CARTEA BIBLICĂ ISAIA – COMENTARIU APROFUNDAT. Partea întâi.

CARTEA BIBLICĂ ISAIA – COMENTARIU APROFUNDAT. Partea întâi

 Isaia este deschizător de drum, cel ce stabilește tematica generală și întinde perspectiva profetică până în zorii Noii Creaţiuni. A fost un om remarcabil cu un mesaj epocal ce conținea o veste teribil de … bună! În cel de al doilea verset al cărții sale, profetul Isaia cheamă cerul și pământul să asculte și să fie martori la ceea ce urmează să spună el: „Ascultaţi, ceruri! Ia aminte, pământ, pentru că Domnul a vorbit: …” (Is. 1:2). Isaia este conștient că dispune de un mesaj cu implicații cosmice, și așa este. Ultimul capitol al cărții lui vestește înnoirea întregului Univers: „Căci aşa cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le fac, vor dăinui înaintea Mea, zice Domnul, tot aşa vor dăinui şi urmaşii şi numele vostru.” (Is. 66:22). Considerat „evanghelistul Vechiului Testament”, proorocul Isaia a fost instrumentul ales de Dumnezeu ca să dea lumii cufundate în întuneric cea mai luminoasă carte de profeţie mesianică. „ … Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acuma este necaz …  Poporul care umbla în întunerec vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morţii răsare o lumină.” (9:1, 2). „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi Domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”(9:6). „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn; Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” (7:14). Isaia este cel mai citat profet în Noul Testament, iar cartea sa este pe locul doi în numărul de citări, după Cartea Psalmilor.  De exemplu, textul din Matei 1:23 se referă la Isai 7:14, iar în Matei 12:18-21 este un citat din cea dintâi cântare a robului lui Dumnezeu din Isaia 42:1-4. Marcu își începe Evanghelia cu un citat din Isaia 40:3, iar textul din Marcu 11:17 este citat din Isaia 56:7. Textul din Isaia 53 este citat de cinci ori în Noul Testament: Isaia 53:1 apare în Ioan 12:38; Isaia 53:4 apare în Matei 8:17; Isaia 53:7-8 apare în Fapte 8:32-33; Isaia 53:4-12 apare în 1 Petru 2:22-25; Isaia 53:12 apare în Luca 22:37. În Fapte 13:47 întâlnim Isaia 49:6, care spune că robul Domnului va fi o lumină pentru neamuri. În Fapte 13:34 apare Isaia 55:3 care vorbește despre binecuvântarea lui David. În Fapte 7:49 apare Isaia 66:1-2 care spune că cerurile sunt scaunul de domnie al lui Dumnezeu. În Fapte 28:26-27 apare Isaia 6:9-10. Apostolul Pavel citează de cinci ori din Isaia în epistola sa către Romani. 1 Petru 1:24 citează din Isaia 40:6-8 unde scrie că „orice făptură este ca iarba …”. Cheia lui David despre care se vorbește în Apocalipsa 3:7 este un citat din Isaia 22:22.

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei, Yesa-Yahu, care tradus înseamnă, în mod providential, tocmai: „Mântuirea este a Domnului”. Din această rădăcină comună provine și numele Mântuitorului: ,,Iehoșua”.

Autorul: Ceea ce este Shakespeare pentru literatură, Michelangelo pentru sculptură şi Bach pentru muzică, aceea este Isaia pentru profeţie. Calitatea scrisului său se ridică deasupra scrisului tuturor celorlalţi profeţi ai Bibliei. Nu-i de mirare că profeţia lui fără seamăn a fost aleasă să deschidă seria celor 17 cărţi profetice ale Vechiului Testament. Stilistica lui Isaia aparține unui om cu o educație aleasă.  The International Standard Bible Encyclopedia afirmă: „Isaia nu are nici egal, nici rival în ceea ce privește ușurința cu care folosește în mod sclipitor imaginile mentale. Stilul său marchează momentul climactic al artei literare evreiești” („Isaiah,” vol. II, p. 885). Felul în care folosește epigrame, metafore, întrebări retorice, dialoguri, hiperbole și parabole „fac din cartea lui Isaia cea mai mare capodoperă din literatura ebraică” (ibid.). Asemenea celor mai mulţi autori ai cărților Bibliei, Isaia a fost prea preocupat să vorbească despre Dumnezeu ca să mai aibă timp să vorbească și despre el însuși. Exact invers în comparaţie cu ceea ce fac unii „reprezentanți” ai lui Dumnezeu de astăzi. Unuia, înfoiat ca un păun, mi-a venit să-i spun cu ani în urmă: ,,Dacă te-ai da puțin la o parte, L-am vedea mai bine pe Dumnezeu!” Foarte puținele date despre Isaia le aflăm din scurtele mențiuni din text și din scrierile istorice ale evreilor, mai ales de la Iosif Flavius. Numele primit de la părinți dovedește că tatăl lui, Amoț, a fost un om evlavios. Din punct de vedere uman, Isaia a avut un mare avantaj social pentru că s-a născut la palatal regal și a fost crescut la Curte. Starea socială a lui Isaia a fost înaltă. Cartea lui poartă pecetea unui om cu educaţie aleasă: stil elegant şi foarte îngrijit, excelează în proza poetică, ritm şi gradaţie a descrierilor, bogăţie de pasaje cu o deosebită frumuseţe literară. Ca spiritualitate, copilul acesta a crescut până la statura unui om vrednic să fie pus de către evrei alături de Moise și Ilie. A fost nepotul împăratului Ioas și văr cu împăratul Ozia, unul din motivele pentru care a fost așa de devastat de moartea lui Ozia (Isaia 6:1). Isaia a avut avere, rang și educație. Acestea i-au creat anumite avantaje, dar nu l-au împiedicat să fie profet. Întâlnirea supranaturală din Templu i-a arătat foarte clar care a trebuit să-i fie destinul și chemarea lui în viață. Isaia s-a mișcat în voie prin curtea împărătească și a fost sfetnic al împăratului. Primit cu familiaritate de împăraţii Ahaz şi Ezechia (cap.7 şi 37), el a fost cronicarul de la Curte în timpul domniei lui Ozia şi Ezechia (2 Cronici 26:22; 32:32). Foarte multe din profețiile lui încearcă să corecteze anumite orientări greşite de politică externă, mai ales păguboasa tendință de a căuta siguranță prin alianțe cu Asiria și Egiptul. Nu ştim nimic despre tatăl său, Amoţ, dar ştim despre Isaia însuşi că a fost căsătorit (7:3) şi că a avut doi copii: Şear Iaşub („O rămăşiţă se va întoarce”) şi Maher-Şalal-Haz-Baz („Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii”) (8:3). Şi soţia lui a fost proorociţă, ceea ce l-a ajutat pe Isaia să-și verifice conținutul mesajului profetic. Nu este destul de limpede dacă Isaia provenea din neam de preoţi. Totuşi, accesul lui în Templu s-ar părea că indică acest lucru (6:6 comparat cu 2 Cronici 26:18). În privinţa caracterului, am putea menţiona următoarele trăsături specifice ale lui Isaia: (a) îndrăzneală, (deopotrivă înaintea împăraţilor şi înaintea mulţimii); (b) patriotism înflăcărat – a acţionat foarte pornit împotriva a tot ceea ce ar fi putut cauza pagube şi nenorociri poporului său. Totuşi, (c) blând cu celelalte popoare din jur, Isaia manifestase (d) o simpatie care se ridică deasupra oricărui egoism naţional. El s-a pronunţat cu (e) sarcasm şi indignare împotriva păcatului, însă (f) atent la limbaj când vorbeşte, fiind copleşit de reverenţă faţă de Dumnezeu. (g) O profundă spiritualitate i-a caracterizat întreaga viaţă. Pe Dumnezeu Îl numeşte adesea Cel Preaînalt, Cel Sfânt, Cel Atotputernic. În concluzie, toate aceste trăsături fac din Isaia unul dintre cele mai bune modele pentru predicatorii din toate timpurile.

Destinul profetic: Dumnezeu l-a chemat pe Isaia la slujba profetică cu ocazia morții împăratului Ozia (Azaria). Isaia, care avea pe atunci aproximativ 20 de ani, s-a dus în Templu să înțeleagă de ce a murit vărul său. Prin experiența viziunii pe care a avut-o acolo, Isaia a primit de la Dumnezeu trei lecții legate direct de vocaţia lui profetică.I. Nu numiți sfințenie ceea ce numesc ei sfințenie. Sfinţenia dumnezeiască întrece cu mult percepţia omenească pe această temă.Ozia fusese un împărat bun, care căutase pe Domnul și fusese considerat în țară un mare reformator. Probabil că Isaia a vrut să știe de ce a fost pedepsită o persoană cu atâta popularitate; de ce are Dumnezeu pretenții așa de mari și de ce l-a pedepsit așa de crunt pe unul dintre cei mai buni împărați ai țării.Însă, ca urmare a vedeniei avute în Templu, Isaia a fost copleșit de sfințenia lui Dumnezeu.„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau:„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna şi casa s-a umplut de fum” (Isaia 6:1-4).Ierusalimul era sfânt, Templul era sfânt, preoții erau sfinți, dar Dumnezeu i-a descoperit lui Isaia un palier infinit mai înalt al sfințeniei cerești. Sub influența ei, chiar trecătoare, „ușorii ușii Templului pământesc s-au zguduit” și dădeau semne că nu mai rezistă.Isaia și-a dat seama că noi, oamenii credincioşi, ne cam jucăm cu lucrurile sfinte şi că abordăm cu prea multă uşurătate ideea de sfințenie, care presupune nivele de puritate infinit superioare trăirilor noastre.Asemenea lui Moise în fața tufișului arzând (Exod 3:5-6), Isaia s-a prăbușit în sine în fața sfințeniei divine.Isaia a trăit toată viața sub influența vedeniei din Templu. Asta se vede din faptul că el a folosit pentru Dumnezeu un nume divin pe care nu-l mai folosise nimeni: „Sfântul lui Israel”, nume care apare în proorocia lui de nu mai puțin de 28 de ori.Cea de a doua lecție primită de Isaia în Templu este aceasta:II. Nu numi imposibil ceea ce numesc ei imposibil! Dumnezeu poate face orice, oricând și prin oricine.Învăluit din toate părțile de sfințenia cerească, Isaia s-a crezut un om pierdut. Sub puternica impresie pe care i-a făcut-o aceasta, el și-a dat seama că întrebarea nu era cum de l-a pedepsit Sfântul lui Israel pe Ozia, ci cum se face că a scăpat de pedeapsa divină el însuşi, precum şi concetăţenii lui!„Atunci am zis: Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Isaia 6:5).Cum va putea să stea un muritor în prezența sfințeniei divine? Deodată o asemenea probabilitate i-a apărut ca o imposibilitate. Însă, Dumnezeu i-a arătat imediat că are soluții pregătite pentru toate impasurile noastre. Pentru El nimic nu este imposibil! Soluțiile Sale sunt simple, pentru că toate lucrurile se mulează pe voința Lui suverană.„Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis:Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” (Isaia 6:6-7).Impasul lui Isaia a fost rezolvat de Dumnezeu într-un mod surprinzător de simplu: i-a curățit buzele cu un cărbune luat de pe altar. Dumnezeu este specialist în acţiuni imposibile! Cartea lui Isaia cuprinde această afirmație în chiar primul ei capitol, stabilind astfel termenii în care discută Dumnezeu cu poporul Său:„Veniți totuși sa ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18).Ne-am aștepta ca Dumnezeu să judece după dreptate; dar iată, El ne spune că judecata Lui va reuși imposibilul! El îi va face pe cei judecați „să arate bine” la judecată și să-i scoată nevinovați.Isaia 1:18 este unul din versetele pe care le știm prea bine ca să le înțelegem bine. Le cunoaștem „pe dinafară”, dar nu reușim să le pătrundem și „pe dinăuntru”. În text, Dumnezeu Se laudă că este în stare de două lucruri imposibile: să facă albe ca zăpada niște păcate de culoarea cârmâzului, și că poate întoarce lâna la culoarea ei naturală.Orice persoană care a lucrat vreodată cu culorile știe că, dacă ai pictat ceva peste culoarea alb, nu vei mai reuși să obții albul inițial cu nicio altă combinație de culori adăugate. Dumnezeu spune însă că El „poate”!Orice specialist în vopsitul stofelor știe că dacă ai vopsit lâna, îți va fi imposibil s-o întorci la culoarea ei naturală. Nu există diluant sau curățitor pentru așa ceva! Întrebați-o pe Lidia, vânzătoarea de purpură (Fapte 16:14). Însă, Dumnezeu spune că El „poate”!Prin aceste două afirmații, cartea lui Isaia ne învață că un copil al lui Dumnezeu trebuie să scoată din vocabularul lui cuvântul „imposibil”. „La Dumnezeu toate sunt cu putință!” (Marcu 9:23).Cea de a treia lecție primită de Isaia în Templu este aceasta:III. Nu numi succes ceea ce numesc ei succes. Pentru cei care-L slujesc pe Dumnezeu, succesul poate lua forme surprinzătoare. După tot ce i s-a întâmplat până acum în Templu, probabil că Isaia a ajuns la convingerea că Dumnezeu poate face orice și că nimeni și nimic nu I se poate împotrivi. Nu-i de mirare că a fost așa de dornic să se pună şi el în slujba unui asemenea Dumnezeu. Asocierea cu El însemna un succes mai dinainte garantat!„Am auzit glasul Domnului întrebând: Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi? Eu am răspuns: Iată-mă! trimite-mă!” (Isaia 6:8).Este același „Noi” pomenit pentru prima dată în cartea Geneza, cu ocazia creării Universului (Gen. 1:26). Toate cele trei persoane ale dumnezeirii, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, s-au implicat direct în alegerea și trimiterea lui Isaia. Misiunea lui este autentică și puternică.Aici apare una din cele mai mari surprize ale activității lui Isaia. Dumnezeu îi spune că nimeni nu-l va asculta și nu se va supune mesajului lui! „Succesul” misiunii lui nu va fi în proclamarea unui mesaj care să ducă la mântuire, ci unul care să slujească doar ca mărturie.„El a zis atunci: Du-te şi spune poporului acestuia: Într-una veţi auzi, şi nu veţi înţelege; într-una veţi vedea, şi nu veţi pricepe! Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit” (Isaia 6:9-10).Din pricina inerției gândirii noastre, ani de-a rândul am pus în textul versetelor de mai sus un semn de întrebare (?), acolo unde este un semn de exclamare (!), văzând o „interogare” care să ducă la pocăință, acolo unde nu este decât o „condamnare la împietrire”, care să ducă la pedeapsă.Dumnezeu îi spune tânărului Isaia: „Să nu-ți faci cumva iluzia că vei fi un predicator de succes! Cu cât le vei vorbi mai mult, cu atât oamenii se vor încăpățâna să nu te asculte. Eu Însumi am să-i fac surzi, orbi și am să le împietresc inima ca să nu te asculte. Ca nu cumva să se întoarcă la Mine cu pocăință și să trebuiască să-i iert.” Este ceasul pedepsei! Ceasul pocăinței s-a dus!Care predicator s-ar mulțumi cu o asemenea misiune? Cine s-ar bucura de un asemenea destin? Nu-i de mirare că Isaia a sperat ca această situație să fie trecătoare, de scurtă durată:Şi eu am întrebat: Până când, Doamne? El a răspuns: Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot; până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie.” (Isaia 6:11-12).Ca și profetul Ieremia, care i-a continuat activitatea profetică, Isaia a fost „un profet din ceasul al doisprezecelea”. Mesajul lui a fost mai degrabă un anunț al sentinței decât o pledoarie pentru salvare. Răbdarea lui Dumnezeu atinsese limita de la care disciplinarea părintească hotărâse necesitatea imperioasă a pedepsei.Realitatea aceasta este subliniată și în alte părți ale Bibliei. Cuvântul lui Dumnezeu nu deschide întotdeauna inimile oamenilor. Uneori le împietrește. Versetele acestea care anunță că propovăduirea lui Isaia nu va aduce mântuire sunt citate în Noul Testament mai mult decât oricare altele din cartea lui (Matei 13:14; Marcu 4:12; Luca 8:10; Ioan 12:40; Fapte 28:26; Romani 11:8).Domnul Iisus a afirmat că lucrarea Lui avea să se asemene cu cea a lui Isaia:„Vouă, le-a zis El, v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde, pentru ca, măcar că privesc, să privească şi să nu vadă şi, măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.” (Marcu 4:11-12).Isaia a avut una din cele mai grele și mai lipsite de satisfacții misiuni avute de toți profeții Bibliei. Dacă nu s-ar fi achitat de ea n-am fi aflat niciodată de el. S-a achitat însă cu brio și astăzi este cunoscut în toată lumea. A vorbit în vânt, dar și-a scris cuvintele într-o carte. N-a fost ascultat de contemporani, dar este citit de oamenii din toate limbile și colțurile pământului. N-a fost băgat în seamă de cei din vremea lui, dar a fost rânduit de Dumnezeu să rămână peste veacuri vestitorul unui mesaj potrivit pentru toți oamenii acestei planete. Isaia a fost un om ratat în timpul vieții. Ascultătorii lui l-au privit cu din ce în ce mai multă dușmănie și batjocură. Și asta timp de … 40 de ani. Pentru Isaia, ca și pentru alți mari slujitori ai lui Dumnezeu, „succesul” se scrie „c-r-e-d-i-n-c-i-o-ș-i-e”.Ceea ce este uimitor este că Isaia, spre deosebire de Ieremia, celălalt profet contemporan cu destin tragic, nu se „acrește”, nu devine cenușiu sau „plângăcios”. Isaia strălucește de optimism. Cum a fost posibil?Motivul este identificarea profetului cu Dumnezeul pe care-L slujește și convingerea că Dumnezeu poate imposibilul! Cartea lui Isaia este plină de lucruri imposibile, extraordinare, de necrezut, dar solide la fel ca realitatea ultimă a Celui Atotputernic. Ieremia se uită prea mult la pământ. Isaia se pierde în adorarea cerului și a lucrării supranaturale pe care o va face Dumnezeu pe pământ. Cine-L are pe Dumnezeu are întotdeauna „destul”. Isaia vestește despre o naștere imposibilă, un prunct venit dintr-o fecioară ((Is. 7:14), despre o înviere imposibilă (Is. 53:10), despre o împărăție imposibilă (Is. 11:1-9). Cu astfel de diamante în traistă, Isaia călătorește prin viață ca un om bogat, îmbrăcat deja în straiele cerului și asemănător până la confundare cu un alt „om al durerii și obișnuit cu suferință” cu care va fi veci legat:„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;  să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui. (…)Mă bucur în Domnul şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.  Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor.” (Isaia 61).

Data scrierii: Textul cărţii plasează această dată: „Pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia” (1:1). Isaia a avut deci aproximativ 60 de ani de activitate profetică (740-680 î.H.). În vremea aceasta Israelul a fost dus în robie (722-721 î.H.), iar împărăţia lui Iuda a fost parţial invadată de oştile lui Sanherib (701 î.H.). Tradiţia evreiască plasează moartea sa pe vremea lui Manase, care l-ar fi închis în trunchiul unui copac şi l-ar fi tăiat în două cu ferăstrăul (Evrei 11:37).

Contextul istoric: Cei 60 de ani de activitate ai lui Isaia încep atunci când cele 10 seminţii din Regatul de Nord a lui Israel erau aproape să fie cucerite de Asiria şi duse în robie. Se încheiau astfel aproximativ 200 de ani de tristă istorie în care Israelul rătăcise departe de Iehova/Yahwe, sub conducerea a nu mai puţin de 19 împăraţi din opt dinastii diferite.Sub ameninţarea lui Tiglat-Pileser al Asiriei, Israelul intră în alianţă cu Siria şi Damascul. Împăratul Ahaz din Iuda refuză să se alăture acestei alianţe şi este ţinta unei invazii de pedepsire (2 Regi 16 şi 2 Cronici 28). Ahaz cere ajutorul puternicei Asirii, care zdrobeşte Siria şi Israelul, dar ia sub tutela sa şi micul regat al lui Iuda.Vasalitatea împărăţiei lui Iuda durează până când Ezechia se răscoală (2 Regi 18). La această răscoală îl îndeamnă Isaia care îl încurajează să iasă din orice alianţe omeneşti şi să se încreadă numai în Iehova. Speriat însă de ameninţarea asiriană, Ezechia ascultă de alte glasuri care-l îndemnau să se alieze cu Egiptul, singura putere rivală pe măsura Asiriei (Isaia 30:2-4). Când Sanherib, noul împărat al Asiriei, vine să pedepsească regatul lui Iuda, Egiptul ezită să trimită ajutor, iar Ezechia este forţat să se umilească, capitulând şi plătind un mare preţ în argint şi aur (2 Regi 18:13-16). În secret însă, Iuda continuă să flirteze cu Egiptul. Aflând despre situaţia aceasta, Sanherib se întoarce să-şi zdrobească toţi rivalii. Din imensele trupe îndreptate înspre Egipt, desprinde o armată pe care o trimite să cucerească Ierusalimul (Isaia 36-37).În panica asediului, Ezechia ascultă de Isaia, strigă către Iehova şi rezultatul nu întârzie să apară: Dumnezeu Însuşi luptă cu asirienii producându-le o mare înfrângere din care Sanherib nu şi-a mai revenit niciodată. Împărăţia lui Iuda este eliberată astfel de orice ameninţare şi, pentru o perioadă de timp, se va bucura de pace, linişte şi prosperitate.Dacă vom reuşi să ţinem în minte acest mic rezumat istoric, citirea cărţii lui Isaia ne va fimai uşoară, iar unele pasaje obscure vor putea fi clarificate cu uşurinţă.

Conţinutul cărţii:

I. Conținut păstrat prin providență: Isaia este o carte fascinantă ca studiu. Caracterul providențial al cărții este subliniat prin faptul că ni s-a păstrat întreagă, cea mai veche copie fiind descoperită în documentele de la Marea Moartă. De-a lungul secolelor, liberali vinovați de prea multă libertate în criticarea lucrărilor lui Dumnezeu, dar și rabinii habotnici porniți împotriva lui Hristos au negat vechimea și inspirația acestei cărți. Astăzi, însă, Dumnezeu i-a făcut dreptate. Spiritual, în mijlocul Israelului, se află Ierusalimul, iar în mijlocul Ierusalimului se găseşte „Muzeul lui Israel”. Ei bine, în urma descoperirii ,,Documentelor de la Marea Moartă”, exact la 60 ani de la descoperirea lor, respectiv din anul 2008, în centrul acestui muzeu, depus într-o vitrină circulară, se află sulul cărții lui Isaia, integral și fără niciun verset lipsă. Da, există acolo chiar și mult contestatul capitol 53, chintesența lucrării mesianice a lui Dumnezeu pentru Israel.

II. Conținut așezat într-o formă matematică: Cartea lui Isaia constituie un studiu fascinant și din cauza felului în care a fost împărțită pe versete și capitole. Deși nu putem spune că această împărțire a fost „inspirată”, o putem pune și pe ea în categoria întâmplărilor „providențiale”. Unii ar prefera să citească și azi textul Bibliei nefragmentat grafic de împărțirea curentă, spunând că asta ne-ar facilita refamiliarizarea cu forma curgerii naturale a narațiunii. Pentru aproximativ 1.100 de ani, Biserica creștină a citit Biblia în felul acesta.Împărțirea Bibliei pe capitole a fost lucrarea lui Stephen Langton, un arhiepiscop de Canterbury. El a recomandat această împărțire în anul 1.227, iar Biblia Wycliffe din anul 1382 a fost cea dintâi care a fost tipărită astfel. De atunci, imensa majoritate a traducerilor Bibliei folosesc aceasă metodă, care ne ajută să localizăm mult mai ușor anumite texte, ca de pildă Ioan 3:16.Împărțirea textului Vechiului Testament în capitole și versete a fost făcută de rabinul Nathan în anul 1488. Robert (Stephanus) Etienne a fost inspirat de lucrarea lui Nathan să adauge o împărțire cu versete numerotate și împărțirii Noului Testament pe capitole. Prin aceasta, în anul 1448, odată cu tipărirea Bibliei de la Geneva s-a ajuns la forma grafică pe care o folosim și noi astăzi.Nu știu dacă cel care a împărțit cartea profetului Isaia pe capitole și versete și-a dat seama sau nu de ceea ce face, dar cartea este așezată astăzi pe o foarte interesantă structură numerică. Cartea conține 66 de capitole, exact atâtea câte sunt și cărțile Bibliei. Mai mult, Isaia este secționat în două jumătăți distincte, primele 39 de capitole și ultimele 27, exact așa cum sunt împărțite și cărțile Vechiului și Noului Testament. Este evident că primele 39 de capitole rezumă mesajul pe care l-a avut Dumnezeu în Vechiul Testament, iar ultimele 27 adaugă aroma mesajului de har și restaurare conținut de Noul Testament. Cea de-a doua secțiune începe chiar cu o declarație tematică, preluată literal de Ioan Botezătorul, la începutul Noului Testament:„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 40:1-5).Secțiunea continuă apoi cu lucrarea Robului Domnului, uns de Dumnezeu, jertfit pentru păcatele poporului Său, înviat și înălțat apoi în slavă. Trecem apoi prin texte care ne spun că „vom fi martori ai Lui până la marginile pământului” și se încheie cu o declarație apocaliptică a lui Dumnezeu:„Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Isaia 65:17).Cu alte cuvinte, dacă cineva ar lua toată Biblia și ar îngrămădi-o într-o singură carte am avea exact cartea profetului Isaia.Isaia îşi începe cartea cu o referire la cer și pământ, un ecou al creării Universului din cartea Geneza, și o încheie cu o aluzie la un cer nou și un pământ nou, o prevestire a Apocalipsei. Exact acolo unde trebuie, în simetria numerică, există o referire la epoca îndurării divine, un ecou al Evangheliei lui Matei. În simetria numerică de astăzi există chiar și o împărțire mai interesantă. Este evident că secțiunea capitolelor 40-66 se subîmparte și ea în trei, fiecare de câte 9 capitole dedicate fiecare în parte uneia din cele trei persoane ale Dumnezeului triunic: În capitolele 40-48 tema este „mângâiați pe poporul Meu”, și ne întâlnim cu măreția Tatălui. În capitolele 49-57, tema este „Robul Domnului, care moare și apoi învie”, iar eroul principal este Fiul care ne-a adus harul mântuirii. Iar în capitolele 58-66 ni se prezintă „slava viitoare”, care va fi așezată prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Și dacă vreți ceva sublim, iată cât de „hristocentrică” este această a doua parte a cărții lui Isaia, evanghelistul Vechiului Testament: 66 de capitole, ca Biblia; 39 de capitole aspre despre judecată, ca Vechiul Testament; 27 de capitole despre salvare, ca Noul Testament; în aceste 27 capitole din final sunt trei grupe de câte nouă: primele 9 sunt despre salvarea fizică a lui Israel; ultimele 9 sunt despre salvarea fizică a planetei; secțiunea de 9 capitole de la mijloc este despre salvarea individuală, iar inima acesteia este (nu se putea altfel!) exact capitolul Isaia 53 !!! Inima caitolului 53 este această afrimație: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5). O altă asemănare cu Noul Testament este că expresia „întristați pe Duhul Sfânt” vine din Isaia 63:10-11: „Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfânt, iar El li S-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor. Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise şi a zis: Unde este Acela care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfânt”. Un alt text din Isaia este un anunț al Rusalilor: „Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale, …” (Isaia 44:3). Oare cum pot unii să spună că nu există referiri la Sfânta Trinitate în Vechiul Testament ?! Desigur, împărțirea pe capitole și versete n-a fost făcută de Dumnezeu, dar este evident că Dumnezeu a așezat conținutul cărții într-o structură fascinantă. A existat un critic literar căruia nu i-a plăcut că lucrările lui Shakespeare sunt pline de citate la care scriitorul nu a trecut și referința. Asta până când cineva a observat că Shakespeare s-a citat pe sine însuși, semnalându-ne că anumite pasaje există în alte scrieri ale sale. La fel este și cu Biblia. Noul Testament este plin de citate din cartea profetului Isaia, mai ales din partea de la urmă. Iată câteva exemple de citate cu care suntem foarte familiari în limbajul creștin de astăzi: „Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor, cosoare” (Isaia 2:4b). Versetul acesta se află pe soclul de granit al statuii așezate în fața sediului Națiunilor Unite din New York. Este păcat că n-au pus acolo întreg versetul, care condiționează această realizare de supunerea față de Unsul trimis de Dumnezeu: „El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare” (Isaia 4:2a). Fără ascultarea de Dumnezeu nu va exista o împărăție a păcii și a prosperității. Națiunile Unite sunt un orfelinat în care copiii caută „fraternitate” fără să-L recunoască pe Cel care i-a făcut! Așa ceva nu se poate. Omenirea, preluând o metaforă a lui Milton, este mereu „în căutarea paradisului pierdut”, în care ar dori să se întoarcă sărind gardul pentru că la poartă a așezat Dumnezeu un heruvim cu sabie învăpăiată (Geneza 3:24). Pasajul din Isaia 2:2-5 se află preluat „cuvânt cu cuvânt” și în cartea mai tânărului profet Mica (Mica 4:1-5). Repetițiile sunt metoda Bibliei de a întâri o afirmație. Țineți minte expresia „Adevărat, adevărat vă spun”? Când Dumnezeu repetă o informație este ca și cum ar vrea să spună: „Atenție! Aceasta se va întâmpla cu siguranță!” Pasajul din Isaia și Mica este în contrast cu unul din cartea profetului Ioel, în care elementele metaforelor sunt inversate. Este un fel de formulare simbolică „înarmare-dezarmare”. Iată pasajul din Ioel: „Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii şi cosoarele, în suliţe! Cel slab să zică: Sunt tare! (Ioel 3:10). Alte versete arhicunoscute sunt acestea: „De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)” (Isaia 7: 14). „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9: 6). „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul” (Isaia 11: 2). „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26: 3). „ … dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc” (Isaia 40: 31). „Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea!” (Isaia 52: 7). „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă” (Isaia 59: 1). „O, de ai despica cerurile şi Te-ai pogorî, s-ar topi munţii înaintea Ta” (Isaia 64: 1). Martin Luther s-a inspirat din Isaia când a compus celebra cântare „Cetate tare-i Dumnezeu”: „În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în țara lui Iuda: Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și întăritură” (Isaia 26:1). Din cauza graficii în care a fost tipărită traducerea lui Dumitru Cornilescu, este dificil să remarcăm toate cântările menționate în cartea lui Isaia: 1. (Via Domnului) „Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă … (Isaia 5:1). 2. (Cântarea Babilonului) „atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului şi vei zice: Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, …” (Isaia 14:4). 3. (Domnul secerișului) „Eu privesc liniştit din locuinţa Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui şi pe aburul de rouă, în vipia secerişului. Dar, înainte de seceriş, când cade floarea şi rodul se face aguridă, el taie îndată mlădiţele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii şi-i aruncă …” (Isaia 18:4-5). 4. (O cetate tare) „În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în ţara lui Iuda: Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri şi întăritură. …” (Isaia 26:1). 5. (Cântare nouă pentru Via Domnului) „În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte, ca să n-o vatăme nimeni. …” (Isaia 27:2-5). 6. (Cântarea lui Ezechia) „Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui …” (Isaia 38:9). 7. (Cântarea cea nouă) „Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui până la marginile pământului, voi, care mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor! …” (Isaia 42:10). Foarte puțini creștini sunt conștienți că expresii ca acestea „întristați pe Duhul Sfânt”, „Domnul va șterge orice lacrimă din ochii lor”, „glasul celui ce strigă în pustie”, „Îmi veți fi martori până la marginile pământului” și „orice genunchi se va pleca și orice limbă va mărturisi” vin toate din textul celei de-a doua secțiuni majore din cartea profetului Isaia. Deci, dacă vrei să cunoști bine Biblia, trebuie să citești ce a scris Isaia. Cartea lui te va ajuta să înțelegi atât Noul Testament, cât și Vechiul Testament.

*Va urma.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s