DIVERSE – Partea a cincea.

DIVERSE – Partea a cincea

18. „Ciuma lui Caragea”:

 Imediat după ce Ioan Caragea a venit în Ţara Românească ca domnitor fanariot, în decembrie 1812, în ţară a început o groaznică epidemie de ciumă, cunoscută sub numele de „ciuma lui Caragea”. A fost în multe rânduri ciumă în țară, dar analele României nu pomenesc de o boală mai grozavă decât ciuma lui Caragea! Niciodată acest flagel n-a făcut atâtea victime! Au murit până la 300 de oameni pe zi și se crede că numărul morților în toată țara a fost mai mare de 90.000. Cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă, și violența era așa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort. Spaima intrase peste tot și făcuse să dispară orice simțământ de iubire și de devotament. Mamele își părăseau copiii, iar bărbaţii îşi lăsau soțiile pe mâinile cioclilor. Toți bețivii, toți destrămații își atârnau un șervet roșu de gât, se urcau într-un car cu boi și porneau pe hoție din casă în casă, din curte în curte. Ei umblau ziua și noaptea prin locuințele oamenilor și puneau mâna pe ce găseau: bani, argintării, ceasornice, scule, etc., fără ca nimeni să îndrăznească a li se împotrivi. Fugea lumea de dânșii ca de moarte, căci ei luau pe bolnavi sau pe morți în spinare, îi trânteau în car, claie peste grămadă, și porneau cu carul plin spre Dudești sau spre Cioplea, unde erau locurile ciumaților. Se încrețea carnea pe trup auzindu-se grozăviile și cruzimile făcute de acești tâlhari bieților creștini căzuți în ghearele lor. Rareori bolnavul ajungea cu viață la câmpul ciumaților. De multe ori o măciucă peste cap făcea într-o clipă ceea ce era să facă boala în două-trei zile! Și poate că acei uciși astfel erau mai puțin de plâns, căci mai mult erau de jale acei aruncați vii în câmp, fără așternut, și fără acoperământ, pe pământ ud și înghețat. Pe Câmpul Dudeştilor se auzeau țipetele și vaietele nenorociților. Cioclii nu se temeau că se vor molipsi de ciumă, căci mulţi dintre ei căpătaseră imunitate, trecând de câteva ori prin boală şi supravieţuind. După un an, cam prin decembrie 1813, boala a început a se domoli și lumea s-a readunat încetul cu încetul în orașe și sate.

19. 4 scenarii pentru asasinarea lui Tito:

 Se cunoaşte adversitatea de la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50 dintre liderul sovietic, Stalin şi liderul Iugoslaviei, Tito. Diferenţele de viziune dintre cei doil lideri comunişti erau atât de mari, încât ei nu se puteau suporta reciproc. Stalin, în stilul lui caracteristic, a recurs la o metodă preferată pentru a scăpa de un adversar incomod: asasinatul. Istoricul rus, generalul Dmitri Volkogonov, unul dintre cercetătorii cei mai asidui ai arhivelor secrete ale fostei URSS, a dat publicităţii la începutul anilor ’90, în „Izvestia”,  un document extraordinar, atât de confidenţial încât a fost scris de mână (şi nu încredinţat unei dactilografe) de către unul din şefii serviciilor speciale sovietice şi adresat personal lui Stalin. Documentul, datând din a doua jumătate a anului 1952 (deci cu numai câteva luni înainte de moartea lui Stalin) urmărea, nici mai mult nici mai puţin, decât lichidarea fizică a lui Tito, preşedintele Iugoslaviei. Asasinul însărcinat cu această afacere, cunoscut sub numele de cod „Max”, era în viaţa reală un cunoscut şi apreciat istoric şi diplomat latino-american, de origine rusă – Iosif Romualdovici Grigulevici, recrutat de serviciile secrete sovietice în timpul războiului din Spania. Agentul avea o experiență bogată în materie, întrucât fusese unul din membrii echipei de comando conduse de pictorul mexican Siquieros, care a organizat la 24 mai 1940 un prim atentat (neizbutit) împotriva altui adversar al lui Stalin, Troţki. Grigulevici reuşise să fie numit ambasador al Republicii Costa Rica la Vatican, calitate care îi oferea posibilitatea de a se apropia nemijlocit de şeful statului iugoslav. În acest sens, primul scenariu prevedea că, odată ajuns în apropierea lui Tito, „Max” să deschidă, neobservat, un receptacol minuscul cu microbii ciumei, care l-ar fi omorât atât pe Tito, cât şi pe cei din jurul lui. Cât îl privește pe Max, acesta urma să fie imunizat cu un vaccin special. Al doilea scenariu presupunea deplasarea lui Max la Londra, în timpul unei vizite a lui Tito. Agentului sovietic nu i-ar fi fost greu să obţină o invitaţie la recepţia dată la ambasada iugoslavă cu această ocazie şi ar fi urmat să îl suprime pe Tito cu ajutorul unui pistol minuscul, camuflat într-un stilou. Pentru a-şi acoperi retragerea, urma să facă să explodeze câteva bombe lacrimogene, ceea ce ar fi mărit panica şi confuzia. Al treilea scenariu era similar cu cel de-al doilea, numai că locul de desfăşurare ar fi fost Belgradul, tot cu prilejul unei recepţii la care ar fi urmat să participe Tito. Ultimul scenariu prevedea ca „Max” să-i ofere personal lui Tito, ca un dar din partea statului Costa Rica, o cutiuţă cu o bijuterie de preţ. În momentul deschiderii cutiuţei, bijuteria urma să degaje un gaz toxic care l-ar fi ucis pe loc pe preşedintele Iugoslaviei. Deşi operaţiunea primise binecuvântarea lui Stalin, ea nu a mai avut loc, deoarece dictatorul sovietic  a murit în martie 1953.

20. Ordinul de cenzurare a presei în timpul lui Carol al II-lea:

 În 1938, România devenise o dictatură sub conducerea regelui Carol al II-lea. Iar una din metodele prin care s-a introdus dictatura a fost cenzura presei. Iată, de exemplu, din Arhiva Statului, ordinul nr. 128 din 11 februarie 1938, dat de şeful serviciului cenzurii, prim procuror militar, Lt. colonel Romulus Hotineanu: „De la primirea prezentului ordin nu se vor mai lăsa să apară în ziare: 1. Nicio informație despre viața de partide, întrevederi, consfătuiri, deplasări etc.; 2. Nicio declarație politică a niciunui om politic; 3. Niciun comentariu asupra actelor guvernului; 4. Reportaje senzaționale sau ațâțări între cetățeni, fie prin articole de ziare fie prin desemnări, caricaturi etc.; 5. Orice critică personală la adresa oricăruia dintre membrii actualului govern; 6. Publicarea oricărui manifest sau broșură cu caracter politic; 7. Clișeele foștilor oameni politici; 8. Anunțarea anticipată a oricărei audiențe la Suveran. Se vor publica numai comunicatelor date de Mareșalatul Palatului; 9. Nicio știre relativă la intrarea în noul guvern a vreunei alte personalități, decât atunci când va apare în Monitorul Oficial; 10. Nicio critică la adresa instituțiilor fundamentale ale statului; 11. Nicio știre care ar interesa apărarea națională sau Siguranța Statului.”

21. Despre „principele Zamfir”:

 În 1816, se naşte la Bucureşti Ion Ghica, o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost de 5 ori prim-ministrul României. În interesanta sa carte, „Scrisori către Vasile Alecsandri”, Ion Ghica ne vorbeşte despre un personaj misterios – „principele Zamfir” – care se afla la curtea străbunicului său, marele ban Dumitrache Ghica, principe pe care îl numeşte nici mai mult nici mai puţin decât „fiu din flori al împărătesei Maria Tereza”! Iată cum îl descrie Ion Ghica: „Era un om între două vârste, mai mult bătrân decât tânăr; gros la burtă, alb și rumen la față și cu mustățile rase; purta pantaloni de nanchin galben cu capac, băgați în cizme ungurești cu pinteni, jiletcă vărgată, frac cafeniu cu bumbi de metal cu pajură împărătească, cravată roșie de pambriu, în care îi intra bărbia cu totul, până la gură, lăsând să iasă d-o palmă două colțuri ascuțite de guler scrobit. Din buzunarele jiletcii atârnau de-o parte și de alta, zornăind, două lanțuri groase de chei și peceți mulțime. Era „prințipul Zamfir”, amicul intim și nedezlipit al banului Pană Filipescu. Odinioară bogasier cu prăvălia lângă Bărăție, iar acum fiu din flori al Măriei Terezii, și prin urmare frate vitreg cu Iosif și cu Leopold al Austriei. La moartea împăratului Iosif, după cum spunea chiar el, renunțase la tron și-l trecuse fratelui celui mai mic, Leopold, numai și numai de dragostea Filipescului, pe care nu se îndura să-l lase singur”. Maria Tereza a Austriei (1717-1780) a fost împărăteasă a Sf. Imperiu Roman, arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, mare principesă a Transilvaniei. Ea a fost mama împăraţilor Iosif al II-lea şi Leopold al II-lea. Din căsătoria cu Francisc, duce de Lorraine, ea a avut 16 copii. În nicio genealogie modernă, nu se precizează faptul că ar mai fi avut un „copil din flori” – Zamfir. Să presupunem că relatarea lui Ion Ghica este una veridică, dar sunt mai multe probleme în acest caz: Cum de fiul unei mari împărătese poartă un nume românesc, Zamfir? A avut Maria Tereza un amant român secret, căruia i-a făcut un bastard? Cum de-a ajuns acest „principe Zamfir” în Bucureşti şi deţinea doar o prăvălie în capitala Ţării Româneşti, lângă Bărăţie? De ce-ar fi renunţat în 1790 „principele Zamfir” la tronului Sf. Imperiul Roman de la Viena, în favoarea fratelui său vitreg, Leopold … doar de dragul prietenului său, banul Pană Filipescu!? Greu de răspuns la aceste întrebări!

22. De ce a pierdut Stalin în războiul civil din Spania?

 La 18 iulie 1936, postul de radio al orașului Ceuta (pe atunci în Marocul spaniol) a transmis de mai multe ori următoarea propoziţie codată: „Cerul de deasupra Spaniei este senin”. Acesta a fost semnalul pentru a începe revolta militantă împotriva Republicii Spaniole. Generalul Jose Sanjurjo se afla în fruntea revoltei, iar după moartea sa poziția a fost preluată de generalul Francisco Franco. La început, trupele situate în colonii a oferit sprijin revoltei. Militanții au trebuit să transfere rapid aceste trupe din Africa de Nord până în Spania. Hitler a venit în ajutorul generalului Franco. El a alocat 20 de avioane de transport militar Ju-52, care timp de aproape 3 luni au făcut călătorii continue din Maroc până în Spania și înapoi. Între 28 iulie 1936 și sfârșitul lunii august a aceluiași an, avioanele Junker Ju-52 au transferat un total de 7.350 de soldați și ofițeri, precum și unele unități de artilerie și mitraliere, din Africa până în Spania. Avioanele au făcut 461 zboruri, adesea cu încărcătura peste limită. Alți 5.455 de militari au fost transferați în 324 de astfel de zboruri în septembrie; apoi încă 1.157 de militari în timpul a 83 de zboruri în octombrie. Acest pod aerian a salvat revolta în faza sa incipientă cea mai critică. După asta, unități militare ale armatei spaniole au început să vină de partea lui Franco. 80% din forțele armate, 120.000 de soldați și ofițeri și o parte semnificativă a Gărzii Civile s-au situat de partea revoltei. Generalul Franco a fost ajutat de dictatorii Germaniei, Italiei și Portugaliei – Hitler, Mussolini și Salazar. 50.000 de germani, 150.000 de italieni, 20.000 de soldați și ofițeri portughezi și 90.000 de marocani au luptat pe generalul Franco. Ajutorul extern acordat generalului Franco s-a ridicat la 2.700 de tunuri, 1.150 de tancuri și mașini blindate și 1.650 de avioane. Armata Poporului a fost formată din părțile armatei spaniole care au rămas loiale Republicii. Voluntari din întreaga lume au venit în apărarea spaniolilor republicani, formând 7 brigăzi internaționale. Conform cifrelor unuia dintre liderii de brigadă, K. Sverchevsky, numărul total de trupe internaționale de voluntari a fost de numai puțin de 42.000 de oameni. Voluntari din 54 de națiuni ale lumii au fost înrolați în Armata Republicană Spaniolă. Uniunea Sovietică nu putea rămâne pe margine. În Spania a sosit V. A. Antonov-Ovseenko, care în 1917 a fost una dintre figurile cheie în timpul revoltei comuniștilor din Rusia. În 1936, Stalin l-a numit pe Antonov-Ovseenko consul general al Uniunii Sovietice la Barcelona. S-a ocupat cu transferul rezervelor de aur ale guvernului Spaniei la Moscova. Rezervele de aur spaniole au fost scoase din țară și nu s-a mai întors niciodată. Rezervele de aur spaniole erau plata pentru furnizarea de arme. Stalin l-a numit pe Jan Karlovich Berzin, comandantul Direcției a 4-a a Statului Major al Armatei Roșii, în funcția de consilier militar șef al Armatei spaniole republicane. În total, 2.065 de comandanți de diferite grade au fost trimiși din Armata Roșie în Spania – 772 de piloţi, 351 de tancuri, 100 de artilerişti, 222 de consilieri militari generali şi 204 de interpreţi. În plus, prin NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Externe) și alte administrații, alte câteva sute de diplomați sovietici, ofiţeri de informații și contrainformații, sabotori, jurnaliști, agitatori, lucrători de partid și specialiști în industria militară au fost trimişi în Spania. Stalin a trimis în Spania 648 de avioane de război, 347 de tancuri, 60 de mașini blindate, 1.186 de arme de artilerie, 20.486 de mitraliere și 497.813 de puști. În afară de aceasta, guvernul Spaniei a primit din Uniunea Sovietică, cartușe, bombe, echipamente militare, alimente, combustibil, lubrifianți și medicamente. Aceste livrări de arme ar fi putut fi mult mai mari, dar ele au fost blocate de avioanele şi navele de război italiene şi germane. În ciuda tuturor eforturilor depuse de Stalin, victoria comuniștilor în Spania a fost imposibilă. Au fost multe motive pentru asta. În primul rând, peste 80% dintre soldații spanioli și ofițeri au luptat de partea revoltei. Chiar și comuniștii recunosc acest lucru. Și asta a arătat că răscoala nu a pornit doar de la generalii spanioli. În al doilea rând, Spania este departe de Rusia. Stalin nu a putut trimite în Spania niciuna dintre diviziile sale. Chiar dacă ar fi făcut-o, ar fi fost imposibil să furnizeze o întreagă divizie. Al treilea motiv pentru înfrângerea lui Stalin a fost acela că Partidul Comunist din Spania era extrem de slab. El a fost forțat să facă alianţe cu alte partide, iar principalii aliați ai comuniștilor erau anarhiștii. La 28 martie 1939, Madrid-ul (capitala Spaniei) a căzut – ultimul bastion al Republicii Spaniole. După un război de aproape 3 ani, generalul Franco câștigase. Consilierii militari sovietici au fost evacuaţi. Războiul din Spania a fost un fel de prolog al celui de-al Doilea Război Mondial.

23.Unele detalii despre moartea lui Aurel Vlaicu:

 Cel mai mare aviator român din toate timpurile a fost Aurel Vlaicu. El s-a născut în satul Binținți, de lângă Orăștie (Hunedoara). Primul zbor l-a făcut în anul 1910. Apoi, în 1911, în drum spre Viena, a bătut pe cei mai reputați piloți francezi, învingându-l chiar şi pe reputatul pilot spaniol Garros. Din păcate, Aurel Vlaicu a murit la vârsta de 31 ani. Cum? A încercat să treacă Carpaţii cu aeroplanul – invenţia sa – dar s-a prăbuşit. Aurel Vlaicu a plecat în ziua de sâmbătă, 31 august/13 septembrie 1913, pentru a trece Carpații cu aeroplanul. La ora 4 a fost văzut deasupra Ploieștilor, la o înălțime de 400/450 metri, unde a executat mai multe viraje de cea mai mare îndrăzneală. Între Câmpina și satul Bănești, câțiva țărani l-au văzut executând numeroase viraje, apoi aparatul a pornit în jos cu o viteză amețitoare; la 50-60 metri s-a oprit și s-a mai urcat puțin, apoi a căzut ca o săgeată la pământ. Corpul aviatorului a fost găsit sub motor. La cap avea o rană cam de 10 cm. și amândouă picioarele i-au fost fracturate. Căderea nu a fost cauzată de motor, găsit in stare normală, ci de virajele exagerate, Aurel Vlaicu fiind un virtuos al virajului periculos, abuzând de curajul și competenţa lui. Deasupra Băicoiulul a voit să aterizeze, căci a simțit nesiguranța aripilor, dar, spre ghinionul lui, se afla tocmai deasupra unei livezi de pruni. A fost nevoit să meargă mai departe. Dar una din aripi s-a desprins și a căzut la pământ, apoi aparatul s-a aplecat pe dreapta și s-a prăbușit. Când a murit, Aurel Vlaicu lucra la 4 aparate: două ale companiei Marconi din Londra, unul pentru ministerul de război și unul pentru sine, din donațiile primite. Marele aviator trebuia să fie înmormântat în Ardeal, însă tatăl său, „Neică Dumitru”, țăran din Binținți, a cerut să fie îngropat la București, în capitala țării pe care a slujit-o. Corpul lui Aurel Vlaicu a fost depus in biserica Sf. Gheorghe, apoi înmormântat la cimitirul Şerban Vodă. Vlaicu a fost o glorie națională.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s