca într-o altă stare de conştienţă, el era »în Duh« (capitolul 1:10). Dar această stare nu putea să fie simplu prelungită; ea a trecut. Acum erau de confirmat şi de scris viziuni noi orientate spre viitor şi astfel vizionarul, în deplină concordanţă cu caracterul lor serios, a devenit din nou vasul puterii Duhului: »Îndată am fost în Duh.« Lipsa articolului în textul din limba greacă pentru cuvântul »Duh« arată că este vorba de o stare caracteristică. Viziuni despre lucruri cereşti au fost confirmate şi de anumite alte persoane de pe pământ, dar acest profet privilegiat al Noului Testament a avut dreptul să vadă viziuni direct din cer. Numai lui Ioan i-au fost adresate cuvintele »Suie-te aici.« Destoinicia morală a vizionarului, ca să vadă şi să înţeleagă evenimente profetice de viitor, nu era în el însuşi, ci într-o putere din afara domeniului natural. Duhul a luat încă o dată în stăpânire vasul omenesc. Ioan trăia în acest timp într-o altă stare şi într-un alt domeniu, în care slăbiciunea omenească nu are nicio importanţă. Duhul l-a umplut şi l-a condus pe deplin.

2. »Şi iată, un tron era aşezat în cer.« Acesta a fost primul lucru pe care vizionarul l-a privit în această vedenie nouă. Tronul este punctul central al acestei scene cereşti. El este semnul şi simbolul domniei atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu şi el »era aşezat în cer«. Prin cuvântul »aşezat« se accentuează rezistenţa invincibilă a acestei domnii şi prin cuvântul »cer« este stabilit exact şi clar locul unde este reşedinţa puterii împărăteşti. Cât de mare este diferenţa faţă de tronurile de pe pământ care se clatină! Aici, chiar de la început, se arată clar că Domnul domneşte. Tronul Său este totodată siguranţa şi tăria noastră. El este punctul central, sublim al universului întreg şi totodată arvuna că, Cuvântul puterii Domnului va impune ascultare oricărei fiinţe create. El este simbolul ordinii, domniei şi autorităţii. Tronul, care stă neclintit în cer, stă în opoziţie cu instabilitatea tuturor regimurilor pământeşti.

2.-3. »Şi pe tron şedea Cineva. Şi Cel care şedea era asemenea unei pietre de iaspis şi de sardiu la înfăţişare.« Cel ce stă pe tron nu este numit cu Nume, ci este descris cu simboluri generale, dar semnificative. Cele două pietre preţioase amintite aici, iaspisul şi sardiul, oferă într-o oarecare măsură o reflectare a slavei şi maiestăţii lui Dumnezeu. Desigur, slava caracteristică Lui nu o pot descrie nici cele mai sublime lucruri din creaţie. Dumnezeu, »pe care nici un ochi omenesc nu L-a văzut, şi pe care nici nu-L poate vedea«, locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia (1. Timotei 6:16 ). Dar ce poate fi prezentat simbolic prin lucrurile create, aceasta va fi revelat. Iaspisul şi sardiul sunt enumerate în cele 12 pietre preţioase care împodobeau pieptarul marelui preot (Exod 28:17-20 ), prima fiind sardonixul (sau sardiu) şi ultima fiind iaspisul; ele sunt numite şi printre pietrele care descriu măreţia împăratului simbolic din Tir (Ezechiel 28:13 ), în primul rând este numit iarăşi sardiu, iar iaspis este a şasea piatră. Aceste pietre preţioase le regăsim apoi la descrierea oraşului sfânt, a Ierusalimului, în slava şi domnia lui peste pământ în timpul Împărăţiei de o mie de ani (Apocalipsa 21:19-20 ), iaspis pe primul loc şi sardiu pe locul şase. Este fără însemnătate faptul că în aceste trei enumerări de pietre preţioase, care reflectă ceva din Dumnezeu, mai întâi în legătură cu harul Său, apoi în legătură cu creaturile Sale şi în cele din urmă cu slava Împărăţiei se schimbă ordinea lor? Este o simplă întâmplare sau este mărturia că la baza înştiinţărilor inspirate este un anumit plan? Desigur, ultima este adevărată. Strălucirea scânteietoare a iaspisului* şi roşul aprins al sardiului sunt un tablou al slavei şi strălucirii radiante a lui Dumnezeu, în măsura în care aceasta este posibil să fie văzută. Gloria lui Dumnezeu, aşa cum este ea văzută simbolic în piatra de iaspis, este şi strălucirea (Apocalipsa 21:11 ), siguranţa (Apocalipsa 21:18 ) şi prima temelie (Apocalipsa 21:19 ) a Adunării, a Miresei când, în viitor ea, ca oraşul sfânt, va fi reşedinţa guvernării cereşti în timpul Împărăţiei de o mie de ani.

*Notă: prin iaspisul din cartea Apocalipsa se înţelege probabil diamantul, la care se potriveşte în totalitate descrierea din cartea Apocalipsa 21:11 . Piatra denumită astăzi iaspis este o piatră semi-preţioasă opacă de o valoare relativ mică.

3. »Şi de jur-împrejurul tronului era un curcubeu, asemenea smaraldului la vedere.« Tronul în mărimea şi măreţia lui este corespunzător Domnului domnilor. Curcubeul care îl înconjoară mărturiseşte de faptul că Dumnezeu, în practicarea suveranităţii Sale absolute şi a puterii Sale dominante, Îşi aminteşte totuşi în har de legământul pe care l-a făcut cu creaturile Sale. Pentru toţi cei din cer acesta este un semn al faptului, că Dumnezeu se bucură să lase bunătatea să domine. Curcubeul complet, neîntrerupt, din jurul tronului vesteşte adevărul permanent al cuvântului: »Bunătatea lui durează veşnic.« Curcubeul aşezat în nori, cu culorile sale şi frumuseţea sa, este semnul legământului lui Dumnezeu cu pământul (Geneza 9:9-17 ). Aproape niciodată el nu se vede ca un cerc închis, de cele mai multe ori numai parţial sau jumătate de cerc. El este o învăţătură vizibilă din partea lui Dumnezeu pentru toată omenirea, un semn public, atârnat în cer, pentru ca toţi să vadă şi să înveţe că Dumnezeu este bun – o lecţie de la Dumnezeu şi despre Dumnezeu dată oamenilor. La ultima amintire a curcubeului, acesta se vede pe capul Domnului când, cu putere, Îşi dovedeşte dreptul asupra pământului. El va curăţi locul murdărit cu mătura nimicirii, dar chiar şi atunci apare iarăşi vechiul semn stabilit cu privire la bunătatea lui Dumnezeu (Apocalipsa 10:1 ). Curcubeul ceresc de jur-împrejurul tronului este »asemenea smaraldului la vedere«. În locul culorilor diferite, cu care suntem obişnuiţi la privirea curcubeului, el are culoarea acestei pietre preţioase. Verdele plăcut, culoarea proprie lumii plantelor şi singura culoare care niciodată nu oboseşte ochiul, este deci culoarea aleasă pentru acest curcubeu. Sfinţii glorificaţi vor avea permanent întregul curcubeu înaintea ochilor lor, pe care nu vor obosi niciodată să-l privească şi, prin aceasta, aducerea aminte de harul lui Dumnezeu pentru pământ, chiar şi atunci când El este gata să judece pe oameni.

Autoritatea regală a celor mântuiţi:

4. »Şi de jur-împrejurul tronului erau douăzeci şi patru de tronuri, şi pe tronuri şedeau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capetele lor erau cununi de aur.« Tronurile şi cununile arată spre o ceată a sfinţilor mântuiţi şi glorificaţi în cer, care au fost făcuţi o împărăţie. Este clar că ei vor ocupa acest loc nu înainte, ci după învierea sau transformarea lor (1. Corinteni 15:23 ). Ideea că aceştia ar fi duhuri, care vor sta acolo îmbrăcaţi şi încununaţi, este nepotrivită şi complet străină Sfintei Scripturi. De jur-împrejurul tronului măreţ din cer, ale cărui dimensiuni nu sunt date, sunt douăzeci şi patru de tronuri, a căror înfăţişare şi tărie descinde şi este păstrată din cea a tronului Celui veşnic. Cei douăzeci şi patru de bătrâni* reprezintă totalitatea celor mântuiţi, care atunci vor fi în cer. Ei joacă un rol deosebit în evenimentele despre care se relatează în capitolele de la capitolul 4 la capitolul 19. Pentru ultima dată ei sunt amintiţi în capitolul 19:4. Bătrânii sunt clar diferenţiaţi de fiinţele vii şi de îngeri. În capitolul 5, vedem o activitate diferită a bătrânilor şi a îngerilor, aşa că este imposibil să-i considerăm a fi una şi aceeaşi fiinţă; în versetul 11, sunt numite cele trei grupe: îngeri, fiinţe vii şi bătrâni, una lângă alta. Bătrânii cântă (capitolul 5:9), îngerii vorbesc (capitolul 5:12). Îngerii nu sunt niciodată număraţi (Evrei 12:22 ), numărul bătrânilor ne este făcut cunoscut. De cinci ori este numit numărul lor simbolic de douăzeci şi patru. Despre îngeri nu se spune niciodată că ei au fost încununaţi sau că vor fi încununaţi, dar despre bătrâni se spune aceasta. Cântarea de laudă comună din cer, cu harfe şi cântare, pare să fie misiunea specifică bătrânilor. O pricepere dată de Dumnezeu, în mod deosebit pentru teme şi obiecte care stau în legătură cu mântuirea, se găseşte la bătrâni şi nu la îngeri. De aceea în bătrâni vedem ceata nenumărabilă a sfinţilor mântuiţi, înviaţi, transformaţi şi răpiţi »ca să întâmpine pe Domnul în văzduh« (1. Tesaloniceni 4:17 ). Tronurile şi cununile lor vorbesc despre demnitatea lor împărătească, harfele şi cântarea arată bucuria lor în aducerea adorării, în timp ce hainele lor albe şi potirele de aur arată caracterul lor preoţesc şi o activitate preoţească. De ce sunt douăzeci şi patru de bătrâni? După însemnătatea acestui număr trebuie căutat în 1. Cronici 24 şi 25. Acolo, David a împărţit pe preoţi, prin tragere la sorţi, în douăzeci şi patru de grupe sau compartimente, care făceau slujba la rând (Luca 1:5,8,9 ). Bătrânul sau capul fiecărei grupe stătea reprezentativ pentru toată preoţia levitică. În felul acesta erau acolo douăzeci şi patru de căpetenii ale preoţilor şi un mare preot. Slujba lor felurită corespundea activităţii bătrânilor din cer, căci şi templul (ca şi cortul din pustie) în structura lui, cu uneltele şi obiectele lui, precum şi slujbele care se făceau, era rânduit conform lucrurilor din ceruri. Copiii lui Dumnezeu sunt numiţi »o preoţie sfântă« şi »o preoţie împărătească« (1. Petru 2:5,9 ) şi noi putem să-i vedem aici îndeplinind amândouă activităţile.

*Notă:  Bătrânii sunt amintiţi de douăsprezece ori în cartea Apocalipsa. Diferitele acţiuni şi slujbe, la care ei iau parte sau pe care le fac, arată suficient că ei reprezintă pe sfinţii mântuiţi şi glorificaţi. Ei stau pe tronuri, ei cad cu faţa la pământ şi adoră, unul din ei mângâie pe vizionarul care plânge şi îi face cunoscut gândurile lui Dumnezeu, ei sunt cei mai apropiaţi de tron şi de Miel, ei au harfe şi potire de aur pline cu tămâie, ei cântă (ceea ce nu se spune niciodată despre îngeri), unul din ei dă o explicaţie foarte clară cu privire la cei mântuiţi de pe pământ, ei preamăresc adorând triumful lui Dumnezeu cu privire la Împărăţie şi la veşnicie, ei rostesc »Amin, Aleluia!« al lor cu privire la judecarea curvei, care a stricat pământul. Cuvântul bătrâni apare în următoarele locuri: Apocalipsa 4:4,10 ; 5:5,6,8,11,14 ; 7:11,13 ; 11:16 ; 14:3 ; 19:4 . * 

 Hainele albe arată curăţia şi caracterul preoţesc al bătrânilor, cununile de aur de pe capetele lor arată demnitatea împărătească. Fiecare mântuit şi sfânt răpit la cer va purta această cunună. Nu este nicidecum o cunună deosebită care va fi dată numai unora, ci ea lasă să se recunoască demnitatea împărătească şi autoritatea pe care o vor primi deopotrivă toţi sfinţii cereşti.

Tronul ca punct central al tuturor acţiunilor:

5.-6. »Şi din tron ieşeau fulgere şi glasuri şi tunete; şi iată şapte făclii de foc, arzând înaintea tronului, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu; şi înaintea tronului era ca o mare de sticlă, asemenea cristalului; şi în mijlocul tronului şi în jurul tronului, patru făpturi vii, pline de ochi pe dinainte şi pe dinapoi.« După ce am văzut relaţia sfinţilor cu tronul, pe care îl înconjurau, precum şi autoritatea lor împărătească, care descindea din tron şi era dependentă de tron, ne este prezentat detaliat tronul şi acţiunile care porneau de la tron. De pe tron, şi nu din tron, pleacă prevestitorii judecăţilor care vor veni: »fulgere şi glasuri şi tunete«. S-a spus deja, că aproape la nimic nu se face aluzie în cartea Apocalipsa, care să nu se găsească în Biblie. Putem adăuga că autorul Apocalipsei presupune că, cititorului îi sunt suficient de bine cunoscute celelalte părţi ale Sfintei Scripturi şi fiecare din simbolurile numeroase din această carte poate fi explicat şi înţeles dacă se ţine seama de folosirea lui în una sau alta din părţile Sfintei Scripturi. În niciun caz să nu se caute explicarea unei părţi oarecare a cărţii Apocalipsa în afara Bibliei. Înţelesul unui simbol trebuie căutat numai în Biblie. Anunţarea întreită a judecăţii, care va veni în curând, prin fulgere, glasuri şi tunete, este în mare măsură potrivită să producă groază în inimile oamenilor vinovaţi de pe pământ. Tronul este gata să se impună prin putere. Dumnezeu este gata, ca în perioada de timp cuprinsă între răpirea sfinţilor cereşti şi revenirea lor viitoare din cer, să aducă judecata asupra nedreptăţii evidente, egoiste, practicate pe pământ. Aceşti prevestitori ai judecăţii sunt indicii de atenţionare cu privire la puterea Sa judecătorească (Psalmul 29:3-5 ). În legătură cu vestirea Legii pe Muntele Sinai se folosesc aceleaşi semne şi altele pe lângă acestea (Exod 19:16-19 ; 20:18 ). Impresia pe care ele au creat-o asupra poporului este descrisă prin cuvintele: »şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă« (Exod 19:16 ). Cu cât mai îngrozitoare trebuie să se arate aceste semne ale mâniei divine în domeniul mult mai larg, în care răul se arată clar sub domnia lui Satan!

5. »Şi şapte făclii de foc ardeau înaintea tronului.« Cele şapte făclii de foc arată plinătatea şi desăvârşirea Duhului în acţiunea guvernării divine. Duhul nu este văzut aici în lucrarea Sa pentru mântuirea oamenilor prin predicarea Evangheliei şi nici prin lucrarea Sa diferită în mijlocul Adunării, ci în deplina Sa armonie a Fiinţei şi lucrării Sale cu tronul însuşi. Tot ce nu se potriveşte curăţiei desăvârşite a tronului trebuie judecat; de aceea Duhul este văzut aici în legătură cu caracterul dreptăţii absolute a tronului. Aceste şapte făclii de foc vor cerceta totul şi vor aduce la lumină ce este în opoziţie cu natura sfântă a lui Dumnezeu (compară capitolul 1:4 şi Isaia 11:2 ).

6. »Şi înaintea tronului era ca o mare de sticlă, asemenea cristalului.« Unele lucruri, al căror scop şi înţelesul lor simbolic ne este prezentat de Vechiul Testament, le găsim şi în Apocalipsa. Aici este o aluzie la ligheanul din cortul întâlnirii (Exod 30:18-21 ) şi mult mai clar o aluzie la marea turnată din Templu (1. Împăraţi 7:23-26 ); ambele erau destinate pentru spălarea preoţilor. Marea de sticlă arată o stare permanentă de sfinţenie, la curăţia interioară şi exterioară, aşa că nu mai este necesară spălarea. Locul »înaintea tronului« arată că această curăţie corespunde caracterului sfânt al tronului însuşi. Clarităţii şi frumuseţii locului sfânt şi a celor ce au loc înaintea tronului corespunde şi marea »asemenea cristalului«. Cele două simboluri, sticlă şi cristal, sunt înrudite, dar nu sunt acelaşi lucru. Sticla este fabricată, un cristal este în general un produs al naturii. Astfel sticla arată o stare consolidată a curăţiei, în timp ce cuvântul cristal arată că această stare corespunde naturii sfinte a lui Dumnezeu. De simbolul cristalului este legat gândul referitor la slava divină (Ezechiel 1:22 ; Apocalipsa 21:11 ; 22:1 ). Marea de sticlă mai este amintită încă o dată în capitolul 15:2, dar acolo »amestecată cu foc«, ceea ce arată proba fierbinte de foc din care au ieşit martirii. Acolo învingătorii stau pe marea de sticlă; aici nu se spune că cineva ar sta pe ea.

6. »Şi în mijlocul tronului şi în jurul tronului, patru făpturi vii, pline de ochi pe dinainte şi pe dinapoi.« Vizionarul descrie acum o clasă deosebită de fiinţe; ele sunt numite fiinţe vii şi se deosebesc de bătrâni şi de îngeri. Ele sunt mai strâns legate de tron decât sunt bătrânii sau îngerii. Locul lor »în mijlocul tronului« arată că ele sunt oarecum părţi componente ale tronului, cuvintele »de jur-împrejurul tronului« arată că ele sunt în afara tronului, dar stau în legătură cu tronul. Aceasta înseamnă că fiinţele vii pot fi privite sub două aspecte: sau de nedespărţit, legate de puterea judecătorească a lui Dumnezeu, sau despărţite de ea, dar stând într-o strânsă legătură cu ea. Prin cuvintele »pline de ochi pe dinainte şi pe dinapoi« se constată că ele posedă capacitatea recunoaşterii şi înţelegerii nemijlocite precum şi priceperea şi capacitatea de judecată spirituală.

Fiinţele vii şi adorarea adusă de ele:

7.-8. »Şi cea dintâi făptură vie, asemenea unui leu; şi cea de-a doua făptură vie, asemenea unui viţel; şi cea de-a treia făptură vie, având faţa ca de om; şi cea de-a patra făptură vie, asemenea unui vultur zburând. Şi cele patru făpturi vii, fiecare din ele având câte şase aripi, erau pline de ochi de jur-împrejur şi pe dinăuntru; şi zi şi noapte nu încetau spunând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era şi care este şi care vine!”« De ce sunt patru fiinţe vii? Deoarece ele reprezintă simbolic însuşirile şi caracteristicile lui Dumnezeu, care se arată şi acţionează în acţiunea Sa judecătorească cu oamenii şi cu pământul. Numărul patru este caracteristic pentru om, pentru lume şi creaţia materială în general; el se foloseşte când este vorba de tot pământul. În această descriere a fiinţelor vii sunt numite patru creaturi, care pot fi privite ca şi reprezentanţi ai creaţiei – în mod deosebit a lumii animale. Leul este simbolul maiestăţii şi puterii, viţelul (sau taurul) este simbolul răbdării şi perseverenţei, omul este simbolul cercetării şi priceperii şi vulturul este simbolul repeziciunii în a acţiona. Însuşirile acestor reprezentanţi simbolici sunt însă şi trăsături de caracter, care se vor arăta foarte clar în exercitarea guvernării divine şi în mod deosebit în judecăţile divine care vor veni. Toată scena de sub cer va fi lovită de judecată, de aceea apare aici numărul patru*. În totalitatea celor patru fiinţe vii vedem o prezentare completă – desigur simbolică – a caracteristicilor care vor marca acţiunea judecătorească a lui Dumnezeu. Simbolurile sunt derivate de la cele mai reprezentative animale, însă nu din animalele mării. Prima caracteristică a tronului lui Dumnezeu, prezentată prin leu, este maiestate, tărie şi atotputernicie (Geneza 49:9 ; Daniel 7:4 ; Amos 3:8 ). Simbolul al doilea este un viţel (sau taur) şi se referă la lucrarea făcută cu răbdare şi acţiunea perseverentă spre binele altora (1. Împăraţi 9:9,10 ; Proverbe 14:4 ). Cea de-a treia fiinţă vie avea înfăţişarea unui om şi aceasta arată cercetare şi pricepere (Iov 9:24 ; Ezra 9:6 ; Proverbe 17:24 ). Cel de-al patrulea simbol, un vultur care zboară, reprezintă o privire pătrunzătoare şi acţiune rapidă (Deuteronom 28:49 ; Iov 9:26 ; 39:27-29 ; Habacuc 1:8 ). Aceste caracteristici descriu împreună caracterul tronului lui Dumnezeu în relaţia lui cu pământul. Judecăţile vor fi exercitate cu putere, perseverenţă, judecată şi rapiditate. Oameni şi îngeri vor fi în acestea uneltele executive ale voinţei neîngrădite a lui Dumnezeu.

*Notă: numărul trei stă semnificativ în legătură cu ceea ce este divin; după cum numărul patru cu ceea ce este omenesc, cu ceea ce se referă la pământ, la lume, la creaţia materială. Găsim o împărţire împătrită a omenirii: naţiuni, seminţii, popoare, limbi (Apocalipsa 7:9 ); patru anotimpuri; patru prezentări ale Domnului Isus în Evanghelii; patru puncte cardinale; patru imperii (Daniel 7 ); patru judecăţi grele ale lui Dumnezeu (Ezechiel 14:21 ); patru femei în arborele genealogic al lui Isus Hristos (Matei 1 ); patru părţi, patru colţuri şi patru coarne ale Altarului din faţă şi ale altarului de aur.*

 Heruvimii sunt reprezentanţii simbolici ai regimului lui Dumnezeu. De la prima lor amintire (Geneza 3:24 ) şi până la ultima lor amintire (Evrei 9:5 ) acesta este gândul predominant cu privire la ei. Diferenţele între fiinţele vii din Ezechiel 1, heruvimii din capitolul 9 şi 10 ale aceluiaşi profet şi fiinţele vii din Apocalipsa sunt numeroase şi interesante. În descrierea făcută de profetul captivităţii, fiecare din fiinţele vii avea patru feţe (una din ele ca o faţă de om) şi patru aripi (Ezechiel 1:6,10 ). Vizionarul Ioan a văzut numai pe cea de-a treia fiinţă vie cu faţă de om şi fiecare fiinţă vie avea şase aripi (Apocalipsa 4:7-8 ). La Ezechiel ele aveau roţi, aici nu au. Acolo tronul stătea deasupra lor, aici ele sunt în mijlocul tronului şi de jur-împrejurul tronului. Acolo erau pline de ochi, »şi tot trupul lor şi spatele lor şi mâinile lor şi aripile lor şi roţile erau pline de ochi de jur-împrejur« (Ezechiel 10:12 ); aici ele sunt »pline de ochi pe dinainte şi pe dinapoi« precum şi »pline de ochi de jur-împrejur şi pe dinăuntru«. Multe din aceste diferenţe pot fi explicate prin aceea că profetul Ezechiel descrie în principal judecata peste Iuda şi Ierusalim şi, deoarece această judecată trebuia să vină din nord (Babilon), trebuia ca şi roţile să se rostogolească pe pământ şi în felul acesta să prezinte desfăşurarea judecăţilor pământeşti. În Apocalipsa 4, fiinţele vii nu sunt încă văzute în acţiune; ele sunt slujitorii tronului pregătiţi să acţioneze. Acţiunea lor judecătorească are loc din cer, de aceea au aripi şi nu roţi. În afară de aceasta domeniul judecăţilor, pe care vizionarul îl are înaintea ochilor, este mult mai vast decât cel numai asupra lui Iuda şi a capitalei lui vinovate, Ierusalimul. Tot pământul va tremura în curând sub acţiunile judecătoreşti ale tronului. Lucrarea heruvimilor stă în legătură cu gloria revelată a lui Dumnezeu în guvernarea Sa (Ezechiel 10 ), lucrarea serafimilor este în mod deosebit în legătură cu sfinţenia lui Dumnezeu, pe care ei o adeveresc solemn. Fiinţele vii din Apocalipsa unesc în sine caracteristici ale heruvimilor şi ale serafimilor. Fiecare din cele patru fiinţe vii avea şase aripi. Şi serafimii, care sunt amintiţi numai în Isaia 6, aveau fiecare şase aripi; cu câte două aripi îşi acopereau feţele, picioarele şi cu două zburau, ca să poată acţiona rapid. Fiinţele vii, pe care le-a văzut profetul Ezechiel, aveau fiecare patru aripi (Ezechiel 1:6 ). Numărul patru apare des în acest capitol, deoarece este în legătură cu guvernarea lui Dumnezeu pe pământ. Cele şase aripi ale fiinţelor vii din cartea Apocalipsa arată o lucrare, care depăşeşte forţele naturale, deci o lucrare supranaturală.

8. »Pline de ochi de jur-împrejur şi pe dinăuntru.« Faptul că ele sunt pline de ochi şi pe dinăuntru arată capacitatea unei înţelegeri lăuntrice, spirituale, a principiilor şi acţiunilor lui Dumnezeu în guvernarea Sa. În versetul 6 se spune că ele sunt »pline de ochi pe dinainte şi pe dinapoi«. În aceasta este o referire la faptul că fiinţele vii observă atât viitorul cât şi trecutul.

8. »Şi zi şi noapte nu încetau spunând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era şi care este şi care vine!”« După ce vizionarul a descris fiinţele vii, el vorbeşte acum despre adorarea, pe care ele o aduceau. În această activitate binecuvântată şi fericită nu există oboseală, »zi şi noapte nu încetau«. În slujba lor nu există nedesăvârşire, ele adoră fără slăbiciune şi neobosite. Ele spun neîncetat: »Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era şi care este şi care vine!« Observăm aici, că fiinţele vii se aseamănă sub două aspecte cu serafimii, în numărul aripilor lor şi în adorarea întreită (Isaia 6:3 ). Lucrarea mâinilor Sale laudă pe Dumnezeu, dar mai clar acest »sfânt, sfânt, sfânt« depune mărturie despre ce este El în Sine Însuşi, despre natura Sa desăvârşit de sfântă. Titlurile reunite aici ale Dumnezeirii şi adevărurile legate de fiecare titlu în parte sunt preamărite şi înălţate neîncetat. Aceleaşi fiinţe puternice, care execută poruncile drepte ale tronului (Isaia 6 ), Îl preamăresc aici pe El în trăsăturile Lui divine. Fiinţele vii, care ele însele reprezintă simbolic caracteristicile diferite prezentate mai înainte, »dădeau glorie şi onoare şi mulţumire Celui care stă pe tron, care este viu în vecii vecilor.« Titlurile divine sunt Iehova (Domn), Cel veşnic; Dumnezeu, titlul care exprimă relaţia Sa cu creaţia şi Dumnezeirea Sa absolută; Cel Atotputernic, titlul care arată harul Său şi puterea Sa şi izvoarele Sale de ajutor, care nu seacă niciodată. În afară de aceasta, Dumnezeu este glorificat ca Dumnezeul tuturor veacurilor: »Care era şi care este şi care vine«. Cu privire la tema sublimă, ce este Dumnezeu în Fiinţa Sa şi în natura Sa proprie, vrem să îndreptăm atenţia la capitolul 1:4 şi la gândurile referitoare la această temă, cuprinse în cartea aceasta. Aici cuvintele »care era«, altfel decât în capitolul 1:4, sunt înaintea expresiei existenţei Sale independente şi veşnice »care este«. În felul acesta adoră cele patru fiinţe vii pe Dumnezeu.

Bătrânii adoră:

9.-11. »Şi, când făpturile vii vor da glorie şi onoare şi mulţumire Celui care stă pe tron, care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrâni se vor prosterna înaintea Celui care stă pe tron şi se vor închina Celui care este viu în vecii vecilor şi vor arunca înaintea tronului cununile lor, şi vor spune: „Vrednic eşti, Domnul nostru şi Dumnezeul nostru, să primeşti gloria şi onoarea şi puterea, pentru că Tu eşti Acela care ai creat toate şi datorită voii Tale ele erau şi au fost create!”«  Fiecare din fiinţele (făpturile) vii este în sine însuşi o prezentare simbolică a uneia sau mai multor însuşiri divine şi acum cele patru făpturi vii se unesc, înainte de a începe cu acţiunile lor de guvernare (capitolul 6), ca să aducă Celui ce stă pe tron gloria şi onoarea şi mulţumirea care se cuvin Numelui Lui. Aşa cum am văzut, ele certifică, prin acel întreit »sfânt«, curăţia desăvârşită a Fiinţei Sale. Şi preamărirea care urmează, adusă de ele (versetul 9), este întreită, ca şi preamărirea adusă de bătrâni (versetul 11). Oricare ar fi unealta pentru exercitarea puterii judecătoreşti a tronului – al cărei reprezentant simbolic sunt aici făpturile vii – îngeri sau oameni, toţi trebuie să se îndrepte spre El cu putere şi plinătate crescândă. Este important să vedem aceasta aici. Preamărirea adusă de fiinţele vii este dovada pentru aceasta. Adorarea adusă de bătrâni are un alt caracter decât adorarea adusă de fiinţele vii. Un semn caracteristic, care diferenţiază adorarea adusă de ei de adorarea adusă de fiinţele vii, este că bătrânii se adresează direct lui Dumnezeu la persoana a doua: »Tu eşti vrednic«. În opoziţie cu aceasta, fiinţele vii vorbesc despre Dumnezeu la persoana a treia. Bătrânii adoră ca oameni mântuiţi, ca aceia care au gândul lui Hristos (1- Corinteni 2:16) şi pot să înţeleagă gândurile lui Dumnezeu şi să-L cunoască personal în sfinţenia şi dragostea Sa. Este adorarea adusă de oameni, a căror inimă a fost câştigată de dragostea Sa, care întrece orice pricepere şi a căror conştiinţă a fost curăţită prin credinţa în mărturia divină dată sângelui preţios al lui Hristos. Sfinţii se prosternă înaintea tronului. Ei se pleacă înaintea locului, pe care El Îl ocupă în glorie, Îl adoră în existenţa Sa nesfârşită şi gloria, care le-a fost dată lor, o depun înaintea gloriei Sale proprii, care este mai presus de toate, atribuindu-I toată gloria, de care numai El este vrednic; cu toate acestea ei Îl caracterizează corespunzător caracterului, pe care îl poartă aici înălţarea gloriei Sale, ca şi Creator, datorită căruia sunt toate lucrurile. Aceasta rămâne totdeauna adevărat, chiar dacă lucrurile sunt trecătoare. Cititorul va remarca aici, că fiinţele vii Îl glorifică şi explică cine este El, în timp ce bătrânii Îi aduc cu înţelegere adorare. Pretutindeni, unde întâlnim bătrânii în cartea Apocalipsa, ei dau motivul pentru care ei Îl adoră. Ei posedă înţelegerea spirituală. Se observă că fiinţele vii Îi aduc glorie, onoare şi mulţumire, în timp ce bătrânii vorbesc despre glorie, onoare şi putere. Observăm în continuare, că bătrânii se prosternă înaintea Lui, înaintea Aceluia pe care ei Îl iubesc şi venerează, dar ei îşi aruncă cununile înaintea tronului în recunoaşterea acestuia (a tronului), de unde le va veni şi le va fi păstrată demnitatea lor. Caracterul foarte impresionant al scenei din capitolul 4 trebuie să fie sesizat de fiecare cititor cu judecată. Vizionarul a fost pregătit corespunzător prin aceste viziuni sublime pentru descoperirile care urmează. Nu se poate, ca şi duhul cititorului să nu fie condus, să se ocupe cu interes mare de ele. Nici măcar cititorului neatent nu poate să-i scape, cât de asemănătoare este toată această scenă cu apariţiile introductive ale lui Dumnezeu din Isaia 6 şi Ezechiel 1 . Motivul adorării, pe care o aduc bătrânii, este gloria lui Dumnezeu ca Creator. Ei spun: »Tu eşti Acela care ai creat toate şi datorită voii Tale ele erau şi au fost create!« Toate lucrurile există datorită voii Sale neîngrădite şi datorită plăcerii Sale. El le-a chemat la existenţă. El este Creatorul tuturor celor create. Adorarea se bazează pe cunoaşterea lui Dumnezeu, pe cunoaşterea a ceea ce El este în Fiinţa Sa proprie ca şi Creator şi susţinător al universului. Prima cerinţă de bază a lui Dumnezeu faţă de creatura Sa este această recunoaştere necesară a puterii şi gloriei Sale, prin care au fost create şi sunt susţinute toate cele din ceruri şi de pe pământ, oameni şi îngeri, fiinţe vii şi lucruri fără viaţă (Romani 1:19-21 ). Prima realitate, care ne este revelată în Scripturi, este creaţia şi aceasta este şi prima revelaţie, care este înţeleasă prin credinţă (Evrei 11:3 ).  Adorarea din capitolul următor se bazează pe mântuirea prin sânge şi, de aceea, în mod necesar Mielul este Persoana centrală. Tronul însuşi este obiectul distins din acest capitol, Mielul în legătură cu tronul este tema deosebită a capitolului 5. Capitolul pe care l-am studiat aici este deosebit de interesant. Tronul Celui veşnic este siguranţa că El guvernează totdeauna universul în concordanţă cu propria Sa natură. Acest tron, care stă în cer pe temelia tare a dreptăţii veşnice, este garanţia pentru durabilitate şi siguranţă. Prin cuvintele din versetul 2 »pe tron şedea Cineva« – numai Unul – se face clar că nu va fi nicio schimbare pe acest tron, nicio transmitere a puterii suverane, niciun urmaş, niciun regim intermediar şi nicio înfrângere a domniei. În acest capitol nu este nicio cântare, nicio apariţie a Mielului înjunghiat şi nicio amintire a sângelui Mielului. Toate acestea sunt caracteristici ale capitolului următor şi, deoarece aceste lucruri nu se găsesc aici, acest capitol nu este aşa de des citit, cum este capitolul 5. Dar tronul cu gloriile lui simbolice, cu tot ce îi aparţine şi cu tot ce îl înconjoară, oferă o însemnătate deosebită acestui capitol. Interesele faţă de el vor creşte, în măsura în care este citit şi studiat cu mai mare atenţie.

DE CE ESTE CERUL ÎNTUNECAT NOAPTEA?

DE CE ESTE CERUL ÎNTUNECAT NOAPTEA? 

Confruntați cu descoperirea lui Galilei, care a fost primul ce a susținut ideea că stelele sunt asemenea Soarelui nostru, întelepții din vremurile trecute și-au pus întrebarea următoare: de ce noaptea cerul este întunecat? Natura paradoxală a problemei vine din faptul că într-un Univers static, care există dintotdeauna și conține un număr infinit de stele distribuite într-un spațiu infinit (model cosmologic acceptat la un moment dat), cerul nopții ar trebui să fie mai degrabă luminos, iar nu întunecat. Dacă Universul este infinit și stelele sunt corpuri cerești asemenea Soarelui, de ce noaptea cerul este întunecat, neavând o luminozitate cel puțin apropiată de cea din timpul zilei? Să examinăm în continuare diferitele posibilități și apoi pe cea mai probabilă dintre acestea. Paradoxul este atribuit de obicei astronomului amator german Heinrich Wilhelm Olbers, care l-a formulat în anul 1823. Deși Olbers a fost primul care a popularizat această întrebare în rândul oamenilor de știință din secolul al XIX-lea, există dovezi istorice care arată că astronomii și-au pus aceeași problemă înainte de Olbers. Primul care a încercat să justifice fenomenul a fost chiar Johannes Kepler, care, inspirat de observațiile lui Galilei, scria despre luminozitatea cerului pe timp de noapte în lucrarea sa „Dissertation cum Nuncio Sidereo” din 1610. Kepler trăgea concluzia că întunericul nopții contrazicea concepția specifică vremurilor, anume că Universul este infinit în timp și spațiu. Din punctul lui de vedere undeva se afla o margine, pe care oamenii nu o puteau detecta deoarece Terra s-ar afla în centrul Universului. Justificarea conform căreia apa din atmosferă dispersează lumina solară și ne face să vedem cerul albastru și luminos nu este un răspuns complet pentru acest paradox, mai ales că atmosfera are pe timp de noapte o compoziție aproximativ identică cu cea din timpul zilei. De-a lungul timpului au fost formulate mai multe posibile explicații ale paradoxului. O presupunere ar fi că praful interstelar și norii de gaz aflați în spațiul dintre Terra și stele absorb lumina acestora, împiedicându-ne să observam totalitatea stelelor. Explicația se dovedește greșită, deoarece calculele estimative cu privire la cantitatea de materie interstelară ce ar trebui să existe în Univers pentru a se produce fenomenul de mai sus arată că în situația în care presupunerea ar fi adevarată, atunci și Soarele ar fi înconjurat de un nor de praf. Faptul că numărul stelelor este finit ar putea fi și el un răspuns la paradox. Totuși, există un număr suficient de stele pentru a putea tapeta bolta cerească cu acestea. Deci nici acesta nu pare a fi răspunsul. Universul nu are o distribuție uniformă a materiei. Stelele sunt concentrate în galaxii, iar galaxiile în roiuri de galaxii. Din această afirmație putem trage concluzia că cerul este mai întunecat noaptea deoarece în spatele unei stele pot exista ascunse pentru noi multe altele. Este o presupunere care nu poate fi încă totalmente contrazisă. Cea mai plauzibilă explicație vine din faptul că Universul a avut un început în spațiu și timp. Explicația cea mai bună pentru paradoxul lui Olbers este însă legată de vârsta Universului și a corpurilor cerești din componența acestuia. Stelele au o durată de viață limitată, de ordinul a 10 miliarde de ani. Unele se nasc abia acum, altele deja s-au stins. Lumina altora poate nici nu a ajuns încă la noi. Cu alte cuvinte, totalitatea stelelor nu pot lumina bolta cerească terestră deodată. Pe de altă parte, faptul că Universul este în expansiune produce modificări în radiația pe care noi o receptăm de la stele. Deoarece spațiul se dilată, stele se îndepartează de noi și lumina suferă un fenomen de deplasare spre roșu, ajungându-se ca radiația emisă cândva de stea în domeniul vizibil să fie receptată pe Terra sub formă de radiație în infraroșu. Cerul nu este deloc întunecat dacă îl privim în alt domeniu al undelor decât cel vizual. Radioastronomii au descoperit așa-numita radiație cosmică de fond, care este uniform repartizată pe suprafața boltei cerești. Din cele menționate mai sus, ideea cea mai importantă este că întunericul nopții, – o observație aparent banală -, este o dovadă grăitoare pentru faptul că trăim într-un Univers ce are o vârstă finită și deci nu există dintotdeauna, așa cum omenirea a crezut multă vreme. Totodată, faptul că Universul se află în expansiune se dovedește benefic pentru existența noastră, deoarece în lipsa expansiunii cerul ar putea fi de 180.000 de ori mai luminos decât este acum, condiții în care lumea ar fi arătat cu totul altfel astăzi.